Componența lotului naționalei masculine a României pentru Campionatul European 2023

Naționala masculină a României, la masă la Ploiești (FOTO: FRV)

Naționala masculină de volei a României și-a încheiat stagiul de pregătire la Brașov, acolo unde a avut „cartierul general” din luna mai încoace. Deja se știu cei 14 jucători care vor participa la turneul final al Campionatului European, acolo unde România va disputa primul meci la 30 august.




După o pregătire intensă, cu foarte multe antrenamente și cu meciuri amicale – ultimele cinci disputate chiar la Brașov, cu Cehia și cu Finlanda – selecționerul Sergiu Stancu a ales cei 14 jucători care ne vor reprezenta la turneul final.

Încă nu a fost făcută publică lista lor de către cei de la Federația Română de Volei – nici nu e grabă, mai e o săptămână până la debut – însă fotografiile publicate miercuri, 23 august, pe contul de Facebook al FRV, de la o masă dată în cinstea echipei noastre marți seara, de patronul unui restaurant din Ploiești, a lămurit și dilema componenței lotului României.

Naționala masculină a României, la masă la Ploiești (FOTO: FRV)
Naționala masculină a României, la masă la Ploiești (FOTO: FRV)

Astfel, cei 14 jucători îi puteți vedea mai jos. Aceștia se vor antrena câteva zile la Ploiești, după care vor pleca spre Israel, acolo unde vor disputa meciurile din Grupa D a Campionatului European, alături de echipa țării gazdă, de Portugalia, de Grecia, de Franța și de Turcia.




Lotul naționalei României la Campionatul European masculin 2023

Secunzi

9. Adrian Aciobăniței
12. Marian Bala
5. Daniel Chițigoi
2. Mircea Peța

Falși

7. Rareș Bălean
13. Alex Rață

Centri

19. Robert Călin
15. Andrei Butnaru
1. Bela Bartha
22. Ștefan Lupu

Libero

11. Carol Kosinski
4. Roberto Diaconescu

Ridicători

6. Claudiu Dumitru
3. Filip Constantin

Staff tehnic

Antrenor principal: Sergiu Stancu

Antrenor secund: Răzvan Parpală

Preparator fizic: Radu Mandache

Fizioterapeut: Eugen Pascale

Notă 1: Numerele sunt cele care vor fi purtate de jucători la turneul final.

Notă 2: Pentru toți cei care sunt deranjați de denumirile de „fals”, „secund” sau „ridicător”, am mai spus-o și o repet, aici se vorbește limba voleiului. Mi se pare o mare prefăcătorie să ne dăm academicieni în scris și să schimbăm termenii consacrați din lumea acestui sport doar pentru că sună rău sau cumva arhaic, dar să îi folosim fără nici o problemă atunci când purtăm o discuție cu orice persoană care activează în lumea acestui sport. Eu nu am întâlnit pe nimeni până acum care în vorbirea curentă să spună universal, opus sau coordonator. Extremă a început să se mai folosească, proporția fiind în acest caz cam de 50% la 50%.




Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati acest site. Cert este că e un loc dedicat exclusiv voleiului, voleibalistilor si iubitorilor acestui frumos sport, cazut pe nedrept parcă in dizgratie. În perioada noiembrie 2020 - martie 2023 am fost ofițerul de presă al FRV. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail contact@doarvolei.ro, pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei sau pe cea de Instagram: https://www.instagram.com/doarvolei/ .
http://doarvolei.ro

Lasă un răspuns