Campionatul Balcanic U17 (m): România a încheiat pe locul 5. Bulgaria este campioana

Romania nationala under 17 la campionatul balcanic locul 5

Naționala masculină de volei Under 17 a României a încheiat pe locul 5 prima competiție internațională la care a participat, Campionatul Balcanic. Titlul a fost cucerit de Bulgaria.




În finala pentru locul 5 din cadrul Campionatului Balcanic Under 17 la volei masculin, naționala României a învins cu scorul de 3-0 echipa Muntenegrului. A fost o a doua victorie consecutivă obținută în fața acestei selecționate la acest turneu disputat la Istanbul, dar una foarte importantă, pentru că au reușit să termine cu o victorie competiția.

Locul al treilea a fost ocupat de Grecia, care a învins cu scorul de 3-0 Serbia.

Finala s-a disputat între țara gazdă, Turcia, și Bulgaria. Miza a fost una specială, pentru că pe lângă aurul balcanic s-a joacă și locul la turneul final al Campionatului European Under 17 de anul viitor. Victoria a revenit bulgarilor, care au câștigat cu 3-1 și sunt primii calificați la Europene.




Clasament final

  1. Bulgaria
  2. Turcia
  3. Grecia
  4. Serbia
  5. ROMÂNIA
  6. Muntenegru
  7. Moldova

Campionatul Balcanic U17 (m): Rezultatele competiției

Finală

Bulgaria – Turcia 3:1 (25:17, 23:25, 27:25, 25:13)

Finală pentru locul 3

Serbia – Grecia 0:3 (20:25, 14:25, 24:26)

Meci pentru locul 5

România – Muntenegru 3:0 (25:9, 25:17, 25:23)

Semifinale

Serbia – Bulgaria 0:3 (15:25, 15:25, 22:25)

Turcia – Grecia 3:0 (25:17, 25:9, 25:19)

Meci pentru turneul 5-7

Muntenegru – Moldova 3:1 (22:25, 25:22, 25:23, 25:18)



Grupa A

Marți, 24 iulie

BulgariaROMÂNIA 3-0 (25-21, 29-27, 25-16)

Grecia – Muntenegru 3-0 (25-11, 25-9, 25-23)

Miercuri, 25 iulie

Bulgaria – Muntenegru 3:0 (25:21, 25:15, 25:9)

GreciaROMÂNIA 3:1 (25:21, 25:16, 21:25, 25:19)

Joi, 26 iulie

ROMÂNIA – Muntenegru 3:0 (25:19, 25:15, 25:11)

Bulgaria – Grecia 3:1 (25:18, 25:20, 23:25, 25:17)

Clasament

  1. Bulgaria 9 p
  2. Grecia 6 p
  3. ROMÂNIA 3 p
  4. Muntenegru 0 p

Grupa B

Marți, 24 iulie

Serbia – Moldova 3-0 (25-10, 25-13, 25-15)

Miercuri, 25 iulie

Turcia – Moldova 3:0 (25:14, 25:17, 25:11)

Joi, 26 iulie

Serbia – Turcia 0:3 (18:25, 20:25, 21:25)

Clasament

  1. Turcia 6 p
  2. Serbia 3 p
  3. Moldova 0 p

Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sa nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati - mai des sau mai rar - acest site. Un loc facut exclusiv pentru volei, pentru voleibalisti si pentru iubitorii acestui frumos sport, cazut pe nedrept in dizgratie. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail andrei@doarvolei.ro sau pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei
http://doartenis.ro

Lasă un răspuns