Cupa României: Azi se dispută, în cuplaj, finala feminină și cea masculină. Primul meci e la 12.00

baia mare zalau volei masculin deak laszlo foto
baia mare zalau volei masculin deak laszlo foto
Blocajul baimarenilor a fost la inaltime in meciul de campionat cu Zalaul (foto: Deak Laszlo)

La Piatra Neamț azi va fi cu adevărat un regal de volei, că tot se cheamă așa turneul final organizat de orașul de sub Pietricica.

A venit și ziua cea mare, ziua finalelor Cupei României la volei. Pentru că o astfel de competiție merită respectul cuvenit, și programarea meciurilor este pe măsură, ambele finale fiind programate în aceeași zi, în cuplaj. Mereu am fost un adept al cuplajelor, iar când ele promovează atât competiția feminină cât și cea masculină, lucrurile sunt cu atât mai lăudabile.

Azi, de la ora 12.00, se va stabili deținătoarea trofeului feminin, în urma meciului CSM Târgoviște – CSM București. Cele două au învins în semifinale pe Alba Blaj, respectiv Medicina Târgu Mureș. Cele două CSM-uri continuă la Piatra Neamț duelul din campionat. Ele sunt și adversare în semifinalele play-off-ului Diviziei A1 la volei feminin, acolo unde scorul este egal, 1-1, și unde vor juca, la mijlocul acestei săptămâni, două noi partide.

Deținătoarea Cupei României este Știința Bacău.


De la ora 14.30 se va disputa finala masculină a Cupei României. Adversare vor fi Explorări Baia Mare și Volei Municipal Zalău, echipe care în semifinale au trecut de Universitatea Cluj, respectiv Arcada Galați.

Deținătoarea trofeului este chiar echipa din Zalău.

Ambele meciuri de azi vor fi televizate în direct pe DigiSport4.

Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sa nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati - mai des sau mai rar - acest site. Un loc facut exclusiv pentru volei, pentru voleibalisti si pentru iubitorii acestui frumos sport, cazut pe nedrept in dizgratie. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail andrei@doarvolei.ro sau pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei
http://doartenis.ro

Lasă un răspuns