Campionatul Diviziei A1 la volei masculin începe la 6 noiembrie. Iată componența grupelor

Dinamo, echipa pentru sezonul 2020/ 2021

Pe site-ul Federației Române de Volei au fost publicate grupele noului format al turului Diviziei A1 la volei masculin. După cum veți vedea, e un program comprimat, care se va disputa sub forma unor turnee.




Campionatul masculin de volei va începe la 6 noiembrie. Echipele au fost împărțite în patru grupe de câte trei, astfel disputându-se, practic, primele două etape în intervalul 6 – 8 noiembrie. Componența grupelor se va tot schimba pe parcursul competiției. Gazdele turneelor vor fi trase la sorți.

Dacă primele trei turnee nu vor ridica probleme deosebite din punct de vedere al infectării cu coronavirus, cred că cea mai mare grijă va trebui avută, la fel ca în cazul echipelor feminine, în turneele 4-5. Adică la începutul lunii noiembrie, când FRV vrea să strângă în același loc 6 echipe. Ceea ce, văzând exemplele de la handbal și baschet, înseamnă un risc imens de infectare.

Dinamo, echipa pentru sezonul 2020/ 2021
Dinamo, echipa pentru sezonul 2020/ 2021




Iată mai jos programul turului Diviziei A1 la volei masculin.

Turneul 1 (6-8.11.2020)

Grupa 1: CSS CNE LAPI Dej-SCM Zalau; CS Unirea Dej; CSM Arcada Galati;
Grupa 2: CSU Stiinta Bucuresti; CS U Cluj; CS Stiinta Expl. Baia Mare;
Grupa 3: CSU Brasov; CSM Cimpia Turzii; SCMU Craiova;
Grupa 4: CS Dinamo Bucuresti; CSA Steaua Bucuresti; CS UV Timisoara

Turneul 2 (21-23.11.2020)

Grupa 1: CSS CNE LAPI Dej-SCM Zalau; CS U Cluj; SCMU Craiova
Grupa 2: CSU Stiinta Bucuresti; CSM Cimpia Turzii; CS UV Timisoara
Grupa 3: CSU Brasov; CSA Steaua Bucuresti; CSM Arcada Galati
Grupa 4: CS Dinamo Bucuresti; CS Unirea Dej; CS Stiinta Expl. Baia Mare

Turneul 3 (27-29.11.2020)

Grupa 1: CSS CNE LAPI Dej-SCM Zalau; CSM Cimpia Turzii; CS Stiinta Expl. Baia Mare
Grupa 2: CSU Stiinta Bucuresti; CSA Steaua Bucuresti; SCMU Craiova
Grupa 3: CSU Brasov; CS Unirea Dej; CS UV Timisoara
Grupa 4: CS Dinamo Bucuresti; CS U Cluj; CSM Arcada Galati.

Turneul 4 (5-7.12.2020 joacă echipele de pe poz. 1-2 si 1-3)

Grupa1: CSS CNE LAPI Dej-SCM Zalau; CSA Steaua Bucuresti; CS UV Timisoara
Grupa 2: CSU Stiinta Bucuresti; CS Unirea Dej; CSM Arcada Galati
Grupa 3: CSU Brasov; CS U Cluj; CS Stiinta Expl. Baia Mare
Grupa 4: CS Dinamo Bucuresti; CSM Cimpia Turzii; SCMU Craiova

Turneul 5 (6.12.2020)

Grupa 1: CS Unirea Dej –SCMU Craiova (poz.2/G2 –poz.3/G4)
Grupa 2: CS U Cluj –CS UV Timisoara (poz.2/G3 –poz.3/G1)
Grupa 3: CSM Câmpia Turzii – CSM Arcada Galati (poz.2/G4 –poz.3/G2)
Grupa 4: CSA Steaua Bucuresti–CS Stiinta Expl. Baia Mare (poz.2/G1 – poz.3/G3)
Turneele 4 și 5 se vor juca in perioada 5-7.12.2020 astfel:-grupa 1 sigrupa 3 vor desfasura turneul in aceeasi locatie cu 2 jocuri pe zi;-grupa 2 si grupa 4vor desfasura turneul in aceeasi locatie cu 2 jocuri pe zi.

Turneul 6 (11 – 13.12.2020)

Grupa 1: CSS CNE LAPI Dej-SCM Zalau; CSU Stiinta Bucuresti; CSU Brasov; CS Dinamo Buc.
Grupa 2: CS Unirea Dej; CS U Cluj; CSM Cimpia Turzii; CSA Steaua Bucuresti
Grupa 3: CSM Arcada Galati; CS Stiinta Expl. Baia Mare; SCMU Craiova; CS UV Timisoara
CUPA ROMANIEI se joaca in perioada 29.01 – 1.02.2021



Cadoul ideal pentru practicanții voleiului de toate vârstele este la un click distanță. Îl găsiți pe site-ul Doavolei Shop, de unde puteți comanda fel de fel de produse personalizate pasiunii voastre. Mai jos vedeți Brățara Charm ”Love Volleyball”, care este disponibilă în mai multe culori. La comenzi de minimum 100 de lei, transportul este gratuit pretutindeni în țară.

Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Cum puteți susține Doarvolei.ro prin donații

Există și posibilitatea de a ajuta la dezvoltarea acestui site prin donații, dacă doriți acest lucru. Vedeți mai jos câteva posibilități. Prima este o donație prin PayPal – este de ajuns să apăsați pe butonul ”Donate” și sunteți redirecționați la pagina respectivă, unde puteți dona 1, 3 sau 5 euro, ori o altă sumă aleasă de voi – iar cea de-a doua este prin platforma Patreon, care este foarte folosită în această perioadă de multe site-uri și care funcționează pe același sistem. Donațiile pot fi singulare (prin PayPal) sau recurente (prin Patreon), adică se repetă în fiecare lună, putând fi oprite oricând doriți, desigur. Vă mulțumesc.

Donație prin PayPal


Donație prin Patreon

Become a Patron!



Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati - mai des sau mai rar - acest site. Un loc facut exclusiv pentru volei, pentru voleibalisti si pentru iubitorii acestui frumos sport, cazut pe nedrept in dizgratie. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail andrei@doarvolei.ro sau pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei
http://doarvolei.ro

Lasă un răspuns