Calificări Campionatul Mondial Under 21 (m): Naționala României, învinsă de Estonia în primul meci

nationala juniori volei preliminarii mondial
nationala juniori volei preliminarii mondial
Nationala de juniori Under 21 a Romaniei in preliminariile Campionatului Mondial

Naționala de volei juniori a României a debutat cu o înfrângere la limită în calificările pentru faza a doua a preliminariilor Campionatului Mondial Under 21.

În primul ei meci din grupa A, care se desfășoară la Frankfurt, în Germania, România a fost învinsă cu scorul de 3-2 de formația Estoniei, la capătul unui meci în care băieții noștri au egalat de la 0-2 la seturi și apoi au revenit de la 11-14 la 13-14 în decisiv. Din păcate, ultimul punct a revenit ex-sovieticilor, care încheie astfel competiția cu 2 puncte.

Duminică, în ultimul meci din această grupă, România va juca împotriva naționalei țării gazdă, Germania, care în prima partidă a obținut o victorie clară, cu 3-0, în fața Estoniei. Pentru a se califica sigur în faza a doua a preliminariilor, România are nevoie de o victorie cu 3-0 sau 3-1.

Naționala de juniori Under 21 a României

Ridicători

3. Filip Constantin

2. Eduard Catrina

Secunzi

10. Adrian Aciobăniței

7. Rareș Bălean

4. Ovidiu Darlaczi

5. Andrei Crișan

Centri

13. Natan Savan

1. Tudor Magdaș

8. Andrei Butnaru

Fals

9. Radu Dediulescu

Libero

12. George Gavriz

6. Cosmin Biziche

Antrenor principal: Bogdan Tănase

Antrenori secunzi: Nicolae Harabagiu și Daniel Săvoiu

Calificări Campionatul Mondial juniori U21: programul meciurilor

Vineri, 6 ianuarie

Germania – Estonia 3-0 (3-0 (25-23, 25-17, 25-16)

Sâmbătă, 7 ianuarie

Estonia – România 3-2 (25-17, 25-20, 15-25, 20-25, 15-13)

Duminică, 8 ianuarie

Ora 16.00: România – Germania

Nicio partidă nu va fi televizată.

Regulamentul de calificare este următorul: la turneul final al Campionatului Mondial, care e programat în Cehia, vor merge două formații din Europa. Ele vor fi finalistele celei de-a doua etape de calificare, care va avea loc în perioada 18-21 mai.

De prima etapă de calificare – cea care are loc în acest weekend – vor trece echipele clasate pe primul loc în cele patru grupe preliminare, plus cele mai bune două ocupante ale locurilor secunde.

Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati acest site. Cert este că e un loc dedicat exclusiv voleiului, voleibalistilor si iubitorilor acestui frumos sport, cazut pe nedrept parcă in dizgratie. În perioada noiembrie 2020 - martie 2023 am fost ofițerul de presă al FRV. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail contact@doarvolei.ro, pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei sau pe cea de Instagram: https://www.instagram.com/doarvolei/ .
http://doarvolei.ro

Lasă un răspuns