CM 2018 (f): S-au stabilit semifinalele. Iată când vor avea loc

Nationala de volei a Serbiei s-a calificat in semifinalele Campionatului Mondial de volei

S-au stabilit semifinalele Campionatului Mondial feminin de volei din Japonia. Acestea vor avea loc vineri.




Marți a fost o zi inedită la Mondial. Toate cele patru echipe care au jucat în ultima etapă a fazei a treia a competiției erau calificate matematic în semifinale, dar în funcție de rezultatul meciurilor de azi își aflau și adversarele din penultimul act.

Primul meci al zilei a fost cel dintre formația neînvinsă a Mondialului, Italia, și campioana europeană Serbia. S-au impus sârboaicele lui Terzic, scor 3-1 (25-21, 25-19, 23-25, 25-23) și au câștigat grupa G.

Nationala de volei a Serbiei s-a calificat in semifinalele Campionatului Mondial de volei
Naționala Serbiei, după calificarea în semifinalele Campionatului Mondial feminin de volei





Adversarele sârboaicelor vor fi olandezele, care au fost învinse cu scorul de 3-1 (23-25, 25-13, 25-18, 25-17) de China, deținătoarea titlului olimpic.

Semifinalele vor avea loc vineri, după următorul program: de la ora 7.40 se va juca Serbia – Olanda, iar de la ora 10.10 va avea loc meciul China – Italia. Ziua de vineri se va încheia cu finala pentru locul 5, dintre Japonia și SUA, meci care va începe la ora 13.20.

Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sa nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati - mai des sau mai rar - acest site. Un loc facut exclusiv pentru volei, pentru voleibalisti si pentru iubitorii acestui frumos sport, cazut pe nedrept in dizgratie. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail andrei@doarvolei.ro sau pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei
http://doartenis.ro

Lasă un răspuns