Campionatul European U16 (f): Iată statistica jucătoarelor noastre în primele 3 meciuri ale competiției. Marți vor întâlni Belarus

alexia carutasu atac volei romania
alexia carutasu atac volei romania
Alexia Căruțașu, în atac

Naționala feminină de volei Under 16 a României este liderul grupei a II-a a Campionatului European după 3 runde. Cum azi a fost zi de pauză, cred că e timpul pentru câteva date statistice. Iar româncele, veți vedea, stau tare bine și în clasamentele individuale.

După trei meciuri disputate în cadrul turneului final, Alexia Căruțașu, universalul echipei noastre, este cea mai eficientă jucătoare a competiției. Ea a adus formației tricolore 70 de puncte. E urmată de belarusa Kseniya Liabiodkina  (67 puncte) și de rusoaica Tatiana Kadochkina (65 puncte). Următoarele două românce în această ierarhie, a punctelor realizate, sunt Mara Dumitrescu (locul 15, 34 puncte) și Francesca Alupei (locul 16, 33 puncte).

La capitolul blocaj, Denisa Ionescu, cu 11 reușite, este a doua, după turcoaica Ilayda Ucak, care are tot atâtea, dar reușite în 12 seturi, față de 13 ale fetei noastre. Pe locul al treilea o găsim pe cehoaica Ela Koulisani, cu 10 blocaje reușite. Pe locul 11 în clasamentul general, cu câte 6 reușite, le găsim pe Alexia Căruțașu și Francesca Alupei.

Marți, de la ora 17.30, România va juca împotriva formației din Belarus, iar miercuri, de la 15.00, contra Rusiei. Echipa noastră este calificată matematic în faza următoare, în funcție de rezultate urmând să joace în semifinalele pentru locurile 1-4 sau în cele pentru locurile 5-8.

Dacă sunteți curioși cums-au descurcat fetele noastre în primele trei meciuri de la acest European, mai jos puteți vedea statistica jucătoarelor noastre în fiecare partidă în parte. Fotografii cu fetele noastre în timpul meciurilor puteți vedea pe pagina de Facebook a Doarvolei.




statistica romania under 1 belgia
Statistica romancelor in meciul castigat cu 3-1 in fata Belgiei

statistica romania cehia u16
Statistica jucatoarelor noastre in meciul castigat cu 3-2 in fata Cehiei
statistica volei romania turcia
Statistica jucatoarelor noastre la meciul castigat cu 3-1 in fata Turciei

Campionatul European U 16 (f): Programul meciurilor din seria a II-a

Vineri, 21 iulie

Belgia – România 1-3 (22-25, 26-24, 14-25, 11-25)

Belarus – Cehia 3-0 (25-23, 25-16, 25-17)

Rusia – Turcia 3-2 (25-10, 23-25, 20-25, 25-13, 15-11)

Sâmbătă, 22 iulie

Cehia – România 2-3 (19-25, 17-25, 25-15, 25-19, 13-15)

Belarus – Rusia 3-2 (25-23, 25-16, 15-25, 16-25, 17-15)

Turcia – Belgia 3-0 (25-15, 25-14, 25-23)

Duminică, 23 iulie

Rusia – Cehia 3-0 (25-16, 25-15, 25-22)

Belgia – Belarus 2-3 (25-13, 16-25, 9-25, 25-19, 12-15)

România – Turcia 3-1 (18-25, 25-22, 25-20, 25-22)

Marți, 25 iulie

Ora 15.00: Rusia – Belgia

Ora 17.30: Belarus – România

Ora 20.00: Cehia – Turcia

Miercuri, 26 iulie

Ora 15.00: România – Rusia

Ora 17.30: Belgia – Cehia

Ora 20.00: Turcia – Belarus

Clasament

  1. România 3 victorii, 8 puncte
  2. Belarus 3 victorii, 7 puncte
  3. Rusia 2 victorii, 6 puncte
  4. Turcia 1 victorie, 4 puncte
  5. Belgia 0 victorii, 1 punct
  6. Cehia 0 victorii, 2 puncte

Primele două clasate se vor califica în semifinale, echipele de pe locurile 3-4 vor juca în turneul pentru locurile 5-8.

Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sa nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati - mai des sau mai rar - acest site. Un loc facut exclusiv pentru volei, pentru voleibalisti si pentru iubitorii acestui frumos sport, cazut pe nedrept in dizgratie. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail andrei@doarvolei.ro sau pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei
http://doartenis.ro

Lasă un răspuns