Divizia A1 (m): SCM Craiova a învins-o pe Steaua și a trimis semifinala play-off-ului în meciul decisiv

SCM Craiova și bucuria victoriei

Suspansul se prelungește în cea de-a doua semifinală a play-off-ului Diviziei A1 la volei masculin. SCMU Craiova a învins-o pe Steaua cu 3-2 și a trimis confruntarea în meciul decisiv. Acesta va avea loc la 22 sau 23 aprilie, la București.




Pentru olteni, meciul din propria sală contra Stelei nu a început deloc bine. Bucureștenii s-au impus cu 25-17 și au dat impresia că vor defila spre finală. Numai că imprevizibilul este parte integrantă a meciurilor de volei, așa că din setul secund pe teren a apărut parcă o altă echipă a Craiovei. Mult mai decisă să câștige fiecare minge și mult mai precisă pe fileu. Drept urmare, oltenii și-au adjudecat următoarele două seturi și păreau aproape de victorie. Apoi, din nou a apărut acel factor care face voleiul și mai spectaculos decât este și a „înclinat” terenul în favoarea Stelei, care a egalat situația pe tabelă. În decisiv s-a mers cap la cap și, pentru ca dramatismul să fie și mai mare, punctul victoriei a fost câștigat prin sistemul challenge de olteni. Acest punct a stârnit un mare scandal la final, cu bucureștenii încercând să-l convingă pe arbitru – probabil – că nu s-a cerut analizarea fazei în timpul desfășurării punctului ci abia la final.

Chiar nu pot să mă pronunț, pentru că eu nu am văzut din motive obiective exact acel ultim punct al partidei, ci am prins doar analiza video-challenge. Și, cum meciul a fost pe TVR 3 e pierdut pentru totdeauna, căci nu se mai repostează pe vreun program sau rețea socială (aici cred că ar fi un posibil punct de discutați cu TVR de către cei de la Federația Română de Volei la viitoarele negocieri ale contractului: dacă nu s-ar putea reposta pe Facebook sau Youtube meciurile transmise în direct de TVR. Căci acum, orice meci transmis se poate vedea doar în live sau deloc, spre deosebire de toate celelalte partide din etapă, care rămân pe Facebook sau Youtube pentru vecie).

Revenind la această confruntare încheiată cu scandal, trebuie spus că fiecare echipă a avut perioadele ei de dominare, dar parcă gazdele au arătat că sunt mult mai decise să trimită întâlnirea în decisiv, decât oaspeții să o câștige și să petreacă un Paște fără griji. A câștigat echipa mai îndrăzneață, care a crezut mai mult în șansele ei și care a reușit să treacă mai mult peste greșeli. Căci în această partidă craiovenii au cedat 31 de puncte adversarilor din cauza propriilor greșeli, față de doar 21 pierdute astfel de Steaua. Numai că extraordinara încredere pe care au căpătat-o jucătorii de la Craiova după senzaționala victorie de acum trei săptămâni, din Cupa României, îi fac să se agațe efectiv de fiecare minge și să se apere formidabil în foarte multe situații.

SCM Craiova și bucuria victoriei
SCM Craiova și bucuria victoriei (FOTO: Facebook/ SCM Craiova)

Bucureștenii nu au câștigat, dar au dat MVP-ul meciului, cel puțin în opinia mea (de altfel, tot ce citiți pe acest site reprezintă doar părerea mea). Este vorba de Ciprian Matei, care a făcut un meci excepțional, pe care l-a terminat cu 31 de puncte (28 din atac, două din blocaj și unul din serviciu). Mai mult de această cifră foarte bună pentru campionatul nostru, el a terminat partida pe +21, adică a făcut doar 10 greșeli care au adus punct adversarului. Adică a avut o zi „grozavă la birou”, care putea fi de neuitat pentru el, dacă și Steaua ar fi învins.

Rezultat final: SCMU Craiova – Steaua 3-2 (17-25, 25-18, 25-22, 21-25, 16-14) 

Au jucat pentru SCMU Craiova: Vinicius Dos Santos (19), Kovacevic (19), Lică (15), Lupu (10), R. Călin (6), Viiber (4), Teleleu (-), Diaconescu (libero). Nu au jucat: Pereira, Pantic, Hukicevic, Cîrlogănescu, Dunăreanu (libero). Antrenor: Dănuț Pascu.

Au jucat pentru Steaua: C. Matei (31), Pokersnik (18), Vologa (13), Peța (11), Wilson (4), Kostic (2), Sobala (2), Iftime (2), Lakcevic (libero). Nu au jucat: Baziliuc-Iordache, Cl. Dumitru, Bontea, Păun (libero). Antrenor: Bogdan Kotnik.




Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati acest site. Cert este că e un loc dedicat exclusiv voleiului, voleibalistilor si iubitorilor acestui frumos sport, cazut pe nedrept parcă in dizgratie. În perioada noiembrie 2020 - martie 2023 am fost ofițerul de presă al FRV. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail contact@doarvolei.ro, pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei sau pe cea de Instagram: https://www.instagram.com/doarvolei/ .
http://doarvolei.ro

Lasă un răspuns