Campionatul European de volei feminin: Rusia a câștigat pentru a 19-a oară titlul. Serbia a luat bronzul

rusia campioana europeana volei feminin
rusia campioana europeana volei feminin
Rusia este noua campioana europeana de volei

Nationala Rusiei  a cucerit, pentru a 19-a oară și a doua oară consecutiv, titlul european la volei feminin. În finală, rusoaicele au învins cu scorul de 3-0 formația Olandei, spre deziluzia celor 11.000 de spectatori din Rotterdam.

Finala Campionatului European de volei feminin a fost una fără istoric, Rusia câștigând fără nici un fel de emoție, scor 3-0 (14, 20, 20) meciul cu gazda competiției, Olanda. Cu 20 de puncte reușite, Nataliia Obmochaeva a fost cea mai bună jucătoare de pe teren.

Prea multe despre acest meci nu ar fi de spus, decât că s-a demonstrat încă o dată că șase (șapte cu liberoul) fete talentate nu pot fi oprite nici cu 11.000 de fani care au făcut un vacarm incredibil în sală, dar un vacarm civilizat, care nu poate face decât bine sportului. Rusia a obținut, meritat, al 19-lea titlu european (s-au pus în palmares și cele cucerite de URSS) și acum privește cu încredere spre calificările olimpice. Olanda a cucerit al treilea argint continental, minunea din urmă cu 20 de ani, de la Arnhem, când au devenit campioane ale Europei, neputând fi repetată acum.

rusia campionate europene finala volei
Ridicatorul Rusiei a fost intr-o forma deosebita

Medaliile de bronz au fost câștigate de Serbia, care nu a avut nici o problemă în a învinge Turcia în finala mică. Scorul final a fost de 3-0 (19, 17, 18) în favoarea sârboaicelor care încheie, iată, cu o medalie cele mai dificile 6 săptămâni din cariera lor de voleibaliste. Să nu uităm că înainte de a veni la Europene, sârboaicele, în aceeași formulă, au reușit să se claseze pe locul doi în Cupa Mondială, învingând 10 formații din 11 participante (inclusiv Rusia) și obținând biletele la cea mai importantă competiție din lume, Jocurile Olimpice.


Următoarea ediție a Campionatelor Europene de volei feminin va avea loc peste doi azi în Azerbaidjan și Georgia. Dar până atunci stați aproape, pentru că în câteva zile vor începe, în Bulgaria și Italia, Campionatele Europene de volei masculin.

erbia bronz campionate europene volei
Bucuria sarboaicelor dupa ce au cucerit medaliile de brnz la Europene
[wpdevart_like_box profile_id=”doarvolei” connections=”show” width=”300″ height=”550″ header=”small” cover_photo=”show” locale=”en_US”]

Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati acest site. Cert este că e un loc dedicat exclusiv voleiului, voleibalistilor si iubitorilor acestui frumos sport, cazut pe nedrept parcă in dizgratie. În perioada noiembrie 2020 - martie 2023 am fost ofițerul de presă al FRV. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail contact@doarvolei.ro, pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei sau pe cea de Instagram: https://www.instagram.com/doarvolei/ .
http://doarvolei.ro

Lasă un răspuns