Divizia A1 (m): Ultima etapă a returului a început cu trei rezultate firești. Sâmbătă se joacă ultimele partide

volei municipal zalau volei echipa
volei municipal zalau volei echipa
Echipa Volei Municipal Zalau pentru sezonul 2016/ 2017

Etapa a 11-a – ultima a turului Diviziei A1 la volei masculin – a fost una tare ciudată, dar nu din punctul de vedere al rezultatelor.

În primul rând toate cele trei meciuri care s-au disputat azi, în devans, dacă se poate spune așa, au avut loc pe terenul echipelor care trebuiau să fie oaspete. Dacă regulamentul permite – și permite – nu am nimic de comentat pe această temă. Iar partidele au fost câștigate fără prea mari bătăi de cap de noile gazde.

Apoi, trebuie spus că, din păcate, pentru a doua etapă consecutiv, a vreunui meci din campionatul masculin de volei. Asta înseamnă că televiziunea care are drepturile, DigiSport, are un contract care îi permite să transmită în direct doar meciurile care o interesează, nu un număr minim de meciuri dintr-o rundă așa cum ar fi fost normal și în beneficiul FRV. Evident, nu e de vină televiziunea că a încheiat un contract avantajos pentru ea (din acest punct de vedere, al televizărilor)… Nu pot decât să sper că pe viitor vom vedea la televizor măcar un singur meci pe etapă.

Revenind la etapa cu numărul 11, sâmbătă au loc ultimele trei partide, programul complet putându-l vedea mai jos.

Divizia A1 (m) – Programul și rezultatele etapei a 11-a

Vineri, 2 decembrie

Unirea Dej – SCM U Craiova 0-3 (11-25, 21-25, 24-26) – s-a disputat la Craiova

”U” Cluj – Arcada Galați 1-3 (16-25, 5-25, 25-20, 15-25) – s-a disputat la Galați

VCM LPS Piatra Neamț – Volei Municipal Zalău 0-3 (19-25, 12-25, 25-27) – s-a disputat la Zalău

Sâmbătă, 3 decembrie

Ora 15.00: Știința Bacău – Explorări Baia Mare

Ora 17.00: CSM București – Tricolorul Ploiești

Ora 17.00: Volei Caransebeș – Steaua

Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sa nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati - mai des sau mai rar - acest site. Un loc facut exclusiv pentru volei, pentru voleibalisti si pentru iubitorii acestui frumos sport, cazut pe nedrept in dizgratie. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail andrei@doarvolei.ro sau pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei
http://doartenis.ro

Lasă un răspuns