Federația Română de Volei a decis: Divizia A1 s-a încheiat. Volei Alba Blaj și Arcada Galați, desemnate campioane ale ediției 2019/ 2020

Bucuria voleibalistelor de la Alba Blaj după victoria cu Dinamo, din etapa a 19-a a Diviziei A1

Consiliul Director al Federației Române de Volei a votat, miercuri, în favoarea încheierii sezonului 2019/ 2020 al Diviziei A1, atât la feminin şi masculin. A fost omologat clasamentul de la finalul sezonului regulat, adică au fost desemnate campioane Volei Alba Blaj, la feminin, respectiv, Arcada Galaţi, la masculin.




Așa cum ați aflat deja, luni Blajul depusese un memoriu prin care cerea exact adoptarea  acestei soluții, chiar dacă mai erau opt etape de disputat din faza a II-a a campionatelor. Marți, însă, CSM Târgoviște, a militat pentru neacordarea niciunei medalii în acest sezon.

După cum se vede, câștig de cauză au avut primii, iar la final, președintele Federației, Gheorghe Vișan, a explicat pentru news.ro: ”Noi nu mai puteam prelungi mult starea de incertitudine. În 10 mai trebuia să dăm drumul jucătorilor străini, starea de urgenţă se întindea până în aprilie, ce rost avea să mai aşteptăm? Este în joc sănătatea tuturor. Nu se poate să mai aibă loc antrenamente, nici vorbă de meciuri. Acesta e verdictul: campionatul s-a închis, iar echipele de pe primul loc la finalul sezonului regulat, Arcada Galaţi şi Volei Alba Blaj sunt campioane şi ne vor reprezenta în cupele europene în stagiunea viitoare”, a declarat Vișan.

Din păcate, asta înseamnă și că sportivii și sportivele au fost păcăliți cu două luni de salariu… De asemenea, trebuie spus că data de 10 mai pentru eliberarea jucătorilor străini nu mai este valabilă, aceasta operând doar în cazul competițiilor echipelor reprezentative. Numai că atât FIVB, cât și CEV, au amânat cel puțin până în luna august toate meciurile naționalelor, indiferent că vorbim de VNL, Golden League sau Silver League.

Cadoul ideal pentru practicanții voleiului de toate vârstele este la un click distanță. Îl găsiți pe site-ul Doavolei Shop, de unde puteți comanda fel de fel de produse personalizate pasiunii voastre. Mai jos vedeți Brățara Charm ”Love Volleyball”, care este disponibilă în mai multe culori.

Deocamdată nu s-a stabilit exact ce se întâmplă cu turneele din Divizia A2, atât la masculin cât și la feminin, dar nici cu campionatele de copii și juniori, care nu pot fi împinse la nesfârșit din cauza examenelor pe care mulți dintre cei implicați le vor susține în luna iunie.

Suntem și pe Instagram, acolo unde puteți vedea multe faze sau fotografii inedite din volei. AICI puteți vedea pagina de Instagram Doarvolei.




Volei Alba Blaj, Dinamo și CSM Târgoviște, podiumul ediției 2019/ 2020 în Divizia A1 (f)

Astfel, la feminin, dacă titlul a fost obținut de Volei Alba Blaj, medaliile de argint au fost obținute de Dinamo, iar cele de bronz de CSM Târgoviște, ocupantele primelor trei locuri în clasamentul de la finalul sezonului regulat, pe care îl puteți vedea mai jos. Asta înseamnă și că CSO Voluntari a retrogradat în liga secundă, ca ocupantă a ultimului loc.

Clasamentul Diviziei A1 (f)

  1. Volei Alba Blaj 57 p (59-1)
  2. Dinamo 52 p (53-14)
  3. CSM Târgoviște 47 p (52-20)
  4. Știința Bacău 45 p (47-19)
  5. CSM Lugoj 31 p (37-36)
  6. Belor Galați 26 p (29-39)
  7. CS Medgidia 20 p (31-45)
  8. FC Argeș 20 p (29-45)
  9. ”U” Cluj 17 p (25-50)
  10. Rapid 9 p (17-55)
  11. CSO Voluntari 6 p (10-58)

Arcada Galați, SCM U Craiova și Dinamo, podiumul ediției 2019/ 2020 în Divizia A1 (f)

La masculin, Arcada Galați a obținut al doilea titlu consecutiv, în vreme ce SCM U Craiova și Dinamo au cucerit medaliile de argint, respectiv de bronz.

De aici nu retrogradează nimeni, deoarece nu au fost decât 10 echipe înscrise. Mai jos aveți clasamentul omologat de FRV, ce de la finalul sezonul regulat.

Clasamentul Diviziei A1 (m)

  1. Arcada Galați 50 p (51-11)
  2. SCM U Craiova 43 p (47-17)
  3. Dinamo 40 p (44-17)
  4. Volei Municipal Zalău 36 p (42-25)
  5. Unirea Dej 31 p (39-30)
  6. Gloria Buzău 26 p (31-35)
  7. ”U” Cluj 22 p (29-38)
  8. Explorări Baia Mare 14 p (19-32)
  9. CSM Câmpia Turzii 4 p (9-51)
  10. UV Timișoara 4 p (7-51)



Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant .

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe E-rovinieta.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Meli Melo, vă rog să folosiți link-ul de AICI


Andrei Constantinescu
Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sa nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati - mai des sau mai rar - acest site. Un loc facut exclusiv pentru volei, pentru voleibalisti si pentru iubitorii acestui frumos sport, cazut pe nedrept in dizgratie. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail andrei@doarvolei.ro sau pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei
http://doartenis.ro

Lasă un răspuns