Volei Alba Blaj a mai trecut de un hop și a rămas neînvinsă în campionatul Diviziei A1 la volei feminin după nouă etape.
Campioana s-a impus cu scorul de 3-0 în fața Științei Bacău, Ioana Baciu reușind din nou cele mai multe puncte, 23. De partea cealaltă s-a remarcat, cu 11 puncte, Slavina Koleva.
La Pitești, Dinamo s-a impus cu scorul de 3-0, la capătul unui joc n care nu a forțat mai mult decât era cazul. Ariana Pîrv, cu 15 puncte, a fost cea mai bună marcatoare a oaspetelor, iar Andrea Lakovic, cu 11 puncte, a fost cea mai bună la gazde.
Universitatea Cluj a câștigat cel mai echilibrat meci, singurul terminat în patru seturi, de altfel. Ardelencele s-au impus cu 3-1, Adina Stanciu, cu 20 de puncte, fiind cea mai bună marcatoare a lor și a partidei. De la bucureștence, adolescenta Iuna Zadorojnai, cu 14 puncte, a fost cea mai bună marcatoare.
În fine, CS Medgidia s-a pornit mai greu în acest campionat, dar acum a ajuns deja la a treia victorie consecutivă pe prima scenă, acolo unde a promovat în primăvară pentru prima dată. Glauciele Martins, cu 15 puncte, a fost cea mai bună marcatoare a Medgidiei în victoria cu 3-0 obținută acasă, cu CSO Voluntari. De la oaspete s-a remarcat Loredana Filipaș, cu 14 puncte.
Dacă nu ați făcut-o încă, puteți arunca un ochi și da un like și pe Pagina de Instagram a Doarvolei. AICI o puteți vedea.
Divizia A1 (f): Rezultatele etapei a noua a campionatului 2019/ 2020
Vineri, 29 noiembrie
CSU Belor Galați – CSM Târgoviște 0-3 (15-25, 17-25, 22-25)
Sâmbătă, 30 noiembrie
FC Argeș – Dinamo 0-3 (15-25, 16-25, 18-25)
„U” Cluj – Rapid 3-1 (25-17, 23-25, 25-19, 25-16)
CS Medgidia – CSO Voluntari 3-0 (25-16, 25-10, 25-16)
CSM Volei Alba Blaj – Știința Bacău 3-0 (25-19, 25-22, 25-13)
CSM Lugoj stă
CITEȘTE ȘI: Rezultatele primei etape a Diviziei A1 (f) a campionatului 2019/ 2020
CITEȘTE ȘI: Rezultatele celei de-a doua etape a Diviziei A1 (f) a campionatului 2019/ 2020
CITEȘTE ȘI: Rezultatele celei de-a treia etape a Diviziei A1 (f) a campionatului 2019/ 2020
CITEȘTE ȘI: Rezultatele celei de-a patra etape a Diviziei A1 (f) a campionatului 2019/ 2020
CITEȘTE ȘI: Rezultatele celei de-a cincea etape a Diviziei A1 (f) a campionatului 2019/ 2020
CITEȘTE ȘI: Rezultatele celei de-a șasea etape a Diviziei A1 (f) a campionatului 2019/ 2020
CITEȘTE ȘI: Rezultatele celei de-a șaptea etape a Diviziei A1 (f) a campionatului 2019/ 2020
CITEȘTE ȘI: Rezultatele celei de-a opta etape a Diviziei A1 (f) a campionatului 2019/ 2020
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant .
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Târgoviște nu a jucat în aceasta etapa?