Divizia A1 (m): Arcada Galați amână stabilirea campioanei pentru ultima etapă

arcada galati volei

Deznodământul în Divizia A1 la volei masculin se amână până marți, după ce Arcada Galați a învins pe Tricolorul Ploiești sâmbătă, în penultima etapă.




Tricolorul avea nevoie de două seturi pentru a putea declanșa fiesta, însă a fost învinsă cu 3-1 de urmăritoarea sa, Arcada Galați. Astfel, acum distanța dintre cele două echipe este de doar un punct în favoarea ploieștenilor. În ultima etapă, programată marți, Tricolorul va juca acasă și va deveni campioană dacă va învinge chiar deținătoarea titlului, Volei Municipal Zalău.

Tot în ultima etapă, Arcada Galați va juca la Craiova, cu SCM U. Inexplicabil pentru mine și probabil pentru multă lume, meciurile nu sunt programate la aceeași oră, așa cum se întâmplă în orice campionat civilizat în ultima etapă, când două echipe se bat pentru același obiectiv. La noi, Arcada va juca la ora 18.00, iar Tricolorul la ora 20.00…

Sâmbătă s-a stabilit totuși ceva în prima ligă: ocupanta locului 3. Aceasta este Steaua, deziluzia play-off-ului, care a terminat sezonul regulat cu doar două înfrângeri, iar în play-off a pierdut 7 din cele 9 meciuri disputate!



Divizia A1 (m): Programul penultimei etape din play-off

Sâmbătă, 22 aprilie

CSM Bucuresti – SCMU Craiova 3-1 (25-22,  18-25,  25-23, 25-22)

Volei Municipal Zalau – Steaua 3-1 (25-20, 25-19, 21-25, 25-21)

Arcada Galati – Tricolorul Ploiesti  3-1 (25-2, 20-25, 25-17, 25-18)

Clasament

  1. Tricolorul 74 (31 meciuri)
  2. Arcada 73 (31)
  3. Steaua 67 p (31)
  4. VM Zalău 58 (31)
  5. CSM București 50 (31)
  6. SCM U Craiova 48 (31)

Notă: Punctele obținute în cele 22 de meciuri ale sezonului regulat se adună cu cele cucerite în play-off



Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sa nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati - mai des sau mai rar - acest site. Un loc facut exclusiv pentru volei, pentru voleibalisti si pentru iubitorii acestui frumos sport, cazut pe nedrept in dizgratie. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail andrei@doarvolei.ro sau pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei
http://doartenis.ro

Lasă un răspuns