
Cupa României la volei feminin programează miercuri un meci din primul tur. Acesta va avea loc la București la o oră la care e dificil de ajuns și pentru rude: 14.00.
Dinamo și Agroland Timișoara dispută miercuri, la București, de la ora 14.00, ultimul meci din primul tur al Cupei României la volei feminin. E ultimul, dar totodată și primul, căci precedentul ar fi trebuit să fie, acum 10 zile, Belor Galați – Penicilina Iași. Numai că fosta campioană a României, Penicilina, a decis să nu se prezinte la partidă, deși se afla la Galați în ziua meciului… Așa că nu doar că meciul nu s-a mai disputat, dar Penicilina a fost exclusă din campionatul Diviziei A1.
Învingătoarea meciului de azi va juca în sferturile de finală contra formației CSM Târgoviște.
Pentru Dinamo, care are un nou antrenor, pe Marian Constantin, acesta este primul meci din actualul sezon, deoarece echipa a avut etapă liberă în prima rundă, când ar fi trebuit să joace contra Penicilinei. Agroland, în schimb, a învins în prima etapă cu 3-0 pe Universitatea Cluj.