
Naționala feminină Under 17 a României a făcut un meci pe care trebuie să-l uite cât mai repede la Campionatul European.
Turcia s-a impus cu scorul de 3-0 (25-14, 25-6, 25-14) în fața României în cel de-al doilea meci al nostru din cadrul grupei B a Campionatului European. Meciul a durat 63 de minute și, așa cum rezultă și din scor, nu a avut istoric, încheindu-se cu una dintre cele mai severe înfrângeri din istoria recentă a naționalelor României la un turneu final de Campionat European. Știu că sună dur, dar e realitatea.
Evident, calificarea în semifinale e imposibilă – merg mai departe primele două clasate – dar doar de fete depinde ca ele să demonstreze că alta le e valoarea și că se pot lupta de la egal la egal cu colegele de generație.

Prima șansă va fi joi, de la ora 15.30, contra Greciei, însă trebuie să fiu realist și să spun că partida se va anunța cel puțin infernală, grecoaicele fiind cele care au învins de două ori Turcia în ultimele 10 zile, prima dată în finala Campionatului Balcanic, iar a doua oară în prima etapă a acestor Campionate Europene. Meciul va fi transmis pe site-ul Hunvolley.tv. AICI aveți un link către acest site.
Campionatul European U17 (f): Programul și rezultatele grupei a II-a a turneului final
Marți, 11 iulie
Turcia – Grecia 1-3
Belgia – Germania 2-3
Franța – Ungaria 2-3
ROMÂNIA – Slovenia 1-3
Miercuri, 12 iulie
Franța – Germania 3-0
Turcia – ROMÂNIA 3-0 (25-14, 25-6, 25-14)
18.30 Ungaria – Slovenia
21.00 Grecia – Belgia
Joi, 13 iulie
13.00 Germania – Slovenia
15.30 ROMÂNIA – Grecia
18.30 Belgia – Ungaria
21.00 Franța – Turcia
Sâmbătă, 15 iulie
13.00 Slovenia – Belgia
15.30 Turcia – Germania
18.30 Ungaria – ROMÂNIA
21.00 Grecia – Franța
Duminică, 16 iulie
13.00 ROMÂNIA – Germania
15.30 Franța – Belgia
18.30 Grecia – Ungaria
21.00 Turcia – Slovenia
Marți, 18 iunie
13.00 ROMÂNIA – Franța
15.30 Slovenia – Grecia
18.30 Germania – Ungaria
21.00 Belgia – Turcia
Miercuri, 19 iulie
13.00 Germania – Grecia
15.30 Slovenia – Franța
18.30 Ungaria – Turcia
21.00 Belgia – ROMÂNIA
Lotul naționalei României la Campionatul European U17 (f) 2023
Ridicătoare
3. Maria ȘTIRBU (CSM București)
2. Andreea GRIGORE (Dinamo București)
Universali
11. Carla PÂRV (CSȘ Bega Timișoara)
4. Alexia RUCI (CSM Constanța)
Centri
8. Ioana CRICLEVIȚ (CSM București)
9. Maya FERENCIK (Dinamo București)
10. Daria COCAN (LPS Cluj Napoca)
15. Daria BARBU (Dinamo București)
Secunzi
7. Sara BURICEA (Dinamo București)
14. Maria CIMBRU (Dinamo București)
17. Bianca CUCU (CSȘ Buzău)
12. Andreea PUICĂ (Dinamo București)
Libero
1. Eva VIZITIU (CNNT Craiova)
6. Maria COMAN (Dinamo București)
Staff-ul tehnic
Antrenor principal – Adrian Radu
Antrenor secund – Luminița Trombițaș
Antrenor secund – Adrian Negrei
Statistician – Mircea Gâtej
Kinetoterapeut – Mihai Mincă
Team Manager – Alina Ștefănescu
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI