

Din păcate, ceea ce era de aşteptat să se întâmple, s-a întâmplat: Tomis Constanţa, campioana României la volei masculin, s-a retras din Divizia A1 şi CUpa României! Aceasta retragere vine la scurt timp după ce constănţenii se retrăseseră şi din Liga Campionilor.
Azi, conducerea clubului Tomis Constanța a anunțat, luni, FR Volei că se retrage din campionat, dar și din Cupa României, din cauza gravelor probleme financiare.
Anterior, Tomis s-a retras și din Liga Campionilor, în care evoluează în faza grupelor. Miercuri ar fi trebuit să se dispute penultimul meci din grupa F, penultimul meci, în deplasare cu polonezii de la Asseco, partidă care, evident, nu va mai avea loc. Echipa va primi o amendă de la CEV și nu va mai putea juca în Liga Campionilor în următorii trei ani.
Ultima partidă oficială a fost disputată de Tomis pe 19 decembrie, cu Universitatea Cluj, fiind învinsă cu 3-0. De atunci, toţi voleibaliştii seniori au plecat la alte cluburi, iar echipa era formată din juniori şi cadeţi. În clasamentul primei ligi, Tomis ocupa locul 7.
Tomis Constanța a cucerit până acum de 6 ori titlul de campioană – ultima dată în sezonul trecut.
One thought on “Divizia A1 (m): Tomis Constanţa s-a retras şi din campionat şi din Cupa României! Din Liga Campionilor deja se retrăseseră”