
Federația Română de Volei a decis cum se vor relua campionatele Diviziei A1 atât la volei masculin, cât și la volei feminin. Așa cum era normal, ele se vor disputa sub formă de turnee, la fel ca în celelalte sporturi de echipă din țară, cu excepția fotbalului, care are etape clasice, și a rugby-ului, care e în imposbilitatea organizării turneelor, din cauza celor 7 zile de pauză obligatorie între meciurile aceleiași echipe.
Conform lui Marius Lazăr, membru în Consiliul Director al FRV, dar și antrenor secund la SCM Zalău, reprezentanții cluburilor din prima ligă, convocați de noua conducere a Federației la o întâșnire online, au optat pentru varianta cu turnee de câte 3 echipe, astfel încât în cadrul celor trei zile de meciuri fiecare echipă să dispute două partide. ”Am ajuns la un numitor comun şi se va merge la Minister cu o variantă de disputare a campionatului sub formă de turnee. Marea majoritate a echipelor au fost de acord cu acest sistem. Pentru a limita răspândirea cu coronavirus, la un turneu vor participa câte trei echipe, pentru a nu fi agolomeraţie în sală. Într-o etapă vor fi patru turnee, iar meciurile din tur se vor termina în jurul datei de 12 – 13 decembrie. Dacă situaţia va permite, returul se va disputa sub formă de etape normale, iar dacă nu, se va continua sub formă de turnee. Vom vedea în ianuarie”, a declarat Marius Lazăr pentru ”Sportul Sălăjean”.
Deocamdată, datele propuse pentru startul Diviziei A1 la volei masculin sunt 6-8 noiembrie, iar la feminin 31 octombrie – 2 noiembrie.
Conform aceleiași surse, după primirea permisiunii din partea MTS, se va face o nouă întâlnire online în care să se stabilească, prin tragere la sorți, gazdele turneelor.
Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite
Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.
Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI
Cum puteți susține Doarvolei.ro prin donații
Există și posibilitatea de a ajuta la dezvoltarea acestui site prin donații, dacă doriți acest lucru. Vedeți mai jos câteva posibilități. Prima este o donație prin PayPal – este de ajuns să apăsați pe butonul ”Donate” și sunteți redirecționați la pagina respectivă, unde puteți dona 1, 3 sau 5 euro, ori o altă sumă aleasă de voi – iar cea de-a doua este prin platforma Patreon, care este foarte folosită în această perioadă de multe site-uri și care funcționează pe același sistem. Donațiile pot fi singulare (prin PayPal) sau recurente (prin Patreon), adică se repetă în fiecare lună, putând fi oprite oricând doriți, desigur. Vă mulțumesc.
Donație prin PayPal