Etapa a patra a Diviziei A1 la volei feminin programează sâmbătă 4 partide. Duminică, CSM Lugoj – Corona Brașov e în direct la TVR Sport

CSO Voluntari a câștigat două meciuri cu Volei Alba Blaj în acest sezon
CSO Voluntari (FOTO: CSO Voluntari)
Distribuie, dacă îți place

Etapa a patra a Diviziei A1 la volei feminin programează „grosul” meciurilor sâmbătă, iar duminică se joacă ultima partidă, care va fi transmisă în direct la TVR Sport.

💚 Distribuie această știre prietenilor voleiului!
Facebook | Twitter | WhatsApp

Prima partidă pare una cu favorită certă. Nici nu ar avea cum să fie altfel, având în vedere că la Voluntari, echipa gazdă, cea mai în formă a sezonului și singura neînvinsă în primele runde (plus Supercupa), întâlnește nou-promovata Medicina CNUE Târgu Mureș. Meciul începe la ora 15.00 și, evident, gazdele au prima șansă.

De la ora 16.00 se dispută un meci care se anunță foarte interesant. Derby-ul CSM București – Rapid, programat în locul care chiar înseamnă acasă pentru voleibalistele de la clubul municipalității, sala „Elite”, pune față în față două echipe cu moralul ridicat, după victoriile din etapa precedentă. Giuleștencele par că pornesc cu prima șansă.

🏐
Fii parte din comunitatea DoarVolei.ro! Știri, rezultate și povești direct pe WhatsApp.
Intră pe canal →

De la ora 18.00, CSM Constanța primește vizita uneia dintre echipele puternice ale acestui campionat, Dinamo. Bucureștencele pornesc cu prima șansă, dar asta nu înseamnă că partida e rezolvată din start, pentru că jucătoarele de la CSM, în special în propria sală, au „lipici” la fiecare minge.

📸
Urmărește DoarVolei.ro pe Instagram! Vezi poze și clipuri exclusive din volei.
Urmărește pe Instagram →

Tot de la ora 18.00, Volei Alba Blaj va juca împotriva Universității Cluj, un prilej perfect pentru antrenorul Guillermo Naranjo Hernandez de a vedea la lucru și fetele mai puțin folosite în acest sezon, pentru că nu cred că se va pune problema învingătoarei.

Duminică, de la ora 18.00, vom avea meciul televizat al rundei – îmi place că TVR Sport este din ce în ce mai implicată în voleiul românesc. CSM Lugoj, recent calificată direct în optimile Cupei Challenge, primește vizita Coronei Brașov, o formație care anul acesta se anunță printre protagonistele campionatului. Numai că la Lugoj nu e niciodată ușor să câștigi, indiferent cât de tare te-ai întărit peste vară, așa că ne așteaptă un meci extrem de interesant și palpitant.

Divizia A1 (f): Programul etapei a patra

Sâmbătă, 8 noiembrie

15.00 CSO Voluntari – Medicina CNUE Târgu Mureș

16.00 CSM București – Rapid

18.00 CSM Constanța – Dinamo

18.00 CSM Volei Alba Blaj – „U” Cluj

Duminică, 9 noiembrie

18.00 CSM Lugoj – CSM Corona Brașov – în direct la TVR Sport

Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Andrei Constantinescu

Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati acest site. Cert este că e un loc dedicat exclusiv voleiului, voleibalistilor si iubitorilor acestui frumos sport, cazut pe nedrept parcă in dizgratie. În perioada noiembrie 2020 - martie 2023 am fost ofițerul de presă al FRV. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail contact@doarvolei.ro, pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei sau pe cea de Instagram: https://www.instagram.com/doarvolei/ .

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *