Corona Brașov, prima finalistă a play-off-ului Diviziei A1 la volei masculin. SCM Zalău – Dinamo e sâmbătă
Corona Brașov este prima calificată în finala play-off-ului Diviziei A1 la volei masculin. Campioana își va apăra astfel titlul cucerit anul trecut pentru prima dată în istoria clubului.
După ce s-a impus în primul meci cu scorul de 3-1 în fața formației SCMU Craiova, Corona a reușit să dubleze victoria și pe terenul oltenilor. Ca de obicei în ultimele două meciuri, și în acesta Craiova a câștigat primul set, însă apoi s-a stins. Drept urmare, Corona s-a impus și în Bănie cu scorul de 3-1 (29-31, 25-20, 25-16, 26-24), reușind să se califice în finală cu scorul general de 2-0!
La Craiova, cele mai multe puncte ale brașovenilor le-a făcut Andrei Melnikov (21), însă după părerea mea vineri seară cel mai bun jucător al Coronei a fost echipa. Pentru că brașovenii au avut încă patru jucători cu cel puțin 12 puncte, ceea ce înseamnă o amenințare permanentă pentru adversari, căci ridicătorul are posibilitatea de a deschide jocul pe fileu exact așa cum o cere jocul. AICI aveți statistica meciului.
Intră pe canal →

Bucuria calificării în finală pentru al doilea an consecutiv (FOTO: Corona Brașov)
SCM Zalău – Dinamo are loc sâmbătă, de la ora 18.00
Adversara brașovenilor din finală va fi decisă după terminarea confruntării dintre SCM Zalău și Dinamo. După ce în prima manșă dinamoviștii s-au impus mai clar decât se aștepta cineva, scor 3-0, meciul de sâmbătă, de la Zalău, anunțându-se unul „de foc”. Partida va avea loc la ora 18.00 și cred că sala va fi arhiplină. O victorie a gazdelor ar duce confruntarea în decisivul de la București, de la mijlocul săptămânii viitoare, în timp ce un succes al dinamoviștilor i-ar duce pe aceștia în finală.
Urmărește pe Instagram →
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI