Divizia A1 (m): Arcada Galați a câștigat meciul cu Olimpia Titanii și i-a dedicat victoria lui Julian Bissette, grav accidentat la ultimul antrenament

Bucuria gălățenilor după un punct câștigat (FOTO: Doarvolei)

Primul meci al returului Diviziei A1 la volei masculin, Olimpia Titanii – Arcada Galați, s-a încheiat cu victoria logică a campioanei. Succesul a fost dedicat de gălățeni centrului Julian Bissette, grav accidentat la antrenamentul de dinaintea partidei.




Arcada Galați s-a impus cu scorul de 3-0, dar la capătul unui meci foarte disputat, în care bucureștenii au luptat de multe ori de la egal la egal cu adversarii lor, care au dominat în special la capitolul blocaje – a fost 11-5 la puncte făcute prin acest procedeu – și experiență, pentru că au câștigat punctele din momentele psihologice.

Bucuria gălățenilor după un punct câștigat (FOTO: Doarvolei)
Bucuria gălățenilor după un punct câștigat (FOTO: Doarvolei)

Totuși, trebuie spus că oaspeții nu l-au avut în teren pe Vasile Talpă, care a suferit o entorsă la glezna piciorului stâng în timpul meciului cu Dinamo, de duminică, din prima manșă a sferturilor de finală a Cupei României. El a fost prezent doar în tribune la București, pentru că are piciorul imobilizat într-o orteză. Am vorbit cu el, are un moral bun, face recuperare și speră să fie prezent pe teren la importanta dublă cu nemții de la Frankfurt, de marți și joi.

Sergiu Stancu, în timpul unui time-out în meciul cu Olimpia Titanii
Sergiu Stancu, în timpul unui time-out în meciul cu Olimpia Titanii (FOTO: Doarvolei)

Julian Bissette s-a accidentat grav la genunchi la antrenamentul de dinaintea meciului cu Olimpia

De asemenea, a lipsit și un alt centru, Julian Bissette. Acesta a suferit o accidentare gravă miercuri, la antrenamentul de dinaintea meciului cu Olimpia. El a suferit la chiar ultimul serviciu din antrenament o ruptură a ligamentului la un genunchi (nu știu denumirea medicală) și urmează să fie operat de urgență la Târgu Mureș în următoarea perioadă. Din păcate, pentru jucătorul de 30 de ani campionatul s-a încheiat, pentru că recuperarea în aceste cazuri este lungă și grea. O pierdere grea pentru Arcada și pentru antrenorul Sergiu Stancu, care l-a avut alături pe centrul din Saint Lucia încă de la titlul cucerit acum patru ani cu Tricolorul Ploiești, dar și la două dintre cele trei titluri precedente obținute cu Arcada Galați. La finalul meciului, toată lumea i-a dedicat victoria lui Julian Bissette, care în afara faptului că este un jucător foarte valoros, este și un coechipier foarte bun.

Mesajul coechipierilor pentru Julian Bissette
Mesajul coechipierilor pentru Julian Bissette

Tudor Magdaș a revenit pe teren după 3 luni și jumătate

Vestea bună – după atâtea necazuri meritau și gălățenii un motiv să zâmbească – este revenirea în lot și în echipă a lui Tudor Magdaș. El a și jucat în ultimele puncte ale meciului, aceasta fiind prima lui apariție pe teren după accidentarea teribilă suferită la gleznă în timpul Supercupei României, cu Dinamo, la 1 octombrie 2021. Despre acest subiect voi scrie un articol separat, în care veți putea vedea și un interviu cu tânărul nostru internațional.

Mexicanul Rangel, ridicătorul Arcadei Galați, în acțiune
Mexicanul Rangel, ridicătorul Arcadei Galați, în acțiune (FOTO: Doarvolei)

Alte patru partide din etapa a 12-a a Diviziei A1 vor avea loc sâmbătă, iar una – cea televizată – luni. Vedeți mai jos programul etapei și clasamentul după disputarea meciului de joi.

Falsul brazilianul Renan Salton, noua achiziție a Olimpiei Titanii, în acțiune
Falsul brazilianul Renan Salton, noua achiziție a Olimpiei Titanii, în acțiune (FOTO: Doarvolei)




Divizia A1 (m): Programul etapei a 12-a a campionatului 2021/ 2022

Joi, 13 ianuarie

Olimpia Titanii – Arcada Galați 0-3 (20-25, 23-25, 21-25)

Sâmbătă, 15 ianuarie

16.30 SCMU Craiova – Știința București

18.00 SCM Zalău – UV Timișoara

18.00 Dinamo – Explorări Baia Mare

19.30 Steaua – Rapid

Luni, 17 ianuarie

17.00 Unirea Dej – ”U” Cluj – în direct la TVR 3

Clasamentul Diviziei A1 (m) după disputarea primului meci din etapa a 12-a
Clasamentul Diviziei A1 (m) după disputarea primului meci din etapa a 12-a




Cadoul ideal pentru practicanții voleiului de toate vârstele este la un click distanță. Îl găsiți pe site-ul Doavolei Shop, de unde puteți comanda fel de fel de produse personalizate pasiunii voastre. Mai jos vedeți Brățara Charm ”Love Volleyball”, care este disponibilă în mai multe culori. La comenzi de minimum 100 de lei, transportul este gratuit pretutindeni în țară.

Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Cum puteți susține Doarvolei.ro prin donații

Există și posibilitatea de a ajuta la dezvoltarea acestui site prin donații, dacă doriți acest lucru. Vedeți mai jos câteva posibilități. Prima este o donație prin PayPal – este de ajuns să apăsați pe butonul ”Donate” și sunteți redirecționați la pagina respectivă, unde puteți dona 1, 3 sau 5 euro, ori o altă sumă aleasă de voi – iar cea de-a doua este prin platforma Patreon, care este foarte folosită în această perioadă de multe site-uri și care funcționează pe același sistem. Donațiile pot fi singulare (prin PayPal) sau recurente (prin Patreon), adică se repetă în fiecare lună, putând fi oprite oricând doriți, desigur. Vă mulțumesc.

Donație prin PayPal


Donație prin Patreon

Become a Patron!



Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati acest site. Cert este că e un loc dedicat exclusiv voleiului, voleibalistilor si iubitorilor acestui frumos sport, cazut pe nedrept parcă in dizgratie. În perioada noiembrie 2020 - martie 2023 am fost ofițerul de presă al FRV. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail contact@doarvolei.ro, pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei sau pe cea de Instagram: https://www.instagram.com/doarvolei/ .
http://doarvolei.ro

Lasă un răspuns