Divizia A1 (m): Campioana, SCM U Craiova, debut cu victorie în noul sezon

explorari baia mare craiova volei
explorari baia mare craiova volei
Craiovenii au invins la Baia Mare pe Explorari, in prima etapa (foto: Facebook Explorari Baia Mare)

S-au disputat și primele meciuri din cadrul Diviziei A1 la volei masculin.

Cea mai așteptată partidă de azi a fost cea de la Baia Mare, acolo unde Explorări a primit vizita campioanei, SCM U Craiova. Oltenii s-au impus cu scorul de 3-1 și au debutat, astfel, cu victorie în noul sezon.

Cu un nou antrenor, Marian Constantin, Volei Municipal Zalău, vicecampioana en-titre, a început campionatul cu o victorie lejeră, 3-0, contra nou-promovatei Știința Bacău.

Steaua, de asemenea cu un nou antrenor, Bogdan Tănase, a învins cu scorul de 3-1 pe VCM LPS Piatra Neamț, demonstrând că nu a revenit pe prima scenă pentru a face figurație.




Cel mai spectaculos meci al etapei s-a disputat la Galați, acolo unde Arcada a învins cu scorul de 3-2 pe CSM București. A fost un duel între două dintre formațiile care se vor lupta pentru ocuparea unui loc pe podium, după părerea mea.

În fine, la Dej, echipa locală, Unirea, a fost învinsă cu scorul de 3-0 de Univesritatea Cluj.

Etapa se va încheia duminică, de la ora 16.30, atunci când e programat meciul dintre Tricolorul  Ploiești și CS Volei Caransebeș.

Divizia A1 (m) – programul primei etape

Sâmbătă, 15 octombrie

Steaua – VCM LPS Piatra Neamț 3-1 (25-19, 25-19, 21-25, 25-20)

Arcada Galați – CSM București 3-2 (27-25, 23-25, 25-18, 22-25, 15-7)

Unirea Dej – ”U” Cluj 0-3 (24-26, 22-25, 18-25)

Explorări Baia Mare – SCM U Craiova 1-3 (16-25, 18-25, 25-22, 23-25)

Volei Municipal Zalău – Știința Bacău 3-0 (25-16, 25-18, 25-19)

Duminică, 16 octombrie

Ora 13.30: Tricolorul Ploiești – CS Volei Caransebeș (în direct la DigiSport)

Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati acest site. Cert este că e un loc dedicat exclusiv voleiului, voleibalistilor si iubitorilor acestui frumos sport, cazut pe nedrept parcă in dizgratie. În perioada noiembrie 2020 - martie 2023 am fost ofițerul de presă al FRV. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail contact@doarvolei.ro, pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei sau pe cea de Instagram: https://www.instagram.com/doarvolei/ .
http://doarvolei.ro

One thought on “Divizia A1 (m): Campioana, SCM U Craiova, debut cu victorie în noul sezon

  1. Cu mențiunea că, campioana a fost ținută în setul 4 de arbitrii. La 18 – 16 pt Explorări şi pe fondul unui joc excelent, fluieraşii au făcut 2 greşeli mari de tot ducând scorul la 18 – 18 în loc de 20 – 16.

Lasă un răspuns