S-a încheiat turul Diviziei A1 la volei masculin. Dacă nu vor apărea surprize majore, se cam știu echipele care vor juca în play-off.
Meciul etapei a noua a Diviziei A1 la volei masculin s-a disputat la Zalău, acolo unde Volei Municipal a învins cu scorul de 3-2 pe SCM U Craiova. Gabriel Cherbeleață. cu 21 de puncte, a fost cel mai bun marcator al gazdelor, dar nu a putut să-l depășească pe principalul realizator al oaspeților, Laurențiu Lică, autor a 25 de puncte. În urma acestui rezultat, zălăuanii și-au asigurat locul 3 la finalul primei jumătăți a sezonului regulat.
Toate celelalte meciuri s-au încheiat cu victoriile gazdelor cu scorul de 3-0. Cel mai echilibrat meci ar fi trebuit să fie Dinamo – Gloria Buzău, dar acesta a fost doar o demonstrație de forță a bucureștenilor, care au avut în Maia Gomes și Cuk Bozidar principalii marcatori, cu câte 15 puncte fiecare. De la oaspeți s-a remarcat, Szot, autor a 9 puncte.
Unirea Dej s-a impus cu scorul de 3-0 în fața Timișoarei. Tinerii Alexandru Rață (13 puncte), de la gazde, și Adrian Holotă (11 puncte) de la oaspeți au fost cei mai buni marcatori ai partidei.
Universitatea Cluj și-a învins vecinii din Câmpia Turzii tot în trei seturi. Vlad Negrean, cu 20 de puncte, a fost cel mai bun marcator al gazdelor, în timp ce de la oaspeți această onoare i-a revenit lui Mihai Tarța, cu 14 puncte.
Arcada Galați, Dinamo și Volei Municipal Zalău, pe primele trei locuri din clasamentul turului Diviziei A1
După disputarea primei jumătăți a campionatului Diviziei A1 la volei masculin se poate spune că se știu deja cele 6 echipe care vor juca în play-off. Desigur, dacă nu vor apărea surprize fenomenale. Astfel, despărțite de un singur punct, Arcada Galați și Dinamo par a se lupta pentru titlu. Sunt urmate, la 3 puncte distanță, de Volei Municipal Zalău. În Top 6 se mai află SCM U Craiova, Unirea Dej și Gloria Buzău. Celelalte patru echipe vor juca în play-out, fără nici un obiectiv, pentru că nu va retrograda nimeni.
Clasamentul turului Diviziei A1 (m)
- Arcada Galați 24 p (24-7)
- Dinamo 23 p (24-5)
- Volei Municipal Zalău 20 p (22-11)
- SCM U Craiova 18 p (21-11)
- Unirea Dej 16 p (20-15)
- Gloria Buzău 16 p (18-15)
- ”U” Cluj 8 p (11-20)
- Explorări Baia Mare 6 p (7-10)
- UV Timișoara 3 p (4-24)
- CSM Câmpia Turzii 1 p (4-27)
Dacă nu ați făcut-o încă, puteți arunca un ochi și da un like și pe Pagina de Instagram a Doarvolei. AICI o puteți vedea.
Ofertă specială Brățară Charm Volei – click pe fotografia de mai jos pentru a vedea prețul.
Divizia A1 (m): Rezultatele etapei a noua a campionatului 2019/ 2020
Sâmbătă, 14 decembrie
Dinamo – SCM Gloria Buzău 3-0 (25-16, 25-16, 25-14)
„U” Cluj – CSM Câmpia Turzii 3-0 (25-18, 25-23, 25-22)
Unirea Dej – UV Timișoara 3-0 (25-16, 25-16, 25-8)
Duminică, 15 decembrie
Volei Municipal Zalău – SCM U Craiova 3-2 (22-25, 25-23, 22-25, 25-18, 15-11)
Explorări Baia Mare – Arcada Galați 0-3 (13-25, 18-25, 12-25) – s-a disputat la 23 noiembrie, la Galați.
CITEȘTE ȘI: Rezultatele etapei I a campionatului 2019/ 2020 din Divizia A1 la volei masculin
CITEȘTE ȘI: Rezultatele etapei a II-a a campionatului 2019/ 2020 din Divizia A1 la volei masculin
CITEȘTE ȘI: Rezultatele etapei a III-a a campionatului 2019/ 2020 din Divizia A1 la volei masculin
CITEȘTE ȘI: Rezultatele etapei a IV-a a campionatului 2019/ 2020 din Divizia A1 la volei masculin
CITEȘTE ȘI: Rezultatele etapei a VI-a a campionatului 2019/ 2020 din Divizia A1 la volei masculin
CITEȘTE ȘI: Rezultatele etapei a VII-a a campionatului 2019/ 2020 din Divizia A1 la volei masculin
CITEȘTE ȘI: Rezultatele etapei a VIII-a a campionatului 2019/ 2020 din Divizia A1 la volei masculin
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant .
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Sursa foto se menționează undeva?
Nicaieri, pentru ca nu o cunosc. Poza asta am primit-o în interval de o saptamana de la doi jucatori si alte trei persoane diferite din Zalau care chiar vor sa isi vada echipa in presa. Daca lucrati la club si nu va convine, o sterg si nici nu voi mai posta vreodata vreo fotografie cu echipa dumneavoastra in acest campionat. Pentru ca e interesul clubului, nu al meu, sa apara fotografia echipei, si daca exista astfel de pretentii atunci nu meritati sa fiti promovati. Daca fotografia ati facut-o dumneavoastra si nu apartine clubului, imi cer scuze si va semnez sau o scot, cum doriti.