Cupa CEV (m): Ce seară am avut! Victorii excepționale reușite de SCMU Craiova, Dinamo și Arcada Galați în 16-imi

Bucuria dinamoviștilor după victoria din Germania, din Cupa CEV (FOTO: CEV)

A fost o seară perfectă în Cupa CEV pentru echipele masculine românești! Toate trei au obținut victorii în manșa tur a 16-imilor de finală, iar adversarii chiar au fost puternici!




SCMU Craiova a primit vizita turcilor de la Fenerbahce, echipă care i-a avut în formația de start pe ridicătorul iranian Marouf – probabil unul dintre cei mai buni zece coordonatori ai ultimului deceniu – și pe campionul olimpic, francezul Yacine Louati. Puțin timorați de acest prim meci jucat în cupele europene după trei ani de absență, oltenii au început mai timid, drept pentru care Fener s-a impus în primul set cu 25-18. Numai că, treptat, Craiova a revenit în joc, a condus o mare parte din actul secund, dar în final părea că acesta va reveni tot turcilor. Numai că Laurențiu Lică și colegii săi au avut altă părere, așa că au salvat două mingi de set și au egalat la 1 (27-25). Apoi, au sprintat spre victorie, deși au fost tatonați în permanență de adversari.

Laurențiu Lică și căpitanul lui Fenerbahce, Marouf, la tragerea la sorți
Laurențiu Lică și căpitanul lui Fenerbahce, Marouf, la tragerea la sorți (FOTO: CEV)

Scor final: SCMU Craiova – Fenerbahce Istanbul 3-1 (18-25, 27-25, 25-22, 25-23), iar returul de miercuri, de la Istanbul, se anunță nu doar de foc, dar și cu o bună șansă de calificare pentru echipa noastră. Care are două șanse din trei: să câștige două seturi în ”timpul regulamentar” sau să joace cartea de ”totul sau nimic” în ”setul de aur”. Orice se va întâmpla însă săptămâna viitoare, nimic nu va putea șterge performanța excepțională reușită azi de Craiova. Atât de jucători, cât și de fani, căci au fost circa 1.750 de spectatori care au trăit la maximum spectacolul din tribună.

Cu 16 puncte, Vinicius a fost cel mai bun marcator al Craiovei și al meciului. El a fost secondat, de la echipa noastră, de Kovacevic (15 puncte) și de Laurențiu Lică (14).

Au jucat pentru SCMU Craiova: Vinicius (16), Kovacevic (15), Lică (14), R. Călin (10), Lupu (8), Viiber (3), Pereira (1), Teleleu (-), Diaconescu (libero). Nu au jucat: Pantic, Georgescu, Cîrlogănescu, Dunăreanu (libero). Antrenor: Dănuț Pascu.

SCMU Craiova înaintea meciului cu Fenerbahce din Cupa CEV (FOTO: CEV)
SCMU Craiova înaintea meciului cu Fenerbahce din Cupa CEV (FOTO: CEV)

Dinamo, victorie spectaculoasă în Germania

Dinamo a fost autoarea celei mai spectaculoase victorii românești de miercuri seară. Bucureștenii au revenit de la scorul de 0-2 la seturi pentru a se impune cu 3-2 (22-25, 23-25, 25-19, 25-21, 15-9) pe terenul germanilor de la Luneburg. Victoria îi transformă în principalii favoriți la calificarea în optimile de finală, returul fiind programat miercurea viitoarea, în Capitală.

De-a lungul celor 129 de minute de joc antrenorul spaniol Fernando Munoz Benitez a părut că folosește primele două seturi pentru a face reglajele necesare în echipă. Pentru că din timpul actului secund a înlocuit ridicătorul, pe Sanchez cu Thondike, falsul, pe Ramirez Pita cu Bălean și una dintre extreme, pe Cuk cu Gommans. Și, chiar dacă a pierdut setul la 23, nu a renunțat la ideea lui și a continuat cu cei trei în teren, iar aceștia nu numai că nu l-au dezamăgit, dar i-au adus și victoria. De altfel, cu cele 17 puncte realizate în trei seturi și jumătate, Bălean a fost al doilea marcator al echipei noastre, după Felix Junior, care a reușit 18 puncte jucând tot meciul.

Dinamo s-a impus la Luneburg, în Germania (FOTO: CEV)
Dinamo s-a impus la Luneburg, în Germania (FOTO: CEV)

Nu pot încheia înainte de a mai pomeni două aspecte. În primul rând, forma extraordinară în care se află Răzvan Mihalcea. El a făcut 7 blocaje doar în acest meci, dar a fost un jucător de netrecut în toate meciurile acestui start de sezon. Al doilea lucru care trebuie amintit este că în acest meci a lipsit falsul Gabriel Cherbeleață, care a suferit o entorsă duminică, în timpul meciului câștigat cu 3-1 în fața Stelei, în campionat. Acum el se află în convalescență, iar cel mai probabil săptămâna viitoare va începe recuperarea, care e partea cea mai importantă la orice om, dar cu atât mai mult la un sportiv.

Au jucat pentru Dinamo: Felix Junior (18), Bălean (17), B. Bartha (10), Mihalcea (9), Ramirez Pita (6), Gommans (9), Thondike (4), Cuk (3), Ghionea (1), Sanchez (-), Watanabe (libero). Nu au jucat: Mocanu, Dovale (libero). Antrenor: Fernando Munoz Benitez.

Dinamo, înaintea meciului de la Luneburg, din Cupa CEV (FOTO: CEV)
Dinamo, înaintea meciului de la Luneburg, din Cupa CEV (FOTO: CEV)

Arcada Galați, victorie de trei puncte cu Neftohimic Burgas

Cea de-a treia echipă care a jucat în Cupa CEV a fost Arcada Galați. I-am lăsat la urmă pentru că ei plecau cu prima șansă – cel puțin în opinia mea – contra celor de la Neftohimic Burgas, așa că succesul obținut cu 3-1 (25-16, 24-26, 25-17, 25-21) a venit ca un lucru normal. Setul pierdut nu schimbă cu nimic matematica promovării în optimile de finală, pentru că ceea ce contează sunt cele 3 puncte câștigate, astfel că tot de două seturi câștigate au nevoie jucătorii lui Sergiu Stancu în returul de miercurea viitoare pentru a se califica în optimi. O victorie meritată a gălățenilor, la care merită remarcată prestația micuței extreme letone Smits (1,88 m înălțime), care a fost rezervă și care a reușit 11 puncte, dintre care 9 în ultimul set.

Au jucat pentru Arcada: Malescha (12), Bala (12), Smits (11), Sobirov (9), Madsen (8), Rață (7), Butnaru (4), Bartunek (3), Lescov (1), Magdaș (1), Mihălescu (-), Cristudor (libero), Kantor (libero). Nu a jucat: Talpă. Antrenor: Sergiu Stancu.




Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Cum puteți susține Doarvolei.ro prin donații

Există și posibilitatea de a ajuta la dezvoltarea acestui site prin donații, dacă doriți acest lucru. Vedeți mai jos câteva posibilități. Prima este o donație prin PayPal – este de ajuns să apăsați pe butonul ”Donate” și sunteți redirecționați la pagina respectivă, unde puteți dona 1, 3 sau 5 euro, ori o altă sumă aleasă de voi – iar cea de-a doua este prin platforma Patreon, care este foarte folosită în această perioadă de multe site-uri și care funcționează pe același sistem. Donațiile pot fi singulare (prin PayPal) sau recurente (prin Patreon), adică se repetă în fiecare lună, putând fi oprite oricând doriți, desigur. Vă mulțumesc.

Donație prin PayPal


Donație prin Patreon

Become a Patron!



Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati acest site. Cert este că e un loc dedicat exclusiv voleiului, voleibalistilor si iubitorilor acestui frumos sport, cazut pe nedrept parcă in dizgratie. În perioada noiembrie 2020 - martie 2023 am fost ofițerul de presă al FRV. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail contact@doarvolei.ro, pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei sau pe cea de Instagram: https://www.instagram.com/doarvolei/ .
http://doarvolei.ro

Lasă un răspuns