Cadete: Start și în campionatul de cadete, ediția 2019/ 2020

Poza de grup a echipelor participante la turneul final de cadete, editia 2018/ 2019

Duminică va începe o nouă ediție a campionatului de volei pentru cadete.



La actuala ediție a campionatului vor participa echipe formate din jucătoare născute în 2004 și mai mici. Conform regulamentului, este obligatoriu ca formațiile să aibă pe foaie minimum 6 jucătoare născute în 2004 sau 2005 și maximum trei jucători mai mici de vârstă.

De asemenea, mai există și o condiție de talie, despre care puteți citi AICI.

În actuala ediție a campionatului vor lua startul 41 de formații, împărțite în opt grupe (una de patru echipe, cinci de câte 5 și două de 6). Acestea vor juca în etape programate la două săptămâni, tur și retur. Primele trei clasate se vor califica în turneul semifinal. Sezonul regulat durează până la 8 martie.


Turneul final al campionatului de cadete va avea loc în perioada 6-10 mai 2020

Turneele semifinale, în număr de 6, vor avea loc în perioada 10-12 aprilie 2020. Prima clasată din fiecare serie se va califica la turneul final, programat în perioada 6-10 mai 2020.

Campioana en-titre a cadetelor este CSS Lugoj. Podiumul a fost completat de Dinamo și CSM București.

Mai jos vedeți programul primei etape a campionatului de cadete, ediția 2019/ 2020. Ca și în anii trecuți, vă rog ca dacă aveți rezultate de la meciuri, să mi le transmiteți pe e-mail, la contact@doarvolei.ro , pe pagina de Facebook sau pe WhatsApp, la numărul 0730660361. De asemenea, dacă aveți fotografii de la partide, le aștept cu mare interes.

Dacă nu ați făcut-o încă, puteți arunca un ochi și da un like și pe Pagina de Instagram a Doarvolei. AICI o puteți vedea.


Cadete: Programul primei etape a campionatului 2019/ 2020

Duminică, 6 octombrie

Seria A

CSS Unirea Iasi – Penicilina Iasi

CSS Focsani – CSS Bacau

LPS Piatra Neamț stă

Seria B

Laguna B. P. Hasdeu Constanta – CSS Calarasi

CSS Tulcea – CS Medgidia

CSS 1 Constanța stă

Seria C

CSS 6 Bucuresti – CSM Bucuresti

CSS 5 Bucuresti – Dinamo

Seria D

CTF Mihai I Bucuresti – Dacia Mioveni 2012

LPS Viitorul Pitesti – LPS Mircea Eliade

CSS Târgoviște stă

Seria E

CNNT Craiova – CSS Lugoj

ACS Volei Craiova – CSS Caransebes

CNMB Rm. Vâlcea stă

Seria F

CSS Targu Mures – CSS Sibiu

Medicina Targu Mures – Bravol Brasov

CSS Blaj – Juvenil N. T. Brasov

Seria G

CSM Timisoara – Viitorul Bors

LPS Bihorul Oradea – Victoria Nadlac

CSS Bega Timișoara stă

Seria H

LPS Cluj Napoca – CS Ioan Binda Cluj Napoca

CSS Turda – ACS Silvania Sport

CSS Sighetul Marmatiei – CSS 2 Baia Mare


Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant .

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sa nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati - mai des sau mai rar - acest site. Un loc facut exclusiv pentru volei, pentru voleibalisti si pentru iubitorii acestui frumos sport, cazut pe nedrept in dizgratie. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail andrei@doarvolei.ro sau pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei
http://doartenis.ro

Lasă un răspuns