Arcada Galați este noua campioană la volei masculin! Volei Municipal Zalău și SCM U Craiova au completat podiumul

Arcada Galati este campioana Diviziei A1 la volei masculin, ediția 2018/ 2019

Nu a fost loc de surprize în ultima etapă a campionatului Diviziei A1 la volei masculin.




Arcada Galați a cucerit în premieră titlul de campioană a României, după ce a învins cu scorul de 3-0 pe Steaua, la București. Pentru antrenorul Sergiu Stancu, acesta e al doilea titlu consecutiv în postura de tehnician al unei echipe, după cel cucerit anul trecut, cu Tricolorul Ploiești, echipă desființată ulterior. Acum nu se va mai întâmpla așa și sper că echipa se va înscrie în Liga Campionilor, astfel încât să continue și anul viitor să scrie istorie în voleiul românesc. Evident, v-ați dat probabil seama de-a lungul timpului, sunt un mare admirator al antrenorilor români și mă bucur când văd că ei reușesc să se impună, indiferent că o fac în țară sau în străinătate.

Bucuria noilor campioni, jucătorii Arcadei Galați
Bucuria noilor campioni, jucătorii Arcadei Galați

Mulțumesc foarte mult pentru fotografiile trimise . Dacă vreți să vedeți și altele, am găsit un link, dar este o agenție de presă cu care nu am contract, așa că nici drepturi de publicare. AICI le puteți vedea.

Arcada Galati a castigat primul titlu de campioană la volei
Arcada Galati a castigat primul titlu de campioană

Pe locul secund a terminat Volei Municipal Zalău, învingătoare cu scorul de 3-1 în fața lui Dinamo. ”Câinii” au terminat pe locul 4, pentru că și CSM București a pierdut, scor 3-0, la Craiova, cu SCM U, formație care a primit medaliile de bronz.

Jucătorii Arcadei Galați au făcut fotografii cu trofeul
Jucătorii Arcadei Galați au făcut fotografii cu trofeul




Divizia A1 (m): Rezultatele ultimei etape a campionatului 2018/ 2019

Sâmbătă, 4 mai

Steaua – Arcada Galați 0-3 (19-25, 16-25, 17-25)

SCM U Craiova – CSM București 3-0 (25-8, 25-16, 25-18)

CITEȘTE ȘI:   Cadete: CSS Lugoj este noua campioană națională. Dinamo și CSM București au completat podiumul

Volei Municipal Zalău – Dinamo 3-1 (25-16, 29-31, 25-18, 25-19)

Clasamentul final al Diviziei A1

  1. Arcada Galați 71 p
  2. Volei Municipal Zalău 69 p
  3. SCM U Craiova 64 p
  4. Dinamo 46 p
  5. CSM București 45 p
  6. Steaua 31 p
  7. Unirea Dej 41 p
  8. Explorări Baia Mare 29 p
  9. Câmpia Turzii 19 p
  10. U Cluj 10 p

Notă: Unirea, Explorări, Câmpia Turzii și Clujul au jucat în play-out.



Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant .

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

CITEȘTE ȘI:   Divizia A1 (m): Steaua s-a impus la Craiova, Zalăul a pierdut la București. Iată rezultatele etapei a 19-a

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sa nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati - mai des sau mai rar - acest site. Un loc facut exclusiv pentru volei, pentru voleibalisti si pentru iubitorii acestui frumos sport, cazut pe nedrept in dizgratie. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail andrei@doarvolei.ro sau pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei
http://doartenis.ro

Lasă un răspuns