8 cluburi din Divizia A1 feminină de volei cer terminarea campionatului și omologarea clasamentelor din acest moment

Jucătoarele de la Volei Alba Blaj se bucură după un punct câștigat în meciul cu Vasas Budapesta, din Liga Campionilor

Opt dintre cele 11 echipe din Divizia A1 la volei feminin cer Federației Române de Volei terminarea campionatului și omologarea clasamentelor de după etapa secundă a Fazei a II-a a întrecerii interne. Totul a fost anunțat într-un comunicat postat pe site-ul campioanei, Volei Alba Blaj.




Reprezentanții formației din Blaj au făcut o adresă oficială către Federația Română de Volei în care se specifică motivele pentru care o astfel de măsură ar fi cea mai nimerită, dar și numele formațiilor care doresc ca întrecerea internă să se termine în acest moment. Concret, este o petiție comună a mai multor cluburi semnată doar de Blaj, pentru că nu am auzit pe nimeni de la celelalte 7 cluburi nominalizate în comunicat să spună că nu este de acord cu ce scrie acolo.

”Solicităm Federaţiei Române de Volei terminarea/ îngheţarea Campionatului Naţional de Volei divizia Al, urmând ca şi clasamentul final al competiţiei să rămână clasamentul după desfăşurarea ultimei etape din faza a Il-a din play-off respectiv play-out atât la feminin cât şi la masculin.

Având în vedere starea fără precedent în care ne aflăm, considerăm că în acest moment voleiul trebuie să rămână în plan secund iar familia voleiului să pună pe primul loc nu comtetiţia ci sănătatea actorilor implicaţi în acest sport.

Desfăşurarea, în continuare, în actualele condiţii a diviziei Al este imposibilă, iar reprogramarea calendarului competiţional al diviziei Al, la sfârşitul stării de urgenţă, cât şi a situaţiei dramatice în care se află întreaga Europă, este improbabilă. În argumentarea acestei poziţii ne bazăm pe faptul că majoritatea cluburilor şi-au întrerupt activitatea de facto, sportivii plecând spre casă în România sau spre ţările de origine şi pentru divizia Al certificatele de transfer internaţional expiră la data de 15 mai 2020, conform regulamentelor sportive ale FIVB.

Chiar în situaţia fericită că viaţa îşi va relua cursul normal după terminarea stării de urgenţă, sportivii străini care au plecat în ţările de origine, la reîntorcerea în România, vor trebui să intre în carantină sau izolare timp de 14 zile, în condiţiile reglemetărilor legale în vigoare la această oră.

De asemenea, gândul tuturor sportivilor şi antrenorilor, fie că sunt români sau străni, cât şi ai celorlaţi actori implicaţi în volei, se îndreaptă în aceste momente spre protejarea sănătăţii şi spre familie, nu spre jocul de volei”, se arată în expunerea de motive a formației din Blaj.

Comunicatul integral al celor de la Volei Alba Blaj poate fi citit AICI.



CSM Târgoviște, Rapid și CSO Voluntari, singurele care nu susțin demersul

În continuare, sunt prezentate echipele care susțin acest demers. Nu e nici o surpriză, nu vor acest lucru Rapid și CSO Voluntari, care sunt singure în lupta pentru evitarea retrogradării, dar nici CSM Târgoviște, care, conform celor scrise de cei de la Alba Blaj, s-au răzgândit după ce, în primă fază, ar fi fost de acord. În plus, pe lista Blajului apare și VCM Zalău, din campionatul masculin. Oricum, e de așteptat ca și în competiția băieților să se ia aceleași decizii.

”Domnule Preşedinte, vă informăm că această adresă am transmis-o Federaţiei Române de Volei după ce am consultat în prealabil şi celelalte cluburi din divizia Al feminin, care au fost de acord în marea lor majoritate cu prezentele propuneri (CS Dinamo, CSM Târgovişte – nu este de acord, schimbând poziţia de principiu comunicată vineri telefonic prin domnul Dragoş Bizdrigheanu, Ştiinţa Bacău, CSM Lugoj, CSU Belor Galaţi, FC Argeş, CS Medgidia, CS „U” NTT Data Cluj Napoca, VCM Zalău)”, se mai arată în comunicat.

Cadoul ideal pentru jucătoarele de volei de toate vârstele este la un click distanță. Îl găsiți pe site-ul Doavolei Shop, acolo de unde puteți comanda fel de fel de produse corespunzătoare pasiunii voastre. Mai jos puteți vedea setul de lanț cu pandantiv și cercei.

Cele 6 puncte ale cererii echipelor din Divizia A1 feminin

Practic, petiția celor 8 echipe are șase puncte, pe care le puteți citi mai jos.

1. Terminarea Campionatului Naţional de Volei divizia Al feminin şi masculin începând cu data de 18.03.2020;

2. Omologarea rezultatelor şi clasamentului final al competiţiei în conformitate cu clasamentul stabilit după desfăşurarea ultimei etape din faza a Il-a din play-off respectiv play-out, atât la feminin, cât şi la masculin;

3. Decernarea titlului de Campioană a României, a medaliilor de argint şi bronz, atât la masculin, cât şi la feminin şi stabilirea, pe baza clasamentului final, a echipelor participante în cupele europene, sezonul 2021, în conformitate cu regulamentele CEV;

4. Anularea desfăşurării Cupei României ediţia 2019-2020;

5. Amânarea desfăşurării turneului play-off de promovare în divizia Al până la data de 22 aprilie 2020, urmând a se lua o decizie în funcţie de situaţia de la acea dată;

6. Amânarea tuturor competiţiilor de copii (minivolei, speranţe, cadete(ţi) şi juniori ) până la data de 22 aprilie 2020, urmând a se lua o decizie în funcţie de situaţia de la acea dată.

Adevărul este că oprirea campionatului este singura măsură logică în această perioadă în care se pare că nu se va mai juca volei prea curând, iar disputarea celor 8 etape rămase în toamnă, cu alte loturi, este, după părerea mea, și absurdă și imorală. Din fericire (în acest caz), dominația Blajului și a Arcadei este autoritară, așa că nimeni nu le pune la îndoială titlurile, care pot fi acordate fără emoții. Singurul lucru pe care au uitat să îl specifice semnatarii este dacă jucătoarele, căci în cazul ăsta e vorba de competiția feminină, își vor primi salariile conform contractelor, sau e o metodă de a face o economie de două luni pe spatele sportivelor.


Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI



Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati - mai des sau mai rar - acest site. Un loc facut exclusiv pentru volei, pentru voleibalisti si pentru iubitorii acestui frumos sport, cazut pe nedrept in dizgratie. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail andrei@doarvolei.ro sau pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei
http://doarvolei.ro

Lasă un răspuns