Dan Gârleanu, candidat la președinția FRV: ” Programul meu pune accent pe copii și juniori”

Dan Gârleanu

Dan Gârleanu a fost unul dintre cei mai valoroși voleibaliști români din istorie și, de 8 ani, este un candidat constant la președinția Federației Române de Volei. Ca și în 2012, ca și în 2016, medaliatul cu bronz la Jocurile Olimpice din 1980 a decis să se înscrie în lupta pentru șefia acestei entități ”anchilozate și prăfuite” în federația de succes de odinioară. Domnia sa a acordat un amplu interviu site-ului Doarvolei.ro, pe care îl puteți citi mai jos și în care își prezintă în linii mari programul, spune ce crede că va putea face în următorii patru ani, dar și cum ar lucra împreună cu actualul Consiliu Director – pe care îl critică acum – dacă nu va avea încotro și membrii acestuia vor fi realeși. De asemenea, explică rolul său în FIVB, de ce nu se regăsea pe lista candidaților în luna martie, dar candidează în luna septembrie, dar și de ce nu a făcut în 2012 un gest prin care este posibil să-l fi schimbat pe președintele Gheorghe Vișan din funcția pe care o deține din 2004.




Doarvolei.ro: De ce ați decis să candidați pentru funcția de președinte, ce vreți să schimbați în voleiul românesc?

Dan Gârleanu, candidat la președinția FRV: Ați spus cuvântul bun: schimbare, schimbare, schimbare. Știm că Federația Română de Volei este o federație anchilozată și prăfuită de vreo câțiva ani buni. De vreo 16 ani. Conducătorii FRV au avut timp să arate ceea ce pot. Din păcate, sunt limitați, în acești 16 ani nu au arătat ce vor să facă. Eu cred că după 16 ani nu se poate ca cineva să vină în față să zică: ”Hai, votați-mă, că eu voi face și voi drege”. Păi, nu puteai să faci până acum? Ceea ce mă face să candidez și să aduc schimbare în volei este experiența mea internă și internațională în volei. Viața mea, într-o oarecare măsură, este legată de volei. Ceea ce am făcut eu în sport mă recomandă să candidez la șefia Federației. Experiența mea și dorința mea de a schimba este fundamentul acțiunii mele de a candida la Federația de Volei.

Ce credeți că ați putea face concret, în 4 ani?

Eu am făcut un program, l-am făcut singur, de vreo lună și jumătate. Este vorba de schimbare, de devotament și de performanță. În primul rând, schimbarea începe cu statutul. Statutul este făcut pentru un singur om, sau a fost făcut pentru un singur om. Nu dau nume, dar îmi revine în minte faptul că trebuie să fii 10 ani în structurile FRV. O greșeală această propoziție. Ba mai mult, prin acțiunile sale, să nu prejudicieze FRV. Prin statut se poate face asta și se poate face foate repede, la prima ședință de Consiliu Director, pentru ca pe urmă să fie dezbătut și pe urmă aprobat de Adunarea Generală din anul viitor.

Dan Gârleanu: ”O să fie o perioadă de declin”

Și referitor la program?

Programul meu pune accent pe copii și juniori. Eu cred că într-adevăr în 3-4 ani de zile nu se poate reclădi și schimba voleiul românesc, că nu se poate face performanță în volei dacă nu implicăm copiii, dacă nu vom crește numărul de sportivi și de antrenori. Deci o să fie o perioadă – și îmi asum acest lucru și o afirm – o să fie o perioadă de declin. Dar accentul va cădea pe copii și juniori și dacă vom crește numărul, și eu mă angajez că o să dublez numărul de practicanți de sport în patru ani, atunci vom reuși ca după patru ani – nu știu dacă o să-mi doresc patru ani, opt ani sau mai puțin – important este să dublăm numărul de copii și să facem performanță pornind de jos.

Cum intenționați să măriți numărul de copii practicanți de volei? Cum vreți să-i atrageți spre volei?

În primul rând eu sunt mai practic. Motivația nu este numai în câteva mingi de volei și un fileu pe care îl dăm la școli. Profesorii nu sunt ca în 1980 sau în 1990, sunt implicați și au multe lucruri de făcut. Dacă nu-i implicăm financiar, material, pecuniar, nu cred că dacă le dăm 6 mingi la școala generală – e foarte bine totuși că dăm 6 mingi și un fileu de volei – îi putem implica să facă acest sport. Eu mi-aș dori să îi implic în felul următor: în primul rând aș vrea să iau aprobarea să obținem de la Ministerul Educației și Cercetării să dezvoltăm voleiul în clasele I –  IV prin introducerea deprinderilor motrice de bază pentru volei. Dacă baschetul, handbalul, fotbalul și rugby-ul au așa ceva, la volei nu există. Am spus-o în urmă cu 4 ani, trebuie să introducem în curriculum acest lucru. A doua chestie pe care vreau să o fac și cred că este și începută (n.r. au fost până acum două ediții ale Festivalului de Baby Volei), este să facem concursuri de Baby Volei, să coborâm o grupă, de la 8 la 10 ani. Din mai multe motive. O dată pentru că participarea copiilor la această vârstă este fantastică, pentru că odată inoculat microbul voleiului ei nu vor mai pleca la alte sporturi și îi vom atrage noi înainte ca alte sporturi să-i atragă. Apoi, aceste concursuri să fie periodice, să nu fie o chestie de făcut peste vară, pentru propagandă, adică și pentru propagandă, să nu-l facem întâmplător, accidental. S-o facem în vacanțele școlare, să facem aceste competiții de 8-10 ani, juniori 5, sau cum vreți să le spuneți, Kids Volley sau Baby Volei. Dacă facem acest lucru mărim numărul de copii.

Dan Gârleanu: ”Cluburile private să fie cluburi satelit pe lângă cluburile mari”

Legat de cluburile private, să sprijinim logistic, să sprijinim cât se poate, și acest lucru se poate face foarte simplu, pe un site al FRV, care bineînțeles trebuie refăcut, să facem un ghid al cluburilor private, cu pașii de urmat pentru ele pentru a se dezvolta, a se înscrie și a participa în campionatele naționale. Eu cred că trebuie să fie cluburi satelit pe lângă cluburile mari, de Divizia A. Aceste cluburi satelit, de minivolei, trebuie să fie arondate, să devină cluburi satelit pe lângă cluburile mari. Și o să vă spun de ce. În primul rând, copiii au nevoie de niște eroi, de modele. Îi putem chema la sală, sunt puși copii de mingi, sunt în galerie, sunt spectatori și vin și văd despre ce e vorba și zic: ”uite, vreau să ajung ca Laurențiu Lică”, de exemplu. Au nevoie de modele. Și ar mai fi și alte soluții de a crește copii, prin publicitate, prin propagandă. Eu din 2012 am tot spus că meciurile de volei pot fi transmise prin Youtube. Eram la Universitatea Cluj și am încercat să transmit printr-un soft cumpărat meciuri de volei în direct. Deci era în 2012 și am spus-o și la Adunarea Generală din 2016, ”Domne, introduceți volei prin Youtube”. E foarte simplu, nu costă foarte mult. Si văd că încetul cu încetul ce am propus eu acum 8 ani se realizează.

romania bronz jocuri olimpice 1980 moscova
Nationala masculina de volei a Romaniei a cucerit medaliile de bronz la Jocurile Olimpice din 1980. Componența (de la stânga la dreapta): Corneliu Oros, Constantin Stere, Sorin Macavei, Cornel Chifu, Niculae Pop, Laurențiu Dumănoiu, Viorel Manole, Nicu Stoian, Dan Gîrleanu, Marius Căta Chițiga, Florin Mina, Gunther Enescu

Ați amintit de partea financiară, de recompensarea profesorilor care descoperă și lucrează cu cei mai mici voleibaliști. Cum v-ați gândit să faceți rost de bani pentru asta?

La nivelul profesorilor este esențială recompensarea. Cu 6 mingi și două filee nu se poate face asta. Vă spun clar. Noi la CSM, în urmă cu 5-6 ani, când erau alte condiții, nu era criza financiară sau sanitară care e acum, s-a încercat aducerea unor profesori antrenori de volei. Mai întâi că nu erau în București cu specializare volei, și chiar dacă existau nu erau tentați să vină pentru 600 – 800 de lei pe lună. Eu dacă voi ajunge la Federație, salariul meu care este, care vine probabil lună de lună pentru domnul Vișan la ora actuală, va fi donat pentru un fond creat pentru inițiere sportivi pentru minivolei. Sau mai jos, o să cobor la Kids Volley. Dar voi crea un fond și voi bate la toate ușile să strâng niște bani, să ofer – bineînțeles, nu vor fi 200 de antrenori, dar mă gândesc la 20 de antrenori, la 30, 15 fete, 15 băieți, – în care am să fac un angajament între profesor și Federație. Profesorul trebuie să presteze 6 ore pe săptămână de antrenament și va primi o sumă, nu pot să spun acum cât ar fi, cu obligativitatea de a selecta copii din școala respectivă. Profesorul trebuie să fie titular și să aibă acces la o sală de sport din localitatea sportivă, să aibă 6 ore de antrenament pe săptămână și probabil cu taxe reduse să se înscrie în campionatul național de minivolei sau arondat localității respective. Acest lucru e fezabil, pentru că s-a făcut în București și Bucureștiul este mare. În orașele mici e mai realizabil și, bineînțeles, suportul primăriilor respective e esențial în acest lucru. Se pot face lucruri frumoase. Eu țin minte că în 1994 sau 1996 am creat, fiind secretarul general al Federației, primul Centru Olimpic de volei din țară. La Bacău. Nu numai eu. Am fost ajutat de organele locale, de domnul Grapă și bineînțeles de Ministerul Învățământului, dar am făcut asta înaintea handbalului, baschetului sau mai știu eu cui. Pe urmă nu știu ce s-a întâmplat după ce am plecat, lucrurile s-au schimbat, au apărut alte centre de excelență. Probabil că sunt fonduri de la Ministerul Învățământului pentru asemenea centre. Nu știu cât de bine sunt canalizate, mă întreb câți jucători au dat aceste centre, ar trebui să fie o analiză clară, să spunem: ”domne, când au apărut aceste centre”? Să spunem în 2010. Ce au făcut aceste centre, câți jucători de lot național a dat, să zicem, Centrul Național de la Baia Mare. Câți au făcut cei de la Dej? Altfel, aruncăm banii și rezultatul este negativ.




Ați amintit de perioada 1994-1996 în care ați fost secretar general al FRV. Ce alte realizări, în afară de înființarea acelui centru olimpic de la Bacău ați mai avut în timpul mandatului?

Eu nu mă refer că în acea perioadă naționala feminină de senioare era în primele 15 ale lumii. În 1996 noi am fost chemați în Japonia, la Osaka, pentru calificările la Jocurile Olimpice. Acum nici nu mai mergem la calificări pentru Olimpiadă. Eu mi-aș dori, dar nu ajungem. Dar asta e o altă discuție, mai largă. Erau echipele naționale calificate și la Campionatul European, și la Campionatul Mondial. Și erau Europenele de 12, nu de 24, ca acum, o glumă a Confederației Europene de acum. Pentru că e o glumă, popularizăm sportul la nivel maxim, dar performanță nu există decât pentru alea trei-patru echipe care sunt sus. Și echipa de junioare a fost calificată și a mers în Thailanda cu domnul Iuhasz antrenor, am fost la turneul final. Echipa de seniori calificată, de atunci, din 1995 nu s-au mai calificat în primele 12 din Europa.

Dan Gârleanu
Dan Gârleanu

Am înființat prima oară campionatele naționale de volei pe plajă. Sunt inițiatorul acestor naționale. Federația, nu eu personal, toți din federație, că pe vremea aceea nu era SRL-ul care este azi. Pe vremea aceea era Consiliu Director, i se spunea Birou Federal, era un Colegiu de Antrenori care avea un cuvânt greu de spus și nu putea să facă Gârleanu, sau Popescu sau Ionescu de unul singur. Nu exista așa ceva. A treia chestie făcută: am înființat corpul de observatori. În ‘92, ‘93 sau ‘94 eu am inițiat acest corp de obervatori, nu mai știu exact. Împreună cu Biroul Federal. De ce am făcut asta? Pentru că atunci nu era Internet, nu erau facilitățile de azi privind tehnologia și atunci ne-am dorit un observator să completeze pe o fișă care e cel mai bun jucător de la echipa x, cu ce s-a remarcat. Erau urmăriți jucătorii de lot național. Și dacă din 11 fișe, din 11 etape de campionat Popescu Vasile ieșea cel mai bun de 7-8 ori era un sprijin pentru Colegiul de Antrenori să selecționeze jucătorul respectiv. Eu nu-mi arog singur aceste merite. Că am făcut voleiul pe plajă, centrul olimpic, observatorii. Departe de mine asta. Și al patrulea lucru: am organizat, după 20 de ani, un curs de arbitri internaționali de volei. La Cluj, în ‘95, mi se pare. Au venit nume grele și am dat o pleiadă de arbitri internaționali români, au fost 5-6 arbitri români. Zaharescu, Florin Dragomir, Sorina Niculescu, Armeanu. Au fost cinci arbitri. Nu știu dacă s-a mai făcut. Ceea ce se întâmplă acum în Federația de Volei este o glumă. Toți sunt responsabili. Orson Wells spunea: ”Poporul care alege un dictator nu este o victimă, este un complice”. Aceștia sunt oamenii din Consiliul Director. De la A până la Z.

Dan Gârleanu: „Încă nu sunt elucidat cu cine voi face echipă”

Cu cine veți face echipă? V-ați gândit la cineva?

Încă nu sunt elucidat, sunt în căutare și îmi doresc oameni tineri, oameni capabili și demni care să vină lângă mine. Să învețe din experiența mea, pentru că ei vor continua ceea ce eu las la un moment dat. În orice caz, primii oameni pe care i-am contactat sper că vor fi și aleși.

Lucrați la Federația Internațională de Volei de foarte mult timp. Cum ați ajuns acolo și cu ce vă ocupați concret pentru FIVB?

Am plecat în 1996 în SUA și am urmat niște cursuri acolo. Se numeau CAP (Certified Accreditation Program). Eu am fost membru al Colegiului de Antrenori din SUA, acum nu mai sunt. Se plătea o taxă modică de 30 de dolari sau 40, anuală, și eram parte din Colegiul de Antrenori. În 1999 am făcut cerere la FIVB și pe baza CV-ului meu, Federația Internațională m-a primit ca instructor internațional. Am făcut un curs în Africa, în Ghana, și de atunci de 2-3 ori pe an mă duc. Sunt 20 de ani de atunci. Și anul acesta trebuia să fiu plecat, în vară, dar din cauza pandemiei s-a anulat. Sunt singurul din țară care face acest lucru. Înaintea mea au fost niște antrenori deosebiți, sunt sigur că unul dintre ei a fost domnul Drăgan. La ora actuală sunt singur. În FIVB, în departamentul de dezvoltare, sunt întrebat la începutul anului când se face calendarul, dacă sunt disponibil și care sunt perioadele. Și pe ce continente aș vrea să merg. Eu fiind de mai mulți ani pe America Centrală, am ales mereu acolo, partea de limbă engleză – e vorba de Caraibe – și Asia. Deci în ianuarie-februarie se stabilește calendarul internațional. Sunt întrebat, de exemplu, dacă îmi convine Bahrain, am dat un exemplu că am fost acolo. Le spun că da, și plec acolo. Sunt așteptat, ei sunt onorați că sunt acolo, eu sunt onorat că sunt acolo, că reprezint țara și țin cursuri pentru antrenori și sportivi care vor să devină antrenori. Am avut cursuri de la 8 la 35 de antrenori în Trinidad Tobago. Au o plajă foarte largă de la 22 de ani până la 55-60 de ani. L-am avut cursant în 2012-2013 și pe Julien Bissette, centrul care a jucat la Arcada Galați. Cursurile trebuie să urmeze o anumită programă. La sfârșit se dau teste grele, din 50 de întrebări cu răspunsuri multiple și dacă nu iau 70% nu pot trece la proba practică. Am avut și surprize plăcute și surprize neplăcute. La pozitiv am avut antrenori de la echipe naționale de juniori ale Turciei. Am avut antrenorul secund al naționalei din Kazahstan care s-a dus la calificări. Am avut doi cursanți din Iran, care e o forță. Și am fost mândru că sunt român, că sunt acolo și că am putut să fac asta. M-au întrebat și alții: ”domne, cum ai făcut? Cum ai ajuns?” Le-am spus: ”participă la un curs, prezintă-ți CV-ul și FIVB decide dacă ești acceptabil sau nu să fii instructor”. Este oarecum simplu, dar numărul instructorilor internaționali este limitat. Cred că suntem 100 în toată lumea. Pe mine mă surprinde și faptul că am fost în țară pe timpul pandemiei. Nu numai că nu am fost chemat, dar nu am primit nici un fel de invitație din partea lui Adin Cojocaru, că dânsul a organizat întâlnirile online cu antrenorii. Sunt mirat că nu m-a chemat și pe mine, să îmi spună ”Dane, vino să prezinți și tu”. Nici nu am insistat…

Dan Gârleanu a fost selecționer în Antigua și Barbados
Dan Gârleanu a fost selecționer în Antigua și Barbados

Dacă veți ieși președinte veți lua o pauză de la funcția de instructor FIVB?

Da, voi renunța. Voi cere o perioadă de suspendare. Nu știu dacă se va putea treaba asta. Încă nu m-am gândit, m-ați surprins, dar răspunsul meu este pozitiv. Dacă ajung la federație și voi lucra pentru FRV îmi voi dedica energia, timpul și toate cunoștințele mele pentru Federația de Volei. Nu voi avea timp. În plus, o să încerc să aduc în țară cunoșținte, să fac un schimb din străinătate pentru țară să aduc. Există un program, e și pe site-ul FIVB, pentru toate Federațiile Internaționale. Sunt 222 de federații care trebuie să aplice pentru așa ceva. Programul 1 înseamnă că FIVB îți dă antrenor de echipă națională, asigură transport, masă, bani de buzunar. Noi suntem la categoria a treia și pot trimite un antrenor plătit de FIVB, să zicem din Germania. Sau din Rusia, dintr-o țară care are volei peste noi. Ei plătesc tot. Noi trebuie doar să avem 3-4 antrenori în jurul acelui mentor, acelui antrenor, care să conducă echipa națională.

Al doilea este legat de echipament sportiv. FIVB donează gratuit suprafață de joc, stâlpi, filee, mingi de volei. Eu am fost trimis în Barbados doi ani și jumătate, între 2008 și 2010, dar atunci era alt program. Acum am fost trimis la echipa națională a Antigua și am participat la competițiile respective. Câteva luni am fost acolo și am fost plătit de FIVB.



Dan Gârleanu: ”În campionat să aibă voie să joace doar 3 străini la echipă”

Ce părere aveți de numărul mare al jucătorilor străini care joacă în campionat. Ați schimba ceva, e bine, e rău?

E foarte simplu să împaci și capra și varza: în campionatul intern ai voie cu trei străini cu libero cu tot, și în cupele internaționale, vrei să joci în Liga Campionilor, poți să joci cu 12, cu 16, cu câți vrei. Deci lucrurile sunt simple. În campionatul intern joci cu 3, să-ți promovezi naționala ta, federația asta trebuie să facă, să scoată capul, să nu fie în primele 24 din Europa când sunt 48 de țări participante, să fie în primele 12. Cum este naționala de 17 ani. E un fapt pozitiv, pe care o dau și exemplu pentru ceilalți. Dar pentru campionatul intern, lăsat trei străini și restul români. Noi am ajuns într-o groapă acum. Dacă Doamne ferește se închid granițele țării nu mai putem juca nici un campionat. Pentru că nu mai avem jucători și jucătoare, îi rechemăm pe cei de 45-50 de ani să joace. Pentru că politica federației a fost greșită de ani de zile și noi culegem ce am semănat.

Dan Gârleanu, în rolul de instructor al FIVB
Dan Gârleanu, în rolul de instructor al FIVB

Dan Gârleanu: ”O să avem un campionat mai slab, dar nu cred că națională mai slabă”

Cât va dura până se vor vedea efectele unei astfel de măsuri?

Cine va veni, că voi fi eu, că va fi domnul Vișan sau domnul Adin Cojocaru, va avea de tras 3-4 ani până se va ieși la un liman. Îți asumi responsabilitatea, Consiliul Director, președintele, vicepreședinții: trei ani vom trage să scoatem la liman. Prețurile o să explodeze pentru chestia asta, că e cerere și ofertă. O să explodeze prețurile pentru jucătorii și jucătoarele românce și o să avem campionat mai slab, dar nu cred că națională mai slabă. Și în 3-4 ani, ușor-ușor, prin introducerea unui junior de 22 de ani, ceea ce înseamnă că mai ai și o rezervă junior, deci ai cel puțin doi în lot, se vor roda și poate peste 3-4 ani se va ridica nivelul. Pentru că în 2021, onor federația plătește niște bani pentru niște Campionate Europene pentru promenadă. Pentru propaganda Germaniei, că vine să câștige titlul, Rusiei sau Italiei. Noi o să fim acolo, o să ne uităm la ei și n-o să avem finalitate. Dacă ar fi, să zicem, în 2023 Campionatul European să-l organizăm la noi în țară. Atunci primele 3-4 echipe se duc la turnee de calificare pentru Jocurile Olimpice. Dar acum aceste Europene se fac deoarece cutuma spune că din doi în doi ani trebuie organizate și noi ieșim în față ca să cheltuim niște bani. Să revenim la Divizia A1, eu mi-aș dori ca piramida să fie întoarsă. Nu să avem 12 echipe de Divizia A1 și vreo 5 echipe în Divizia A2, care e o joacă. Aș vrea să am 8 echipe solide, puternice, în Divizia A și două serii de 12 în Divizia A2. Așa văd, în bază să fie zeci de echipe, de juniori 1, 2, 3, 4 și 5, cum v-am spus că aș introduce și juniori 5.

Dan Gârleanu: ”Nu aș fi fost de acord să luăm organizarea Europenelor din 2021”

Să înțeleg că dacă erați președinte în 2018, nu ați fi vrut să candidați pentru organizarea Europeanului feminin din 2021?

Părerea mea personală este că nu. Dar nu e SRL-ul lui Gârleanu, deci eu nu aș vrea să fac treaba asta. De aceea vă spun că nu aș vrea. De ce? Pentru că în 2018 era aceeași situație ca acum: același număr de sportivi, de echipe, același număr de străini, același număr de români în echipele de Divizia A1, se poate spune că sunt ignorați sportivii români. Și în 2021 nu are finalitate. Propagandă da, putem face, dar putem face Trofeul Tomis, sau alte lucruri. Uitați-vă, greșeală de management, de propaganda: Cupa României la Cheile Grădiștei. Excepțională, asta va rămâne în istoria voleiului românesc. E o chestie ”superbă”. Deci dacă mă întrebați ca persoană fizică, nu, nu aș fi fost de acord să luăm organizarea Europenelor, pentru că se cheltuiesc niște bani care în afara de propaganda voleiului, altă finalitate nu știu care ar fi. Eventual am economisit bani pentru calificare, din 48 de echipe să se califice 24. Poate economic, dacă ar costa meciurile de calificare mai mult decât organizarea Europenelor, atunci ar merita, altfel nu.

Dan Gîrleanu: ”În martie am scăpat o zi sau două să depun dosarul de candidatură”

În luna martie nu erați înscris în lupta pentru președinție. Ce s-a schimbat în șase luni?

Nu eram decis nici atunci. Și cred că am scăpat o zi sau două să depun dosarul. Cred că asta a fost ideea. Cred că vreo 2-3 zile am pierdut pe undeva și nu am putut să fac nimic în 2-3 zile. Nici nu făcusem programul, nici nu făcusem propagandă cât de cât, nici nu luasem legătura cu niște oameni ca să fiu sprijinit. Nu aveam un Consiliu Director, sau niște oameni pe care să mă bazez.

Acum e diferit?

Acuma sunt altele, am avut mai mult timp. Sunt propus de CSM București, locul de muncă unde sunt, nu e o surpriză, și ca orice cetățean pot să candidez. Nu sunt condamnat.



În 2012 a fost trădat de cluburile din sfera de influență a Constanței

Ați candidat și în 2012 și în 2016. Sunteți mai puternic acum ca atunci?

O întrebare foarte interesantă… În 2012 eram la ”U” Cluj. Aveam un program asemănător. La momentul respectiv îmi aduc aminte că domnul Vișan a luat cu 4 voturi în plus față de domnul Cojocaru, eu am venit pe 3, cu 23-24 de voturi, nu mai știu câte erau. La momentul respectiv știam că voi fi sprijinit de Constanța, care era un nume greu atunci. Din păcate, nu am știut, nu am fost suficient de vigilent, la Adunarea Generală din 2012, domnul Strutinski, care era și dânsul candidat, a venit la prezidiu și a zis: ”Domne, să știți că nu mai candidez și recomand ca toate voturile mele să le dirijați către Adin Cojocaru”. Ceea ce în termeni populiști se numește iepure. Eu mă bazam pe Constanța. În momentul ăla mă așteptam să iau 4-5-6 voturi, nu mai contam. Acolo am pierdut și nu am reușit să determin Constanța să mă voteze. Deși aveam promisiuni pentru așa ceva.

Dan Gârleanu: ”În 2016, domnul Vișan dacă se forța puțin putea lua 140 de voturi din 139”

În 2016 ce s-a întâmplat?

În 2016 Adunarea Generală a fost la COSR, am venit pe locul 2, după domnul Vișan, dar dânsul a luat 99 de voturi. Dacă se forța puțin, cred că putea lua 140 din 139 de voturi. Nu avea nici o emoție. Atunci poate programul a fost puțin cam prea extins, nu a fost la subiect, probabil că domnul Vișan mai avea influențe serioase la Ministerul Educației, la inspectoratul școlar și pur și simplu au fost 99 de voturi din 143. Dar în 2016 s-au petrecut fraude și sunt discutate și vor fi analizate la nivel de DNA. Sunt făcute hârtii, nu de către mine, dar sunt fraude, la nivel de cluburi care nu au participat în 2017, 2018, 2019 la campionatul national, după 2 ani de zile Consiliul Director, și e articol în Statut, Consiliul Director exclude cluburile care nu participă. Consiliul Director nu și-a făcut datoria în 2016-2019, sunt cluburi fantomă care au trimis delegații în alb. Sunt lucruri care depășesc sfera normalului. Și Consiliul Director e implicat, pentru că a acceptat. El este mandatat să excludă cluburile care nu activează în ultimii doi ani.

Acum aveți mai multe șanse decât în 2012?

Da, eu sunt convins că oamenii și-au dat seama ce a putut Consiliul Director de 16 ani, sunt sigur că au fost lucruri simple pe care le puteau schimba. Oamenii și-au dat seama că nu mai pot accepta minciuni. În 2004, 2008, 2016, 2020, minciuni aduse în fața Adunării Generale. Apoi e faptul că mi-am făcut o prezentare bună a programului și a CV-ului. Oamenii cred că am fost sportiv și că apoi am pierdut timpul de pomană. Eu sunt și voi fi racordat 100% în volei, dar oamenii trebuie să știe ce am făcut, să știe că am muncit, să știe că rezultatele muncii mele se văd, și că sunt apreciat. Și că am o verticalitate și nu accept compromisuri. Sunt lucruri clare, trebuie făcut un program, aprobat de Consiliul Director și aprobat de Adunarea Generală și acest program să îl avem în față 4 ani. După doi ani se poate verifica, etape intermediare, să vedem ce avem de făcut, ce putem schimba și să ținem programul în continuare. Până acum nu s-a făcut nici un program, nu îmi aduc aminte cu ce programe au venit contracandidații mei în 2012 sau 2016. Cred că sunt mai puternic, am învățat mai multe, sunt mai echilibrat și aștept mai mult până când mă hotărăsc să fac ceva.

În 2012 Dan Gârleanu l-ar fi putut înlătura pe Gheorghe Vișan din fruntea federației dacă și-ar fi îndemnat votanții să voteze cu Adin Cojocaru. ”Nu am pledat pentru niciunul dintre ei”

În 2012 ați avut 23-24 de voturi. Pentru turul 2 le-ați spus oamenilor să-l voteze pe Adin Cojocaru sau pe Gheorghe Vișan?

Nu, în 2012 nu am spus nici pentru domnul Vișan, nici pentru domnul Cojocaru. Nu am spus nimic. Am fost surprins, am lăsat votanții să aleagă dânșii cum cred. Nu am pledat pentru niciunul dintre ei.

Practic, puteați să-l schimbați pe domnul Vișan din postura de președinte încă din 2012, dacă înclinați balanța.

Doamne, dă-i românului mintea de pe urmă..

Regretați că nu ați făcut asta?

Nu pot să vă spun lucrul acesta. Acum nu regret, cred că am făcut cel mai bun lucru să mă retrag, să îi las pe votanți să decidă care cred dânșii că e mai bun.

Anul acesta dacă se repetă situația, veți da vreo sugestie votanților dumneavoastră?

Nu o voi face nici anul acesta. Dacă termin pe locul 3 nu voi pleda nici pentru domnul Cojocaru, nici pentru domnul Vișan. Sunt contracandidații mei cu arme cinstite, oneste, fără jigniri, fără să supăr pe niciunul, dar nu voi pleda pentru niciunul. Nu voi influența susținătorii mei.

Veți candida și pentru alte funcții, de vicepreședinte, de membru?

Da.

Ce va face Dan Gârleanu dacă îl va avea pe Gheorghe Vișan în Consiliul Director: ”Nu-i voi întoarce spatele și nu-l voi ostraciza, cum a făcut-o dânsul în zeci și zeci de situații vizavi de persoana mea”

Dacă veți ajunge președinte și se va întâmpla ca în Consiliul Director să existe o majoritate formată din actualii componenți, cum veți reuși să vă mai duceți planurile la îndeplinire? Că ați fi în tabere diferite…

Voi pune din nou proiectul meu pe masă. L-am făcut în Excel, în PowerPoint. Nu știu dacă la Izvorani o să pot să-l pun ca fundal în spatele meu când voi lua cuvântul. Dar dacă se ajunge în situația asta care e posibilă, o să discut, o să pun planul pe masă, luăm punct cu punct proiectele mele. Dacă unele sunt acceptate și sunt bune, rămân așa. Dacă vin alții cu proiecte și se vor discuta, vor fi așa. Voi discuta totul cu membrii Consiliului Director. Cât se ia din programul meu, nu știu. Cât se taie din programul meu, sau cât i se adaugă, nici asta nu știu, voi vedea la momentul respectiv. Vom discuta pe bază de argumente.

Există posibilitatea ca în Consiliul Director să îl aveți chiar pe domnul Vișan. Ce veți face?

Poate să spună domnul Vișan: ”nu e bine așa, e bine așa”. Și dacă are argumente și este convingător și pentru binele voleiului românesc este un plus, nu am nici un fel de problemă, nu-i voi întoarce spatele și nu-l voi ostraciza, nu-l voi pune deoparte, cum a făcut-o dânsul în zeci și zeci de situații vizavi de persoana mea.

Deci nu va fi o conducere răzbunătoare.

Nu, va fi o conducere colectivă, în care includ Colegiile de Antrenori, de Arbitri, de Observatori, Mass-Media – vreau să fac o comisie, am spus-o mereu. Colegiul de marketing și mass-media, trebuie să comunicăm, trebuie să apărem în mass-media, trebuie să ne vindem sportul. Numai la noi nu e transparență. Trebuie făcute lucrurile astea automat. Deci aceste Colegii vor avea un cuvânt de spus. Nu voi stabili eu lotul național că am antrenat în Antigua sau Barbados. Nu, nu voi stabili eu antrenorul care va veni la echipa națională. Colegiile vor avea o voce de spus în fața Consiliului Director și voi ține întotdeauna seama de părerile Colegiilor Federației.

Dan Gârleanu: ”Comisiile să se alcătuiască pe bază de alegeri, nu de numiri”

Înseamnă că veți reface și Comisiile?

Aveți dreptate. Nu știu exact cum o să facem, dar cred că după Consiliul Director ales, să facem un Colegiu de antrenori nu numit, ci ales, un Colegiu de Arbitri nu numit, ci ales, să se refacă toate pe bază de alegeri. Nu pe bază de simpatie sau antipatie, pe bază de parti-pris-uri. Sigur, o să am voci împotrivă, sunt sigur, dar le accept. Dar să vină cu argumente, pentru că la fiecare pas pe care o să-l fac o să am un raționament pentru care fac acel lucru, o să am justificare rațională, nu subiectivă. Voi asculta și voi ține cont. Trebuie să existe o anumită ierarhie. Eu am trăit câțiva ani afară și am învățat niște lucruri care vreau să fie aplicate. Nu o să fie ușor, știu asta, pentru că mentalitatea noastră este în schimbare, dar îmi asum și cred că patru ani pot să duc și să pun pe baze solide voleiul românesc. Îmi doresc lucrul ăsta și pun accent deosebit pe copii și juniori, doresc să popularizez sportul, să avem ceea ce a fost când aveam zeci de mii de practicanți. Acum sunt 2.000 – 3.000 doar.

Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Cum puteți susține Doarvolei.ro prin donații

Există și posibilitatea de a ajuta la dezvoltarea acestui site prin donații, dacă doriți acest lucru. Vedeți mai jos câteva posibilități. Prima este o donație prin PayPal – este de ajuns să apăsați pe butonul ”Donate” și sunteți redirecționați la pagina respectivă, unde puteți dona 1, 3 sau 5 euro, ori o altă sumă aleasă de voi – iar cea de-a doua este prin platforma Patreon, care este foarte folosită în această perioadă de multe site-uri și care funcționează pe același sistem. Donațiile pot fi singulare (prin PayPal) sau recurente (prin Patreon), adică se repetă în fiecare lună, putând fi oprite oricând doriți, desigur. Vă mulțumesc.

Donație prin PayPal


Donație prin Patreon

Become a Patron!

Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati - mai des sau mai rar - acest site. Un loc facut exclusiv pentru volei, pentru voleibalisti si pentru iubitorii acestui frumos sport, cazut pe nedrept in dizgratie. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail andrei@doarvolei.ro sau pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei
http://doarvolei.ro

Lasă un răspuns