Divizia A1 (f): SCM Craiova, victorie mare cu Turda și are șanse reale de ocupare a locului 8. Joi avem la TVR 3 Volei Alba Blaj – CSM Târgoviște

Hora bucuriei formației SCM Craiova

S-au disputat primele trei meciuri din ultima etapă a Diviziei A1 la volei feminin. SCMU Craiova este marea învingătoare a zilei de miercuri. Joi vom avea la TVR 3 partida dintre primele două clasate.




SCMU Craiova a produs surpriza primei zile a rundei a 22-a, prin victoria cu 3-1 obținută chiar pe terenul contracandidatei la locul 8, Volei Cristina Pîrv. Duelul nou-promovatelor le avea pe gazde ca favorite, însă se pare că presiunea a fost prea mare pentru ardelence. Primele două seturi au fost foarte strânse și gazdele au ce să regrete. Pentru că ele au controlat primul set, în care au condus și cu 19-15 și cu 23-19 și cu 24-20, dar au reușit cumva să piardă cu 26-24! În actul secund, părea că situația avea să se repete după ce Turda a condus cu 24-22, însă până la urmă echipa antrenată de Antonio Rizola a reușit să se impună cu 28-26. A fost ultima zvâcnire a fetelor din Turda, care au cedat definitiv lupta în setul al treilea, câștigat de oaspete la 15, iar în setul patru, care avea să fie și ultimul, nu au contat decât în prima lui jumătate.

Dacă la capitolele blocaj (9-9) și ași (5-5) cele două echipe au fost la egalitate, diferența s-a făcut la precizia atacului. Craiova a avut 41% eficiență în atac, în timp ce gazdele abia au ajuns la 28%. Setul trei a fost cel mai catastrofal pentru ele, deoarece au avut doar 17% puncte din totalul atacurilor, ceea ce este total insuficient pentru o formație cu pretenții la grupa locurilor 5-8. Cu acest succes, SCMU Craiova nu doar că a urcat pe locul 8 în clasamentul provizoriu – a profitat și de eșecul suferit acasă de Dacia Mioveni (0-3 cu Rapid) – și pare principala favorită la calificarea în grupa 5-8. Pentru că singura care o mai poate depăși este Știința Bacău, formație care va juca joi pe terenul formației CS Medgidia, echipă care e obligată să câștige meciul pentru a termina sezonul regulat pe locul 4.

Au jucat pentru Turda: Pascua (20), Castiglione (18), Porca (8), Bara (5), Arniceru (5), S. Mocan (5), Grama (2), Cocan (-), Gheți (-), Toro (libero). Nu a jucat: I. Mocan. Antrenor: Antonio Rizola.

Au jucat pentru SCMU Craiova: Jose do Nascimento (20), Simoniia (19), Cvijociv (18), Marciu (14), Asceric (10), Milovojevic (2), Stoian (-), Țucmeanu (libero). Nu au jucat: Brabete, Zlotea, Stan, Pîrvan (libero). Antrenor: Lucian Zlotea.

Hora bucuriei formației SCM Craiova
Hora bucuriei formației SCM Craiova (FOTO: Facebook: SCM Craiova)

Dacia Mioveni, învinsă acasă de Rapid

Dacia Mioveni încă mai avea șansă pentru calificarea în grupa locurilor 5-8 înaintea meciului cu Rapid, dar desfășurarea ostilităților le-a readus pe gazde cu picioarele pe pământ. Giuleștencele au obținut o victorie fără emoții, cu 3-0. Ele au avut în Sobo și în Drîmboi principalele marcatoare.

Au jucat pentru Dacia Mioveni: Veljkovic (10), Stanciu (10), Bernardes Felix Pereira (9), Pereira da Silva Gomes (7), Puică (6), Rankovic (2),  Podină (libero). Nu au jucat: G. Dumitru, M. Dumitru, Meianu, Panait. Antrenor: Massimo Dagioni.

Au jucat pentru Rapid: Sobo (14), Drîmboi (14), Zadorojnai (9), Ivanova (6), I. Radu (5), Postea (1), Bratu (-), Ilinca (libero), Cojocaru (libero). Nu au jucat: Spînoche, Coman, Milovic. Antrenor: Marius Măcicășan.

CSM Lugoj are nevoie de o minune să termine pe locul 4

CSM Lugoj și-a făcut treaba și a învins, în fața propriilor spectatori, cu scorul de 3-1 pe CSO Voluntari, ocupanta locului 3 în clasament. Pentru gazde, victoria era singura care le mai ținea în cursa pentru locul 4. O cursă în care șansele lor de câștig sunt minime, pentru că dacă joi CS Medgidia va învinge cu 3-0 sau cu 3-1 pe Știința Bacău, atunci dobrogencele se vor califica în grupa locurilor 1-4 grație noului criteriu de departajare în cazul egalității la puncte, și anume numărul de victorii. Iar acesta le va fi superior față de băcăuance.




Joi avem un meci televizat: Volei Alba Blaj – CSM Târgoviște

Etapa se va încheia joi cu meciul dintre Volei Alba Blaj și CSM Târgoviște. Acesta va avea loc de la ora 19.00 și va fi transmis în direct la TVR 3. Va fi o confruntare între ocupanta locului secund și liderul clasamentului. Acum distanța dintre ele este de două puncte, dar Blajul mai are de disputat o restanță, vineri, cu Dinamo.

Divizia A1 (f): Programul etapei a 22-a a campionatului 2021/ 2022

Miercuri, 9 martie

Volei Cristina Pîrv Turda – SCMU Craiova 1-3 (24-26, 28-26, 15-25, 21-25)

Dacia Mioveni 2012 – Rapid 0-3 (19-25, 14-25, 23-25)

CSM Lugoj – CSO Voluntari 3-1 (23-25, 25-22, 25-13, 25-23)

Joi, 10 martie

16.00 U NTT Data Cluj – Dinamo

18.00 CS Medgidia – Știința Bacău

19.00 CSM Volei Alba Blaj – CSM Târgoviște – în direct la TVR 3

Clasamentul etapei a 22-a a Diviziei A1 feminin după disputarea primelor trei meciuri
Clasamentul etapei a 22-a a Diviziei A1 feminin după disputarea primelor trei meciuri

 




Cadoul ideal pentru practicanții voleiului de toate vârstele este la un click distanță. Îl găsiți pe site-ul Doavolei Shop, de unde puteți comanda fel de fel de produse personalizate pasiunii voastre. Mai jos vedeți Brățara Charm ”Love Volleyball”, care este disponibilă în mai multe culori. La comenzi de minimum 100 de lei, transportul este gratuit pretutindeni în țară.

Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Cum puteți susține Doarvolei.ro prin donații

Există și posibilitatea de a ajuta la dezvoltarea acestui site prin donații, dacă doriți acest lucru. Vedeți mai jos câteva posibilități. Prima este o donație prin PayPal – este de ajuns să apăsați pe butonul ”Donate” și sunteți redirecționați la pagina respectivă, unde puteți dona 1, 3 sau 5 euro, ori o altă sumă aleasă de voi – iar cea de-a doua este prin platforma Patreon, care este foarte folosită în această perioadă de multe site-uri și care funcționează pe același sistem. Donațiile pot fi singulare (prin PayPal) sau recurente (prin Patreon), adică se repetă în fiecare lună, putând fi oprite oricând doriți, desigur. Vă mulțumesc.

Donație prin PayPal


Donație prin Patreon

Become a Patron!



Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati acest site. Cert este că e un loc dedicat exclusiv voleiului, voleibalistilor si iubitorilor acestui frumos sport, cazut pe nedrept parcă in dizgratie. În perioada noiembrie 2020 - martie 2023 am fost ofițerul de presă al FRV. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail contact@doarvolei.ro, pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei sau pe cea de Instagram: https://www.instagram.com/doarvolei/ .
http://doarvolei.ro

Lasă un răspuns