Campionatul European de volei masculin: Rezultatele etapei a doua și programul zilei de duminică

olanda germania volei europene masculin
olanda germania volei europene masculin
Olanda si Germania au oferit unul dintre meciurile spectaculoase ale zilei de sambata

Campionatul European de volei masculin și-a consumat și cea de-a doua etapă. Rezultate tot așteptate, dar unele foarte greu obținute.

În Grupa A, Olanda a revenit nici ea nu știe cum și a reușit să câștige un meci care o califică matematic pentru play-off. Bulgarii erau să facă una nefăcută în fața a 12.000 de compatrioți. Din fericire pentru ei, au revenit la timp și au salvat ce se mai putea.

În grupa B, Estonia lui Giani Crețu a reușit să ia un set Franței, lucru care l-a făcut pe compatriotul nostru să spere că duminică va obține o victorie obligatorie pentru calificarea în play-off, contra Croației. Aceasta a pierdut cu 3-0 în fața Italiei.

În grupa C, Belgia a obținut victoria care îi asigură, în mod normal, prezența în play-off, învingând Belarus, în vreme ce Polonia a cedat surprinzător un set Sloveniei…

În grupa D, Serbia și Rusia și-au câștigat ușor meciurile, astfel că duminică vor juca o adevărată finală pentru locul 1. Și învinsele lor vor juca un meci decisiv pentru calificarea în play-off.

Grupa A

  • Olanda – Germania 3-2 (17-25, 25-23, 22-25, 25-21, 15-13)
  • Cehia – Bulgaria 2-3 (25-19, 20-25, 25-16, 19-25, 9-15)

Grupa B

  • Franța – Estonia 3-1 (25-13, 25-22, 22-25, 25-18)
  • Croația – Italia 0-3 (22-25, 21-25, 19-25)

Grupa C

  • Belarus – Belgia 0-3 (17-25, 18-25, 17-25)
  • Slovenia -. Polonia 1-3 (21-25, 30-28, 26-28, 13-25)

Grupa D

  • Serbia – Finlanda 3-0 (25-19, 25-15, 25-21)
  • Slovacia – Rusia 0-3 (14-25, 10-25, 15-25)

Programul etapei a treia, de duminică, propune câteva meciuri de senzație: Olanda – Bulgaria, Franța – Italia sau Serbia – Rusia.

Programul complet al etapei a treia

Grupa A

Ora 17.45: Germania – Cehia

Ora 20.45: Olanda – Bulgaria

Grupa B

Ora 16.00: Estonia – Croația

Ora 19.00: Franța – Italia

Grupa C

Ora 15.00: Belgia – Slovenia

Ora 18.00: Belarus – Polonia

Grupa D

Ora 16.00: Finlanda – Slovacia

Ora 19.00: Serbia – Rusia (în direct la Dolce Sport 2)

Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati - mai des sau mai rar - acest site. Un loc facut exclusiv pentru volei, pentru voleibalisti si pentru iubitorii acestui frumos sport, cazut pe nedrept in dizgratie. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail andrei@doarvolei.ro sau pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei
http://doarvolei.ro

Lasă un răspuns