Cristina Pîrv, despre șansele României la Europene: ”E o grupă accesibilă, dar totul depinde mult de pregătire”

Cristina Pîrv a fost una dintre cele mai valoroase jucătoare de volei din istoria României

România și-a aflat miercuri adversarele din grupa Campionatului European feminin de volei. Cristina Pîrv, una dintre cele mai valoroase voleibaliste românce din istoria acestui sport, era mulțumită de ce ne-au rezervat sorții, dar avertizează că trebuie o pregătire foarte serioasă pentru a reuși să ne fructificăm șansele.




Revenită în țară după ce a scris istorie în Italia și Brazilia, Cristina Pîrv este la curent cu tot ce se întâmplă în voleiul românesc. Cunoscând exact potențialul echipei noastre, ea este încrezătoare că România va trece de grupe la Europeanul care va începe pe 23 august. ”Cred că este o grupă accesibilă și că avem șanse de calificare. Dar totul depinde mult de pregătirea tehnică, tactică, fizică și psihică pe care o vom realiza”, a declarat Cristina Pîrv pentru doarvolei.ro. După cum vedeți, se simte chiar din această declarație nivelul la care a jucat și cu care s-a obișnuit fosta voleibalistă, pentru că nu știu de câte ori ați mai văzut pe cineva care să se refere la pregătirea psihică, o componentă a antrenamentului de multe ori lăsată deoparte de tehnicienii din întreg sportul românesc, nu neapărat din volei.

CITEȘTE ȘI: Ce a declarat Georgiana Faleș despre grupa de la Campionatul European 2019

Pîrv spune că secretul unei performanțe foarte bune la aceste Europene stă în mâinile echipei noastre tehnice, dar și în cele ale staff-ului: ”De câțiva ani nu mai suntem în elita Europei și de aceea trebuie o pregătire foarte serioasă, cu un obiectiv bine propus”, a mai spus ea.

Cristina Pîrv a fost una dintre cele mai valoroase jucătoare de volei din istoria României
Cristina Pîrv a fost una dintre cele mai valoroase jucătoare de volei din istoria României

Cristina Pîrv: ”Îmi doresc să fiu cât mai aproape de fete și de voleiul românesc”

Revenită în țară de anul trecut după 20 de ani petrecuți în Brazilia, Cristina Pîrv abia așteaptă să înceapă competiția, pentru că își dorește să fie alături de fete măcar din tribune. ”Mi-aș dori foarte mult să merg la aceste Europene, să fiu alături de echipa României. Aș dori să fiu cât mai aproape de ele și de voleiul românesc. Cred că experiența mea națională și internațională ar putea ajuta”, a încheiat cea care este singura voleibalistă din țara noastră care nu doar că a evoluat în Brazilia, dar a cucerit și titlul în acea țară de legendă a voleiului mondial.

CITEȘTE ȘI: Ce a declarat Alice Kapelovies despre grupa de la Campionatul European 2019

Dacă ar fi să mă întrebați pe mine, Cristina Pîrv ar trebui să facă parte din delegația oficială a României la acest Campionat European. De fapt, ar trebui să facă parte din toate delegațiile oficiale de peste hotare, în tot ceea ce are legătură cu voleiul feminin. Pentru că este un nume foarte important al voleiului pe plan internațional, iar simpla ei prezență poate deschide foarte multe uși. Mai ales că este ambasador oficial al voleiului românesc în lume.



Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMAG, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, Diverta, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant .

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Diverta, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sa nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati - mai des sau mai rar - acest site. Un loc facut exclusiv pentru volei, pentru voleibalisti si pentru iubitorii acestui frumos sport, cazut pe nedrept in dizgratie. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail andrei@doarvolei.ro sau pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei
http://doartenis.ro

Lasă un răspuns