Calificări Campionat Mondial Under 20 (f): Eliza Varga, Andra Artin și Adelina Ungureanu, cele mai eficiente și contra Franței

adelina ungureanu nationala volei junioare
adelina ungureanu nationala volei junioare
Adelina Ungureanu a fost din nou printre cele mai bune la preluare

Învinsă de Franța cu 3-0, în etapa a doua a grupei C a preliminariilor Campionatului Mondial de volei pentru junioare Under 20, naționala României va disputa sâmbătă o adevărată finală pentru obținerea locului 2, posibil calificant în faza a doua a preliminariilor.

Chiar dacă fetele noastre au pierdut, trebuie să le evidențiem pe cele mai eficiente în diferite faze ale jocului. Iar cum voleiul este un sport în care statistica se poate face și ușor – de cei experimentați – și spune și foarte multe, o să vă ofer în continuare câteva informații desprinse din meciul din această seară.




Înainte de orice, vreau să salut primul punct reușit într-un meci oficial la naționala de junioare de mezina lotului, Alexia Căruțașu. În vârstă de 13 ani și 7 luni, Alexia joacă pe postul de universal. Și, dacă și ieri, contra Estoniei, a intrat pe teren, dar nu a reușit să puncteze, azi Alexia a intrat ca rezervă în seturile 2 și 3 și a reușit să-și treacă în cont, după un atac, primul punct într-un meci oficial cu naționala de junioare. Săptămâna viitoare, Alexia va putea fi văzută jucând mult mai mult, tot la Ploiești, alături de coechipierele sale din naționala de cadete, care se va lupta pentru calificarea la Campionatul European.

Acum, trecând la statistică, cele mai eficiente jucătoare ale echipei noastre au fost, ca și la meciul cu Estonia, de ieri, Eliza Varga (10 puncte), Andra Artin (8 puncte) și Adelina Ungureanu (5 puncte).

La capitolul atac, Andra Artin a fost liderul, cu 7 reușite. Ea a fost urmată de Eliza Varga (5) și Sorina Milcăuș (4).

La serviciu, azi Adelina Ungureanu și-a depășit coechiperele, reușind doi ași. Câte un as au izbutit Eliza Varga, Petruța Orlandea, Simona Pașca și Daiana Roman.

La preluare, în afara liberoului Roxana Țucmeanu, care e normal să aibă cele mai multe preluări perfecte – acum a avut 46% -, Adelina Ungureanu a fost cea mai bună româncă, ea bifând 31% preluări reușite. A fost urmată de Sorina Miclăuș (29%), Rodica Buterez și Andra Artin (ambele cu 17%).

Mai jos aveți întreaga statistică a fetelor noastre din meciul contra Franței.

statistica romania franta volei junioare
Statistica jucatoarelor din Romania in meciul contra Frantei

Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sa nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati - mai des sau mai rar - acest site. Un loc facut exclusiv pentru volei, pentru voleibalisti si pentru iubitorii acestui frumos sport, cazut pe nedrept in dizgratie. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail andrei@doarvolei.ro sau pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei
http://doartenis.ro

One thought on “Calificări Campionat Mondial Under 20 (f): Eliza Varga, Andra Artin și Adelina Ungureanu, cele mai eficiente și contra Franței

  1. De ce selectionam cadete la junioare ? Nu mai avem baza de selectie ? In mod sigur acest copil va avea alt randament la lotul de cadete acolo unde de fapt este normal sa joace.Aceasta promovare agresiva s-ar putea sa- i dauneze si ar fi pacat. O selectie corecta e un pas catre insanatosirea voleiului romanesc.

Lasă un răspuns