Divizia A1 va avea câte 10 echipe începând din campionatul 2027/2028. Decizia a fost luată de FRV

Ultimul meci pierdut de Arcada a fost chiar cu Dinamo, adversara de duminică
Imagine din meciul Arcada - Dinamo (FOTO: Facebook/ Arcada Galați)
Distribuie, dacă îți place

Se schimbă sistemul competițional în Divizia A1 la volei! Din campionatul 2027/2028 vom avea 10 echipe pe prima scenă.

💚 Distribuie această știre prietenilor voleiului!
Facebook | Twitter | WhatsApp

Consiliul Director al Federației Române de Volei a decis ca începând din sezonul 2027/2028, Divizia A1, atât la masculin, cât și la feminin, să aibă câte 10 echipe, nu 12, așa cum ar fi trebuit să fie și acum, dacă s-ar fi completat locurile.

„Se aprobă modificarea Sistemului competițional, astfel încât în sezonul competițional 2026/2027 acesta să fie organizat în format de 12 echipe, iar în sezonul competițional 2027/2028 să fie organizat în format de 10 echipe”, se arată în punctul 4 al Hotărârii Nr. 41 a Consiliului Director din 26.02.2026, care poate fi consultată pe site-ul frvolei.ro.

📲
Voleiul nu doarme și noi nici! Abonează-te la canalul nostru WhatsApp și nu rata nimic.
Intră pe canal →

Practic, așa cum scrie și mai sus, campionatul 2026/2027 va fi ultimul cu 12 echipe la start, începând ca din sezonul 2027/2028 să avem câte 10 echipe în prima divizie.

🏐
Comunitatea DoarVolei.ro te așteaptă pe Instagram cu poze și momente speciale din volei.
Urmărește pe Instagram →

Era normal ca și ediția viitoare a campionatului să se dispute cu 12 formații, pentru că sistemul de retrogradare era altul și nu putea fi anunțat după ce ediția actuală a început, pentru că regulile nu se schimbă în timpul jocului.

După cum ați citit pe Doarvolei.ro, propunerea de reducere a numărului de echipe în prima ligă venise în vară, ea fiind studiată de comisiile FRV. S-a ajuns la această concluzie, iar realitatea economică din volei ne demonstrează că este conformă cu realitățile economice din voleiul românesc. Vă reamintesc că la fete avem acum 10 formații (nu retrogradează nimeni), iar la băieți 11 (pică una singură), deși erau 12 locuri disponibile.

Rămâne de văzut care va fi sistemul de desfășurare în sezonului viitor – câte echipe vor retrograda și câte vor promova, astfel încât să rămână în total câte 10 formații.

De asemenea, sunt foarte curios să văd sistemul de disputare al campionatului 2027/2028, dacă va rămâne play-off de 8 echipe și vor retrograda direct ultimele două clasate, renunțându-se la play-out, sau se va găsi o altă formă de disputare. Dar până atunci mai este, important este să fim cu toții sănătoși până atunci.

Pentru a nu rata nicio noutate din voleiul românesc și internațional, apasă pe butonul de follow

Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Andrei Constantinescu

Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati acest site. Cert este că e un loc dedicat exclusiv voleiului, voleibalistilor si iubitorilor acestui frumos sport, cazut pe nedrept parcă in dizgratie. În perioada noiembrie 2020 - martie 2023 am fost ofițerul de presă al FRV. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail contact@doarvolei.ro, pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei sau pe cea de Instagram: https://www.instagram.com/doarvolei/ .

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *