Antrenorul Sergiu Stancu debutează luni seară în Liga Campionilor la volei masculin cu PAOK Salonic

Sergiu Stancu este antrenor la PAOK Salonic

Noua ediție a Ligii Campionilor la volei masculin începe luni seară cu un meci în care este implicat și un antrenor român: Sergiu Stancu, cel care a preluat în vară formația greacă PAOK Salonic.




Luni seară, de la ora 20.00 (în direct pe Laola1.tv), PAOK Salonic, echipă antrenată de antrenorul român Sergiu Stancu, va juca în Ungaria, contra campioanei acestei țări, VRCK Kazincbarcika, în primul tur preliminar al competiției. Este un meci istoric pentru noul format al Ligii Campionilor, care din acest an se va desfășura altfel decât până acum. Returul acestui meci va avea loc pe 17 octombrie, la Salonic.

De asemenea, este un meci istoric și pentru Sergiu Stancu, cel care, la vârsta de 36 de ani, va conduce pentru prima dată de pe bancă o echipă în cea mai importantă competiție europeană intercluburi. Campion cu Tricolorul Ploiești în ediția trecută a campionatului, el a plecat la greci în vară și bine a făcut, nu doar pentru că este un pas uriaș înainte în cariera lui de antrenor, dar și pentru că de Tricolorul s-a ales praful, echipa retrăgându-se din toate competițiile, inclusiv din Divizia A1.



Sergiu Stancu, la debutul în Liga Campionilor la volei masculin: ”Suntem pregătiți 100% de meci”

Pentru voleiul maghiar, aceasta este o confruntare cu adevărat istorică, pentru că VRCK Kazincbarcika este prima echipă din această țară care joacă în Liga Campionilor de la înființarea competiției. Dacă veți urmări partida, îl veți recunoaște cu siguranță pe Szabolcs Nemeth, fost până în campionatul trecut la Steaua.

Sergiu Stancu este antrenor la PAOK Salonic
Sergiu Stancu este antrenor la PAOK Salonic din vară și debutează luni în Liga Campionilor la volei masculin

“Cred că va fi un meci dificil, deoarece întâlnim campioana Ungariei și este prima participare în Liga Campionilor a unei echipe din această țară. Din acest motiv, ei vor avea foame de rezultate, de victorii. Au o echipă formată din jucători cu mare experiență, care ne-ar putea pune probleme. Oricum, noi suntem într-o formă bună și suntem pregătiți 100% de meci. Am făcut o pregătire bună, iar acum suntem gata să facem următorul pas”, a declarat Sergiu Stancu înaintea partidei.

Campionatul din Grecia nu a început, dar PAOK a disputat deja primele meciuri oficiale, în Cupa Ligii Greciei. Echipa antrenată de fostul internațional român a câștigat cu 3-0 toate cele trei meciuri disputate în grupa A, împotriva formațiilor  Iraklis, Komotinis și Alexandropolis. În urma acestor rezultate, formația din Salonic s-a calificat pentru faza următoare a competiției.




Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sa nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati - mai des sau mai rar - acest site. Un loc facut exclusiv pentru volei, pentru voleibalisti si pentru iubitorii acestui frumos sport, cazut pe nedrept in dizgratie. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail andrei@doarvolei.ro sau pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei
http://doartenis.ro

Lasă un răspuns