

CSM Târgoviște a fost eliminată în 16-imile de finală ale Cupei CEV la volei feminin, confirmând anul slab pe plan european al chipelor noastre, toate eliminate după primele două meciuri în diversele cupe în care au luat startul. Evident, cu excepția celor din grupele Ligii Campionilor, desigur.
În returul 16-imilor de finală ale Cupei CEV, CSM Târgoviște a fost învinsă în Ucraina, cu scorul de 3-2 (25-16, 26-24, 23-25, 22-25, 15-13) de Khimik Iujnîi.
Cum și în tur scorul a fost tot de 3-2 pentru ex-sovietice, care atunci au revenit de la 0-2 la seturi, româncele au părăsit competiția după doar două meciuri disputate.
Singurele reprezentante ale României care mai sunt prezente în cupele europene sunt Alba Blaj și SCM U Craiova, ambele în grupele Ligii Campionilor.