
Cel mai interesant meci al etapei a șaptea a Diviziei A1 la volei feminin s-a disputat la Cluj. De asemenea, la Timișoara am avut o partidă disputată.
La Cluj, gazdele de la Universitatea au obținut primele puncte din această ediție a campionatului după un meci dramatic. Ardelencele s-au impus cu scorul de 3-2 în fața Penicilinei Iași, setul decisiv fiind câștigat la 17 de clujence.
Și la Timișoara am avut parte de un meci interesant, CSM Târgoviște impunându-se cu 3-1 în fața fetelor de la Agroland.
În celelalte două partide favoritele, Alba Blaj și Știința Bacău, s-au impus fără prea mari bătăi de cap.
Duminică are loc ultima întâlnire a rundei, CSM Lugoj – CSM București, în care ”tigroaicele” pornesc ca favorite.
Divizia A1 (f): Rezultatele etapei a șaptea
Sâmbătă, 25 noiembrie
Alba Blaj – Dinamo 3-0 (25-14, 25-8, 25-16)
Știința Bacău – Medicina Târgu Mureș 3-0 (25-13, 25-18, 25-17)
Agroland Timișoara – CSM Târgoviște 1-3 (24-26, 21-25, 25-19, 16-25)
”U” Cluj – Penicilina Iași 3-2 (17-25, 25-17, 25-22, 19-25, 19-17)
Duminică, 26 noiembrie
Ora 18.30: CSM Lugoj – CSM București