Bulgaria, un exemplu pentru noi. Iată în ce săli se dispută meciurile Campionatului Mondial de volei 2018

Armeec Arena din Sofia, cea mai mare sală polivalentă din Bulgaria

Campionatul Mondial masculin de volei 2018 stă să înceapă. Iată ce săli vor găzdui partidele în Bulgaria, începând de duminică și miercuri.




După cum ați văzut deja consultând programul Campionatului Mondial masculin de volei, o parte dintre meciuri vor avea loc în Italia, iar celelalte în Bulgaria. Dacă în ceea ce privește Italia nu este o surpriză nominalizarea ei ca gazdă, pentru că există infrastructura necesară organizării unei astfel de competiții, atunci când auzim de Bulgaria ne gândim automat de ce la ei se poate și la noi nu? Răspunsul îl vedeți mai jos, după ce veți vedea date despre cele trei săli care vor găzdui meciurile în Sofia, Varna și Ruse.

CITEȘTE ȘI: Programul și orele de start ale meciurilor din prima fază a Campionatului Mondial masculin de volei din Italia și Bulgaria 2018



Ruse – Arena Ruse (5.100 de locuri)

Inaugurată în 23 iulie 2015, sala din Ruse poate găzdui tot felul de evenimente sportive sau artistice. La cele sportive capacitatea este de 5.100 de locuri, la concerte ajunge la 6.300 de locuri.

49% din fondurile necesare construcției au provenit de la municipalitate, iar restul de 51% de la un investitor privat. Desigur, proporția s-a păstrat și la împărțirea dreptului de proprietate. A costat 28 de milioane de euro.

A mai găzduit partide din cadrul grupei de calificare la Campionatul European feminin de baschet, dar și un turneu internațional de volei.

La Arena Ruse se vor disputa meciurile grupei B din cadrul Campionatului Mondial masculin de volei, în perioada 12-18 septembrie. AICI vedeți programul complet al partidelor.

Arena Ruse gazda grupei B a Campionatului Mondial masculin de volei
Arena Ruse, in care se vor disputa meciurile Grupei B din cadrul Campionatului Mondial masculin de volei 2018




Varna – Palatul Sportului și Culturii (6.000 de locuri)

Inaugurată în 1968, cea mai importantă sală din Varna a fost complet renovată în 2015. Are o capacitate de 6.000 de locuri. În ea se țineau pe vremuri Congrese ale Partidului Comunist Bulgar, acum e dedicată sportului. Și este un loc ideal, publicul fiind foarte aproape de teren, acustica foarte bună. Toate ingredientele pentru echipa cu mai mulți suporteri să aibă rezultate foarte bune. Nu degeaba Bulgaria a decis să joace în grupă la Varna.

În luna mai, bulgarii au organizat o serie din Volleyball Nations League chiar în această sală și au reușit o victorie istorică, în fața Braziliei.

La această ediție a Campionatului Mondial masculin de volei, sala din Varna va găzdui meciurile grupei D, dar și o grupă din faza a doua a competiției.

Palatul Sporturilor si Culturii din Varna
Palatul Sporturilor si Culturii din Varna va găzdui meciuri din prima și a doua fază a Campionatului Mondial masculin de volei 2018




Sofia – Armeec Arena (12.373 locuri)

E perla coroanei sălilor din Bulgaria. O sală polivalentă cum visăm și noi la București. A fost inaugurată la 30 iulie 2011 și poate găzdui competiții din 30 de sporturi. A costat 46 de milioane de euro și până în 2017 s-a numit Arena Sofia. Apoi, a vândut drepturile de denumire companiei de asigurări Armeec.

Recordul de spectatori a fost atins în 9 iunie 2012, la un meci de volei: Bulgaria – Franța, din calificările pentru Jocurile Olimpice de vară. Au asistat la acel meci 12.501 spectatori, cu 128 peste capacitatea maximă a sălii.

Anul acesta, în Armeec Arena s-a disputat o grupă din Volleyball Nations League. Din păcate pentru bulgari, au fost învinși de toate adversarele: Serbia, Rusia și Australia.

La Sofia se vor juca meciurile grupei G, din faza a doua a Campionatului Mondial masculin de volei. Acestea vor avea loc în weekend-ul 21-23 septembrie.

Armeec Arena din Sofia, cea mai mare sală din Bulgaria
Armeec Arena din Sofia este cea mai importantă sală polivalentă din Bulgaria si va găzdui meciuri din faza a doua a Campionatului Mondial masculin de volei

Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sa nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati - mai des sau mai rar - acest site. Un loc facut exclusiv pentru volei, pentru voleibalisti si pentru iubitorii acestui frumos sport, cazut pe nedrept in dizgratie. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail andrei@doarvolei.ro sau pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei
http://doartenis.ro

One thought on “Bulgaria, un exemplu pentru noi. Iată în ce săli se dispută meciurile Campionatului Mondial de volei 2018

Lasă un răspuns