Arcada Galaţi a câştigat primul meci al etapei a zecea a Diviziei A1 la volei masculin.
Într-o partidă considerată a avea loc la Cluj, dar care s-a disputat la Galaţi, Arcada, una dintre cele mai în formă echipe din campionat, nu a avut nici o problemă în a se impune în faţa celor de la Universitatea Cluj cu scorul de 3-0 (25-16, 25-22, 25-21).
Sâmbătă şi duminică se vor disputa celelalte 5 partide ale rundei a zecea. Cel mai interesant meci e cel de la Craiova, unde se confruntă ocupantele primelor două poziţii, echipa locală şi Explorări Zalău. Oltenii sunt neînvinşi.
Foarte interesant e şi meciul de la Caransebeş, unde gazdele pornesc favorite în faţa unei campioane, Tomis, care e şi fără antrenor şi fără o parte dintre stranieri, toţi fugiţi la primul semn că lucrurile nu sunt bune.
Programul etapei a zecea a Diviziei A1 (m)
Vineri
„U” Cluj – Arcada Galaţi 0-3 (16-25, 22-25, 21-25) – s-a disputat la Galaţi
Sâmbătă
Ora 17.00 Tricolorul Ploieşti – CSM Bucureşti
Ora 17.30 SCM U Craiova – Explorări Baia Mare
Ora 18.00 Unirea Dej – VCM LPS Piatra Neamţ
Ora 18.00 AS Volei Club Caransebeş – Tomis Constanţa
Duminică
Ora 13.30 Volei Municipal Zalău – Dinamo (în direct la DigiSport 4)