Cupa Challenge (f): Știința Bacău și CSM Târgoviște joacă marți retururile 16-imilor de finală
Ambele echipe românești aflate în 16-imile de finală ale Cupei Challenge la volei feminin joacă marți retururile.
CSM Târgoviște va juca de la ora 18.00, în propria sală, împotriva formației Levski Sofia. Învingătoare în tur cu 3-1, jucătoarele din Târgoviște au nevoie de două seturi pentru a-și asigura calificarea în optimi, acolo unde vor juca, probabil, împotriva formației Olympiakos Pireu.
Tot cu 3-1 s-a impus în tur și Știința Bacău, dar sarcina fetelor antrenate de Florin Grapă este mai dificilă, căci au de disputat returul cu Azerrail Baku în Azerbaidjan. Ca și în primul caz, două seturi le duc pe băcăuance în optimi, acolo unde vor juca, probabil, cu Mladost Zagreb. O victorie cu 3-0 sau 3-1 a azerelor va duce meciul în setul de aur, unde se poate întâmpla orice. Partida va începe la ora 18.00, ora locală, adică 16.00, ora României.
Intră pe canal →