Clubul Volei Municipal Zalău a fost suspendat de Federația Română de Volei din cauza datoriilor

Volei Municipal Zalău (FOTO: CEV.EU)

Ținută online, cea mai recentă ședință a Comitetului Director al Federației Române de Volei a decis suspendarea formației Volei Municipal Zalău cel puțin până la următoarea Adunare Generală.




Desfășurat la 9 aprilie, Consiliul Director al Federației Române de Volei a luat o hotărâre importantă pentru soarta uneia dintre echipele de top ale campionatului intern, Volei Municipal Zalău: a suspendat formația pentru neplata datoriilor către FRV.

Hotărârea Consiliului Director al FRV referitoare la Volei Municipal Zalău

”Se aprobă suspendarea drepturilor clubului ACS Volei Municipal Zalău, cât și a tuturor structurilor afiliate la FR Volei, în conformitate cu prevederile art. 14 din Statutul Federației Române de Volei (restanțe financiare către FR Volei cu o vechime de doi ani 2018)”.




În total, este vorba despre suma de aproape 50.000 de lei, așa cum au aflat cei de la Sportul Sălăjean. Banii s-au adunat, conform aceleiași surse, din februarie 2018 până acum.

Volei Municipal Zalău (FOTO: CEV.EU)
Volei Municipal Zalău (FOTO: CEV.EU)

Concret, conform articolului menționat, pe care îl puteți vedea mai jos, înseamnă că Zalăul este automat suspendată din activitate cel mult până la data Adunării Generale, care a fost amânată din 26 martie din cauza stării de urgență. Acolo, suspendarea trebuie anulată, prelungită sau trebuie trecut la nivelul următor al pedepsei, excluderea din FRV, ceea ce nu cred că va fi cazul aici. Evident, dacă datoria e plătită, suspendarea este ridicată. Cert este că până la achitarea banilor, zălăuanii nu pot face transferuri, nu se pot înscrie în campionat sau în cupele europene. De asemenea, nici să voteze viitoarea conducere a FRV.

CITEȘTE ȘI:   Cristian Bartha, tunsoare specială pentru meciul VCM Zalău - Benfica Lisabona, din Cupa Challenge

Cadoul ideal pentru practicanții voleiului de toate vârstele este la un click distanță. Îl găsiți pe site-ul Doavolei Shop, de unde puteți comanda fel de fel de produse personalizate pasiunii voastre. Mai jos vedeți Brățara Charm ”Love Volleyball”, care este disponibilă în mai multe culori.

Ce spune articolul 14 din Statutul Federației Române de Volei

Art. 14 – Suspendarea drepturilor membrilor FRV

14.1. Dacă un membru al FRV încalcă în mod grav şi repetat Statutul, regulamentele, hotărârile şi deciziile FRV, Consiliul Director poate să-i suspende drepturile, cu efect imediat. Suspendarea nu poate dura decât cel mult până la proxima Adunare Generală, care poate hotărî prelungirea acesteia sau excluderea membrului respectiv din Federaţie.
14.2. Un membru suspendat este privat de dreptul de vot în Adunarea Generală, până la ridicarea sancţiunii. De asemenea, membrii suspendaţi nu pot avea contacte privitoare la volei cu alţi membrii ai FRV sau cu Federaţia.


Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

CITEȘTE ȘI:   Hotărâri importante luate azi la Consiliul Director al FRV: Liber la străini şi renunţare la play-off şi play-out

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI



Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sa nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati - mai des sau mai rar - acest site. Un loc facut exclusiv pentru volei, pentru voleibalisti si pentru iubitorii acestui frumos sport, cazut pe nedrept in dizgratie. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail andrei@doarvolei.ro sau pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei
http://doartenis.ro

Lasă un răspuns