Campionatul European 2019 (f): Sâmbătă se dispută semifinalele

Turcia s-a calificat in semifinalele Campionatului European feminin de volei

Campionatul European feminin de volei a ajuns la ora semifinalelor. Ambele se vor disputa la Ankara și vor fi televizate pe Telekom Sport. Una dintre ele este chiar reeditarea finalei Campionatului Mondial de anul trecut.




Serbia – Italia este capul de afiș al zilei de sâmbătă la Campionatul European feminin de volei. Anul trecut, cele două echipe s-au duelat pentru titlul mondial. S-au impus sârboaicele cu 3-2, așa că vă puteți imaina cât de mare este dorința de revanșă a italiencelor.

Ambele formații sunt duble campioane europene. Serbia este deținătoarea titlului și campioana din 2011, în vreme ce Italia a cucerit două trofee ”legate”, în 2007 și 2009. Pentru italience, aceasta este prima prezență în semifinale din 2011 încoace, dar probabil e prima dintr-o serie de multe calificări în această fază pe viitor, având în vedere ce generație fantastică are.

Partida dintre Serbia și Italia va începe la ora 17.00 și va fi transmisă pe Telekom Sport.

CITEȘTE ȘI: Rezultatele naționalei feminine a României la Campionatul European 2019



Semifinala Turcia – Polonia va începe la ora 19.30

Cea de-a doua semifinală este Turcia – Polonia. Cele două echipe se vor întâlni pentru a treia oară la Europene. Prima dată au făcut-o în finala Europenelor din 2003, când Polonia s-a impus cu 3-0. Apoi, în play-off-ul ediției de anul trecut, Turcia și-a luat revanșa cu 3-1.

Calificarea în semifinale a turcoaicelor, după o victorie clară în fața Olandei, 3-0, a fost oarecum surprinzătoare, dacă avem în vedere cum a ”șchiopătat” de-a lungul turneului. Totuși, faptul că sunt singura echipă din turneu care a disputat și va disputa toate meciurile acasă, în aceeași sală, la Ankara, a constituit un avantaj de care Turcia a știut să profite și nu este exclus să o facă și diseară, în meciul care va începe la ora 19.30. Și acesta va fi transmis în direct la Telekom Sport 3. Ca și la semifinala câștigată cu Olanda, și sâmbătă seară sunt așteptați 12.000 de spectatori în sala din Ankara, care vor încuraja așa cum doar ei știu naționala țării gazdă.

Indiferent de rezultatele din semifinale, toate cele patru echipe vor reveni pe teren duminică, atunci când, în funcție de rezultatele de sâmbătă, vor disputa finala mare sau finala mică.



Programul semifinalelor Campionatului European 2019 (f)

Sâmbătă, 7 septembrie

17.00 Serbia – Italia (în direct pe Telekom Sport 3)

19.30 Turcia – Polonia (în direct pe Telekom Sport 3)

Rezultatul sferturilor de finală ale Campionatului European 2019 (f)

Serbia – Bulgaria 3-0

Turcia – Olanda 3-0

Italia – Rusia 3-1

Polonia – Germania 3-2



Rezultatele optimilor de finală ale Campionatului European 2019 (f)

Polonia – Spania 3-0

Germania – Slovenia 3-0

Serbia – România 3-0

Turcia – Croația 3-2

Italia – Slovacia 3-0

Rusia – Belgia 3-1

Olanda – Grecia 3-0

Azerbaidjan – Bulgaria 0-3

Dacă nu ați făcut-o încă, puteți arunca un ochi și da un like și pe Pagina de Instagram a Doarvolei. AICI o puteți vedea.


Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant .

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sa nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati - mai des sau mai rar - acest site. Un loc facut exclusiv pentru volei, pentru voleibalisti si pentru iubitorii acestui frumos sport, cazut pe nedrept in dizgratie. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail andrei@doarvolei.ro sau pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei
http://doartenis.ro

Lasă un răspuns