Cristina Neagu, a treia oară CEA MAI BUNĂ HANDBALISTĂ din lume

cristina neagu handbal
cristina neagu handbal
Cristina Neagu, desemnata pentru a treia oara cea mai buna handbalista a lumii!

Această știre nu are legătură cu voleiul, dar este despre o performanță și o jucătoare cu care ar trebui să se mândrească toți românii. Crisstina Neagu tocmai a fost desemnată CEA MAI VALOROASĂ HANDBALISTĂ DIN LUME. Pentru a treia oară! Abia aștept să văd și un voleibalist sau o voleibalistă în această ipostază.

Federaţia Internaţională de Handbal (IHF) a anunţat, joi, că jucătoarea Cristina Neagu, de la Buducnost Podgorica, a fost desemnată cea mai bună handbalistă din lume în 2016, ea mai primind această distincţie în 2010 şi 2015.

Superlativele anului 2016 au fost stabilite în urma votului jurnaliştilor, specialiştilor şi fanilor, pe site-ul oficial al federaţiei internaţionale, www.ihf.info.

Neagu a avut o cursă strânsă cu sportiva norvegiană Nora Mork şi cu olandeza Nycke Groot, românca impunându-se datorită fanilor (37,14 la sută faţă de 20,86 la sută Mork). Groot s-a clasat a treia. Locul patru i-a revenit jucătoarei suedeze a echipei CSM Bucureşti, Isabelle Gullden, câştigătoare cu formaţia română a Ligii Campionilor în 2016.

Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati acest site. Cert este că e un loc dedicat exclusiv voleiului, voleibalistilor si iubitorilor acestui frumos sport, cazut pe nedrept parcă in dizgratie. În perioada noiembrie 2020 - martie 2023 am fost ofițerul de presă al FRV. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail contact@doarvolei.ro, pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei sau pe cea de Instagram: https://www.instagram.com/doarvolei/ .
http://doarvolei.ro

Lasă un răspuns