
Iranienii au dat lovitura și și-au instalat un selecționer de mare valoare pe banca naționalei masculine.
Noul antrenor al primei reprezentative a Iranului, care este una dintre cele mai puternice din voleiul masculin actual, va fi rusul Vladimir Alekno. Acesta a fost preferat altor nume mari ale voleiului masculin, precum Daniel Castellani, Andrea Giani, Ferdinando De Giorgi sau Lorenzo Bernardi.
În vârstă de 53 de ani, Alekno, care în 2012 a condus naționala Rusiei spre cucerirea titlului olimpic grație unei mișcări de geniu făcute la 0-2 în finala cu Brazilia – mutarea gigantului Muserskyi de pe postul de centru pe cel de fals -, îi succede în funcție sârbului Igor Kolakovic, care a părăsit echipa în luna martie.
Astfel, Alekno va conduce campioana Asiei în Liga Națiunilor 2021 și, de sigur, la Jocurile Olimpice, acolo unde iranienii speră la o medalie. Ei sunt în aceeași grupă cu Japonia, Polonia, Italia, Canada și Venezuela. În cealaltă serie se vor lupta Brazilia, SUA, Rusia, Argentina, Franța și Tunisia.
În paralel cu naționala Iranului, tehnicianul rus va antrena în continuare și pe Zenit Kazan (e adevărat că în voleiul actual programul e atât de bine structurat încât activitățile de la club și de la națională nu se suprapun, în special pe perioada competițiilor importante).
Cadoul ideal pentru practicanții voleiului de toate vârstele este la un click distanță. Îl găsiți pe site-ul Doavolei Shop, de unde puteți comanda fel de fel de produse personalizate pasiunii voastre. Mai jos vedeți Brățara Charm ”Love Volleyball”, care este disponibilă în mai multe culori. La comenzi de minimum 100 de lei, transportul este gratuit pretutindeni în țară.
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Cum puteți susține Doarvolei.ro prin donații
Există și posibilitatea de a ajuta la dezvoltarea acestui site prin donații, dacă doriți acest lucru. Vedeți mai jos câteva posibilități. Prima este o donație prin PayPal – este de ajuns să apăsați pe butonul ”Donate” și sunteți redirecționați la pagina respectivă, unde puteți dona 1, 3 sau 5 euro, ori o altă sumă aleasă de voi – iar cea de-a doua este prin platforma Patreon, care este foarte folosită în această perioadă de multe site-uri și care funcționează pe același sistem. Donațiile pot fi singulare (prin PayPal) sau recurente (prin Patreon), adică se repetă în fiecare lună, putând fi oprite oricând doriți, desigur. Vă mulțumesc.
Donație prin PayPal