
Campionatul Mondial masculin de volei se reia miercuri cu meciurile primei etape din Final Six.
Cele șase echipe calificate în Final Six au fost împărțite în două grupe. Toate meciurile se dispută la Torino, câte o partidă din fiecare serie pe zi. Întâlnirile se vor încheia vineri, atunci când se vor ști și semifinalistele. Semifinalele vor avea loc sâmbătă, iar cele două finale duminică. Formațiile clasate pe ultimul loc în fiecare serie vor lua avionul spre casă.
Miercuri vom avea două meciuri foarte interesante. Ziua va fi deschisă, de la ora 18.00, de un meci care ar putea fi oricând o finală: Brazilia – Rusia, campioana olimpică vs campioana europeană. De altfel, în 1982 și 2002 chiar a fost finala Mondialului, prima dată impunându-se URSS, iar a doua oară sud-americanii.
De-a lungul timpului, cele două formații s-au întâlnit de 11 ori, scorul fiind de 7-4 pentru Rusia, care a preluat și palmaresul URSS. Numai că în ultimele patru meciuri de la Mondiale, victoria a revenit mereu brazilienilor, ultima oară la ediția precedentă, în aceeași fază, când sud-americanii s-au impus cu 3-0. Atunci, ei au ajuns în finală, iar rușii au ratat semifinalele. Rusia are totuși avantajul moral al victoriei din vară, când au învins cu 3-0 în semifinalele VNL, competiție pe care aveau să o câștige la Lille.
De la ora 22.15 sala din Torino, acolo unde deja nu mai sunt bilete disponibile, va ”lua foc”, deoarece pe teren vor intra reprezentanții gazdelor, italienii. Adversarii lor vor fi sârbii, care trebuie să ștergă cumva imaginea de non-combat pe care au afișat-o în meciul cu Polonia, de duminică. Pentru Italia, Serbia este un fel de sperietoare, vecinii noștri câștigând cinci din cele 6 meciuri disputate la Mondiale contra peninsularilor. Singura victorie a italienilor a venit în finala Mondialelor din 1998, când Italia a cucerit al treilea și ultimul său titlu de campioană. În rest, am avut doar victorii ale sârbilor, în 2010 chiar în finala mică.
Programul Final Six de la CM 2018 (m)
Miercuri, 26 septembrie
18.00 Brazilia – Rusia
22.15 Italia – Serbia
Joi, 27 septembrie
18.00 SUA – Rusia
21.30 Polonia – Serbia
Vineri, 28 septembrie
18.00 Brazilia – SUA
22.15 Italia – Polonia
Grupa J
Brazilia
SUA
Rusia
Grupa I
Italia
Serbia
Polonia