
Campionatul European de volei masculin a început în forță în Polonia: cu un record mondial de asistență.
Așa cum era de așteptat, 65.000 de spectatori au fost în tribunele Stadionului Național din Varșovia pentru a încuraja formația poloneză în meciul de deschidre al competiției continentale. Din păcate pentru echipa gazdă, spectatorii au lăsat o impresie mai bună decât jucătorii – dacă aveți cum să vedeți momentul imnului, vi-l recomand, un stadion întreg a cântat, fără muzică, imnul național al Poloniei. Gazdele au fost însă mai apăsate de miza partidei și de presiune, astfel că au fost învinse de o excelentă națională a Serbiei, conduse magistral de pe bancă de Nikola Grbic. Acesta a decis să joace fără vedeta Aleksandar Atanasijevic și a reușit să câștige cu 3-0, luând o opțiune probabil decisivă la câștigarea grupei A, loc care duce la calificarea directă în play-off.

Această partidă a fost precedată de o festivitate de deschidere, de la care puteți vedea câteva fotografii mai jos.



În cel de-al doilea meci al seriei A, Finlanda a învins cu scorul de 3-2 Estonia, echipa antrenată de Giani Crețu. Ex-sovieticii au revenit de la 0-2 la seturi, dar efortul a fot prea mare și în decisiv și-au pierdut suflul și concentrarea. În următoarea etapă, peste două zile, Polonia va juca împotriva Estoniei, iar Serbia contra Finlandei.

Tot joi s-au jucat și meciuri în grupa C, acolo unde s-au înregistrat două victorii cu 3-0. Acestea au revenit Rusiei, în meciul contra Bulgariei, și Sloveniei, în partida contra Spaniei.
Europenele continuă vineri, atunci când va intra în acțiune campioana continentală, Franța, care va juca de la ora 21.30 contra Belgiei. De asemenea, un alt meci interesant se anunță cel dintre Germania și Italia, care va putea fi urmărit în direct și în România, pe Dolce Sport 3.
Campionatul European (m): Programul meciurilor
Grupa A (Gdansk)
Joi, 24 august
Finlanda – Estonia 3-2
Polonia – Serbia 0-3
Sâmbătă, 26 august
18.30: Estonia – Serbia
21.30: Finlanda – Polonia
Luni, 28 august
18.30: Serbia – Finlanda
21.30: Estonia – Polonia
Grupa B (Szczecin)
Vineri, 25 august
18.30: Cehia – Slovacia
21.30: Germania – Italia (în direct la DolceSport 3)
Duminică, 27 august
18.30: Slovacia – Italia
21.30: Cehia – Germania
Luni, 28 august
18.30: Slovacia – Germania
21.30: Italia – Cehia
Grupa C (Cracovia)
Joi, 24 august
Bulgaria – Rusia 0-3
Spania – Slovenia 0-3
Sâmbătă, 26 august
18.30: Rusia – Slovenia
21.30: Bulgaria – Spania
Luni, 28 august
18.30: Slovenia – Bulgaria
21.30: Rusia – Spania
Grupa D (Katowice)
Vineri, 25 august
18.30: Olanda – Turcia
21.30: Franța – Belgia
Duminică, 27 august
18.30: Turcia – Belgia
21.30: Olanda – Franța
Luni, 28 august
18.30: Belgia – Olanda
21.30: Turcia – Franța