Alexia Căruțașu, voleibalista anului 2021 în România. E al doilea titlul consecutiv

Federația Română de Volei a anunțat laureații anului 2021. Titlul de ”Voleibalista Anului” a fost obținut, pentru al doilea an consecutiv, de Alexia Căruțașu, de la Galatasaray Istanbul.




În vârstă de doar 18 ani, Alexia Căruțașu a avut un an foarte bun, în special la echipele de club. Cu Yeșilyurt Istanbul a câștigat în primăvară Cupa Challenge, după o finală cu Volei Alba Blaj, dar a fost desemnată și cea mai bună jucătoare din competiție.

Transferată în vară la o echipă mult mai puternică, Galatasaray Istanbul, ea a devenit nu doar liderul formației, ci liderul întregului campionat. Pentru că Alexia domină patru topuri individuale după 11 etape în campionatul Turciei: are cele mai multe puncte reușite (308), fiind singura care a trecut de 300. Are cele mai multe puncte realizate pe set: 6,04, medie făcută pe 51 de seturi, în câte a evoluat până acum.

De asemenea, are cei mai mulți ași reușiți: 34, dar este lider și în clasamentul punctelor făcute pe set din serviciu: 0,67.

La echipa națională, Alexia a debutat anul acesta la senioare pe când avea doar 17 ani, fiind titulară la Campionatul European. Din păcate, la Cluj-Napoca, acolo unde s-a organizat grupa, toată echipa a jucat slab, așa că nu s-a putut remarca în mod special.

În ultima perioadă, Alexia, care a obținut și cetățenia turcă, se află în centrul unui ”război” între federațiile de volei din Turcia și din România. Ea a anunțat că vrea să joace pentru naționala Turciei, una dintre cele mai bune din lume, FRV se opune, iar cazul va ajunge la judecata Federației Internaționale de Volei. Probabil că va mai dura până se va lua o decizie.

Alexia Căruțașu a reușit 10 puncte contra Suediei
Alexia Căruțașu, în atac la Campionatul European (FOTO: CEV)




Rodica Buterez a ocupat locul secund

Pe locul secund în ierarhia stabilită de Federația Română de Volei s-a clasat Rodica Buterez (22 de ani). Aceasta a fost cu siguranță cea mai bună jucătoare a campionatului intern, fiind, de altfel, titulară în echipa cu care CSM Târgoviște a cucerit primul titlu național din istorie. Este deja de doi ani o componentă de bază și a naționalei României, iar în viitorul apropiat nu ar fi exclus să o vedem evoluând peste hotare.

Rodica Buterez în atac la Campionatul European
Rodica Buterez în atac la Campionatul European (FOTO: CEV)

Adelina Budăi-Ungureanu, ocupanta locului 3

Poziția a treia a fost ocupată de singura jucătoare româncă din Italia, Adelina Budăi-Ungureanu (21 de ani). Legitimată acum la Busto Arsizio, ocupanta locului 5 în clasament, ea a evoluat până în primăvară la Cuneo, cu care a terminat campionatul trecut pe poziția a opta în sezonul regulat, echipa fiind apoi eliminată în primul tur al play-off-ului. Și ea este o componentă de bază a naționalei României, pentru care a evoluat, ca și celelalte două premiante, la toate nivelurile.

Adelina Unugureanu este jucătoare de bază la naționala României
Adelina Ungureanu este jucătoare de bază la naționala României (FOTO: CEV)




Cadoul ideal pentru practicanții voleiului de toate vârstele este la un click distanță. Îl găsiți pe site-ul Doavolei Shop, de unde puteți comanda fel de fel de produse personalizate pasiunii voastre. Mai jos vedeți Brățara Charm ”Love Volleyball”, care este disponibilă în mai multe culori. La comenzi de minimum 100 de lei, transportul este gratuit pretutindeni în țară.

Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Cum puteți susține Doarvolei.ro prin donații

Există și posibilitatea de a ajuta la dezvoltarea acestui site prin donații, dacă doriți acest lucru. Vedeți mai jos câteva posibilități. Prima este o donație prin PayPal – este de ajuns să apăsați pe butonul ”Donate” și sunteți redirecționați la pagina respectivă, unde puteți dona 1, 3 sau 5 euro, ori o altă sumă aleasă de voi – iar cea de-a doua este prin platforma Patreon, care este foarte folosită în această perioadă de multe site-uri și care funcționează pe același sistem. Donațiile pot fi singulare (prin PayPal) sau recurente (prin Patreon), adică se repetă în fiecare lună, putând fi oprite oricând doriți, desigur. Vă mulțumesc.

Donație prin PayPal


Donație prin Patreon

Become a Patron!



Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati acest site. Cert este că e un loc dedicat exclusiv voleiului, voleibalistilor si iubitorilor acestui frumos sport, cazut pe nedrept parcă in dizgratie. În perioada noiembrie 2020 - martie 2023 am fost ofițerul de presă al FRV. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail contact@doarvolei.ro, pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei sau pe cea de Instagram: https://www.instagram.com/doarvolei/ .
http://doarvolei.ro

Lasă un răspuns