Nici nu s-a încheiat Campionatul Mondial masculin de volei 2018 că în Japonia începe, sâmbătă, cea de-a 18-a ediție a Campionatului Mondial feminin de volei. Noua campioană a lumii va fi cunoscută pe 20 octombrie.
Față de Campionatul Mondial masculin, cel feminin de volei are o formulă de disputare puțin diferită. De aceea rezultă și 103 meciuri, mai multe ca la băieți.
În prima fază, cele 24 de echipe au fost împărțite în patru grupe de câte șase. Primele patru clasate din fiecare grupă se califică în faza a doua, care e organizată în două grupe de câte 8 echipe. Una va fi formată din primele patru clasate în grupele A și D, iar cealaltă din primele patru clasate în grupele B și C. În această fază secundă echipele intră cu punctele acumulate în prima grupă, dar vor juca doar cu adversarele pe care nu le-au mai întâlnit. Primele trei locuri se vor califica în Final Six, care e structurat pe două grupe a câte trei formații. În această a treia fază componența grupelor va fi stabilită prin tragere la sorți. Primele două clasate vor juca în semifinale, în vreme ce echipele de pe locul 3 vor mai avea un meci pentru ocuparea locului 5 în clasamentul final.
Campionatul Mondial feminin de volei 2018, a cincea oară în Japonia
După edițiile din 1967, 1998, 2006 și 2010, Mondialul revine în Japonia, țară care a organizat de cinci ori – un record – competiția. Japonezele fac parte din grupa A, care se dispute la Yokohama, alături de Argentina, Camerun, Germania, Mexic și Olanda.
Campioana olimpică, China, este numele mare al Grupei B, cea mai puternică a competiției
Grupa B o are ca stea pe campioana olimpică și vicecampioana mondială, China. La Saporro pare a avea loc cea mai echilibrată grupă, alături de asiatice aflându-se Turcia, medaliata cu argint la prima ediție a VNL, disputată în 2018, Italia- semifinalista ultimelor patru ediții ale Mondialelor – și Bulgaria, campioana Ligii Europene și calificata în ediția 2019 a VNL. De asemenea, mai sunt în serie Canada și Cuba, care caută gloria de altădată.
Campioana mondială, SUA, este în Grupa C
În Grupa C o avem cap de afiș pe campioana mondială, SUA. Campioane ale VNL, în vară, americancele au un tonus ridicat, fiind favorite nu doar în grupa de la Kobe, dar a întregii competiții. Principala adversară pentru ele va fi Rusia, cea mai medaliată echipă din istoria Mondialelor, evident adăugând și palmaresul URSS. Rusoaicele au urcat pe podiumului Mondialelor de 6 ori în ultimele 7 ediții, ajungând la un total de 13 medalii mondiale (7 de aur, 2 de argint și 4 de bronz). Azerbaijan, Coreea de Sud, Thailanda și Trinidad Tobago sunt celelalte patru echipe care se află în grupă la Kobe.
Serbia și Brazilia se bat pentru primul loc în Grupa D
În Grupa D, care are loc la Hamamatsu, toți ochii vor fi pe campioana europeană, Serbia, finalista Jocurilor Olimpice de acum doi ani. Principala adversară a sârboaicelor la primul loc va fi Brazilia, medaliată cu bronz la precedentele Mondiale, o echipă aflată în căutarea căii de a ajunge la inimile fanilor după ce au ratat o medalie olimpică acasă, în 2016. Celelalte componente ale Grupei D sunt Republica Dominicană, Kazakhstan, Kenya și Puerto Rico.
Unde se joacă semifinalele și finala Campionatului Mondial feminin de volei 2018
În faza a doua a Campionatului Mondial feminin de volei 2018, orașele gazdă ale grupelor vor fi Nagoya și Osaka. Nagoya va fi, de asemenea, și gazda meciurilor din Final Six, după care semifinalele și finalele vor avea loc la Yokohama.
Cine televizează Campionatul Mondial feminin de volei 2018
Ediția a 18-a a Campionatului Mondial feminin de volei nu este televizat în România. Meciurile pot fi totuși văzute fie prin abonament la Volleyball.tv, fie gratis, pe stream-urile caselor de pariuri acreditate din România. De asemenea, există și varianta stream-urilor live pe care le puteți găsi sau nu pe Internet la ora începerii meciurilor.
Programul meciurilor din faza I a Campionatului Mondial feminin de volei 2018
GRUPA A – YOKOHAMA
SÂMBĂTĂ, 29 SEPTEMBRIE
Ora 7.10 Mexic – Camerun
Ora 9.40 Olanda– Germania
Ora 13.20 Japonia – Argentina
DUMINICĂ, 30 SEPTEMBRIE
Ora 7.40 Germania – Camerun
Ora 10.10 Argentina – Mexic
Ora 13.20 Japonia – Olanda
LUNI, 1 OCTOMBRIE
Ora 7.40 Germania – Argentina
Ora 10.10 Olanda- Camerun
Ora 13.20 Japonia – Mexic
MIERCURI, 3 OCTOMBRIE
Ora 7.40 Olanda- Argentina
Ora 10.10 Germania – Mexic
Ora 13.20 Japonia – Camerun
JOI, 4 OCTOMBRIE
Ora 7.40 Olanda – Mexic
Ora 10.10 Argentina – Camerun
Ora 13.20 Japonia – Germania
GRUPA B – SAPPORO
SÂMBĂTĂ, 29 SEPTEMBRIE
Ora 7.40 Italia – Bulgaria
Ora 10.10 Turcia – Canada
Ora 13.20 China – Cuba
DUMINICĂ, 30 SEPTEMBRIE
Ora 7.40 Italia – Canada
Ora 10.10 Bulgaria – Cuba
Ora 13.20 Turcia – China
MARȚI, 2 OCTOMBRIE
Ora 7.40 Italia – Cuba
Ora 10.10 Bulgaria – Turcia
Ora 13.20 China – Canada
MIERCURI, 3 OCTOMBRIE
Ora 7.40 Turcia – Italia
Ora 10.10 Cuba – Canada
Ora 13.20 China – Bulgaria
JOI, 4 OCTOMBRIE
Ora 7.40 Bulgaria – Canada
Ora 10.10 Turcia – Cuba
Ora 13.20 Italia – China
GRUPA C – KOBE
SÂMBĂTĂ, 29 SEPTEMBRIE
Ora 7.40 Rusia – Trinidad Tobago
Ora 10.10 SUA – Azerbaijan
Ora 13.20 Coreea de Sud – Thailanda
DUMINICĂ, 30 SEPTEMBRIE
Ora 7.40 SUA – Trinidad Tobago
Ora 10.10 Azerbaijan – Coreea de Sud
Ora 13.20 Rusia – Thailanda
MARȚI, 2 OCTOMBRIE
Ora 7.40 Rusia – Azerbaijan
Ora 10.10 Thailanda – Trinidad Tobago
Ora 13.20 SUA – Coreea de Sud
MIERCURI, 3 OCTOMBRIE
Ora 7.40 Azerbaijan – Trinidad Tobago
Ora 10.10 Rusia – Coreea de Sud
Ora 13.20 SUA – Thailanda
JOI, 4 OCTOMBRIE
Ora 7.40 Coreea de Sud – Trinidad Tobago
Ora 10.10 Azerbaijan – Thailanda
Ora 13.20 Rusia – SUA
GRUPA D – HAMAMATSU
SÂMBĂTĂ, 29 SEPTEMBRIE
Ora 7.40 Brazilia – Puerto Rico
Ora 10.10 Serbia – Republica Dominicană
Ora 13.20 Kazakhstan – Kenya
DUMINICĂ, 30 SEPTEMBRIE
Ora 7.40 Brazilia – Republica Dominicană
Ora 10.10 Puerto Rico – Kazakhstan
Ora 13.20 Serbia – Kenya
LUNI, 1 OCTOMBRIE
Ora 7.40 Republica Dominicană – Kazakhstan
Ora 10.10 Puerto Rico – Kenya
Ora 13.20 Serbia – Brazilia
MIERCURI, 3 OCTOMBRIE
Ora 7.40 Puerto Rico – Republica Dominicană
Ora 10.10 Serbia – Kazakhstan
Ora 13.20 Brazilia – Kenya
JOI, 4 OCTOMBRIE
Ora 7.40 Serbia – Puerto Rico
Ora 10.10 Republica Dominicană – Kenya
Ora 13.20 Brazilia – Kazakhstan
Notă: Toate orele sunt cele ale României.