Cupa Challenge (f): Jucătoarele de la CSM București, primite la Salonul Oficial la revenirea în țară. Iată ce au declarat eroinele noastre

csm bucuresti volei feminin revenire
csm bucuresti volei feminin revenire
CSM Bucuresti a fost primita la salonul oficial de la Aeroportul Henri Coandă

Cupa Challenge a ajuns la București, iar primirea celor care au făcut posibil succesul a fost pe măsura importanței victoriei. Care a făcut un bine întregului volei românesc. Componentele echipei feminine de volei CSM București au fost primite la Salonul Oficial al aeroportului ”Henri Coandă”, fiind deschizătoare de drumuri și la acest nivel: sunt prima echipă de volei primită astfel, după Revoluție, la revenirea în țară.

Evident, trofeul aurit a stat la loc de cinste, dar nici eroinele care au făcut posibilă această performanță nu au fost uitate de ziariștii prezenți la aeroport. Roxana Bacșiș, cea mai eficientă jucătoare din Cupa Challenge, cu 188 de puncte realizate, a declarat: ”Sunt foarte fericită că am ajuns până aici, că am obţinut un rezultat istoric, sunt foarte mândră de echipa mea. Am reuşit să facem asta doar prin dăruire şi pasiune. Eu cred că am fost mai bune decât celelalte echipe la toate capitolele. Mă bucur că echipa nu s-a desfiinţat şi că am putut face un lucru minunat. Dedicăm trofeul familiilor noastre şi tutror celor care ne susţin. A fost uimitor, nici acum nu realizez ce s-a întâmplat. Am plâns după ce am luat primele două seturi, la final nu am mai putut, mi-am consumat toată energia în timpul meciului. Acum vrem să ne concentrăm pe Cupa României şi pe campionat”, a declarat ea.

Georgiana Faleş, cea de-a doua româncă din sextetul de bază al formației bucureștene, una dintre cele mai valoroase jucătoare de centru din Cupa Challenge, a declarat: „Am fost foarte motivate şi lucrul ăsta s-a văzut pe teren. Am demonstrat pe teren că merităm să luăm acest trofeu. La sfârşit eram în transă, nu realizam că ni se întâmplă nouă aşa ceva, dar când am ridicat trofeul am fost foarte fericită, a fost cea mai fericită zi din viaţa mea. Am primit sute de felicitări, mi-e şi frică să mă uit la telefon. Suntem o echipă valoroasă, unită, tot ceea ce am realizat am realizat prin forţa grupului„, a declarat ea.




Mihaela Ozun a recunoscut că încă nu realizează cât de mare e performanța: ”Încă nu conştientizez că am câştigat o cupă europeană. Aştept să ajung acasă ca să realizez ceea ce am realizat. Am spus că o să dormim cu cupa în pat până vom realiza ce am obţinut pentru România şi pentru noi. E o realizare mare pentru orice sportiv. Sunt emoţii de nedescris, momente pe care le-am trăit la intensitate maximă. Am fost într-adevăr o echipă, am crezut în noi încă de la început. Noi ne-am propus mereu obiective înalte, acum vrem şi Cupa României şi campionatul şi le vor realiza dacă suntem la fel de puternice”, a declarat Ozun.

Antrenorul italian Francois Salvagni, cel care l-a înlocuit pe Bogdan Paul la cârma echipei când formația era deja în sferturi, a declarat: ”Vreau să mulţumesc clubului, stafului meu şi jucătoarelor mele. Au fost uimitoare. Vreau să mulţumesc României pentru că încă de la început m-am simţit ca acasă. E un rezultat foarte foarte mare. Vă mulţumesc pentru suport”, a spus și tehnicianul italian.

 

Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sa nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati - mai des sau mai rar - acest site. Un loc facut exclusiv pentru volei, pentru voleibalisti si pentru iubitorii acestui frumos sport, cazut pe nedrept in dizgratie. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail andrei@doarvolei.ro sau pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei
http://doartenis.ro

Lasă un răspuns