Cupa României (f): Dinamo, victorie mare cu Voluntari. Rezultatele sferturilor de miercuri. Joi e ultima partidă
Miercuri s-au disputat primele trei partide din manșa tur al sferturilor de finală ale Cupei României la volei feminin. Dinamo a obținut cea mai importantă victorie. Joi se dispută ultimul meci din această fază, CSM Lugoj – CSM Târgoviște.
Dinamovistele au făcut probabil cel mai bun meci din actualul an. Ele au jucat așa cum își dorește încă de la începutul campionatului antrenorul lor, Milos Gavrilovic și s-au impus cu scorul de 3-1 în fața uneia dintre cele mai bune echipe din campionat. Când ai un joc variat, când ai cinci jucătoare care reușesc peste 12 puncte, nu poți rata victoria și echipa gazdă nu a făcut-o. Principalul atu al celor de la Dinamo a fost blocajul, ele impunându-se la acest capitol cu 20-10, centrii Zivanovic și Denisa Ionescu strălucind, cu câte 7 fiecare.
Intră pe canal →
Au jucat pentru Dinamo: Zivanovic (18), Miron (17), Karakasheva (14), D. Ionescu (13), Vulin (12), M. Radu (4), Roșca (1), Nemeș (1), T. Cristea (-), Al. Ion (libero), I. Kosinski (libero). Nu au jucat: Vîrlan, Guceanu. Antrenor: Milos Gavrilovic.
Urmărește pe Instagram →
Au jucat pentru Voluntari: Vukovic (15), Uattara (10), Nneka Onyejekwe (8), Motroc (7), Valadzko (6), G. Dan (6), Kapelovies (4), Jasek (3), Babaș (-), Zakoscielna (-), Milovic (-), Manolachi (-), Vereș (libero), Cenovic (libero). Nu au jucat: -. Antrenor: Milan Ljubicic.

Dinamovistele se bucură după un punct câștigat în fața CSO Voluntari, în Cupa României (FOTO: Facebook/ Dinamo)
Volei Alba Blaj continuă seria victoriilor
Volei Alba Blaj, formația care pare a fi cea mai în formă în acest sezon, a obținut o nouă victorie. De data aceasta la Mioveni, unde s-a impus cu scorul de 3-0 în fața echipei locale. Ultimele două seturi au fost strânse, terminându-se la doar două puncte diferență, însă per-total experiența oaspetelor și-a făcut simțită din plin prezența, Cu 14 puncte, Russu, de la Volei Alba Blaj, a fost cea mai bună marcatoare a partidei.
Au jucat pentru Mioveni: Kriskova (12), Pereira da Silva Gomes (9), Stanciu (9),Bernardes Felix Pereira (8), Veljkovic (8), Rankovic (1), Panait (-), Puică (-), G. Dumitru (-), Podină (libero). Nu au jucat: Meianu, M. Dumitru, Mareș, Băduț (libero). Antrenor: Marius Dascălu.
Au jucat pentru Alba Blaj: Russu (14), Ninkovic (11), Dimitrova (8), Strantzali (7), Artin (4), Kocic (4), Roman (3), Mirkovic (3), Milclăuș (1), Cirkovic (-), Axinte (-), Ivkovic (libero), Ispas (libero). Nu au jucat: Cheluță. Antrenor: Stevan Lubicic.

Volei Alba Blaj
Medgidia a învins Rapidul după un meci echilibrat
CS Medgidia a trecut cu scorul de 3-1 de Rapid după un meci în care antrenorul Florin Voinea a folosit din prima clipă și jucătoare mai puțin utilizate în campionat. Oricum, până la finalul partidei, el a introdus pe teren toate sportivele din lot. Chiar și așa, echipa formată doar din românce s-a impus și păstrează prima șansă la o calificare în premieră în Final Four. Ioana Baciu, care pare într-o formă deosebită, a fost, cu 24 de puncte, cea mai bună marcatoare a meciului.
Au jucat pentru Medgidia: Baciu (24), Hodorogea (11), Rus (10), Ordeanu (9), Ariton (5), Albăstroiu (3), Trică (2), R. Ioan (2), Dumitrescu (2), Calotă (1), Vasilică (-), Jeremic (libero), Albu (libero). Antrenor: Florin Voinea.
Au jucat pentru Rapid: Ivanova (18), Sobo (13), Zadorojnai (10), Apolinario Coreea (10), Coman (9), Spînoche (3), Postea (2), I. Radu (1), Bratu (-), Ilinca (libero), Cojocaru (libero). Nu a jucat: Drîmboi. Antrenor: Marius Măcicășan.

CS Medgidia a sărbătorit Ziua Națională a României prin muncă și printr-o victorie cu Rapidul în Cupa României (FOTO: Facebook/ CS Medgidia)
Cupa României (f): Programul și rezultatele sferturilor de finală
Miercuri, 1 decembrie
Dinamo – CSO Voluntari 3-1 (25-20, 23-25, 25-11, 25-19)
CS Medgidia – Rapid 3-1 (25-21, 26-24, 22-25, 25-23)
Dacia Moveni – Volei Alba Blaj 0-3 (18-25, 24-26, 23-25)
Joi, 2 decembrie
18.30 CSM Lugoj – CSM Târgoviște – în direct AICI
Cadoul ideal pentru practicanții voleiului de toate vârstele este la un click distanță. Îl găsiți pe site-ul Doavolei Shop, de unde puteți comanda fel de fel de produse personalizate pasiunii voastre. Mai jos vedeți Brățara Charm ”Love Volleyball”, care este disponibilă în mai multe culori. La comenzi de minimum 100 de lei, transportul este gratuit pretutindeni în țară.
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Cum puteți susține Doarvolei.ro prin donații
Există și posibilitatea de a ajuta la dezvoltarea acestui site prin donații, dacă doriți acest lucru. Vedeți mai jos câteva posibilități. Prima este o donație prin PayPal – este de ajuns să apăsați pe butonul ”Donate” și sunteți redirecționați la pagina respectivă, unde puteți dona 1, 3 sau 5 euro, ori o altă sumă aleasă de voi – iar cea de-a doua este prin platforma Patreon, care este foarte folosită în această perioadă de multe site-uri și care funcționează pe același sistem. Donațiile pot fi singulare (prin PayPal) sau recurente (prin Patreon), adică se repetă în fiecare lună, putând fi oprite oricând doriți, desigur. Vă mulțumesc.
Donație prin PayPal
