Finalele pentru bronz se reiau sâmbătă. Dinamo, la feminin, și SCMU Craiova, la masculin, au 2-0

Dinamo și Corona Brașov au făcut spectacol la București
Dinamo și Corona Brașov au făcut spectacol la București (FOTO: Facebook/ Dinamo Volei)
Distribuie, dacă îți place

După ce suspansul pentru titlul la masculin s-a încheiat, Dinamo cucerind titlul de campioană după 30 de ani, atenția se mută, sâmbătă, pe „finalele mici” ale campionatelor masculin, respectiv feminin. 

💚 Distribuie această știre prietenilor voleiului!
Facebook | Twitter | WhatsApp

La masculin, SCMU Craiova mai are nevoie de o singură victorie pentru a intra în posesia medaliilor de bronz, după ce s-a impus în primele două meciuri, disputate pe propriul teren, cu 3-2, respectiv 3-2, în fața celor de la SCM Zalău.

Sarcina ardelenilor de a rămâne în joc este dificilă, dar nu imposibilă având în vedere ce au arătat în 2025, dar și că joacă în „vulcanul” de acasă. Pentru că dacă e ceva de care să fiu sigur legat de aceste partide, acel ceva este că sala va fi arhiplină. Primul meci are loc sâmbătă, de la ora 18.00, iar în cazul unei victorii a Zalăului, duelul se va repeta duminică, de la aceeași oră. Dacă se va ajunge la scorul general de 2-2, partida decisivă va avea loc la Craiova, cel mai probabil miercuri.

💚
Fii parte din comunitatea DoarVolei.ro! Știri, rezultate și povești direct pe WhatsApp.
Intră pe canal →

Nu pot să închei înainte de a scoate în evidență un lucru care mie mi s-a părut interesant: cei doi antrenori care se vor lupta pentru bronz, Cristian Imhoff, de la zălăuani, respectiv Dănuț Pascu, de la olteni, s-au duelat și anul trecut în meciurile decisive din play-off, dar pentru locul 7. Atunci, argentinianul, care antrena dispăruta CSM Constanța, a învins cu scorul general de 2-1.

🤩
Urmărește DoarVolei.ro pe Instagram! Vezi poze și clipuri exclusive din volei.
Urmărește pe Instagram →

La Brașov, primul meci pentru bronzul Diviziei A1 la volei feminin se va juca în Sala Metrom

La feminin, unde se vor întâlni, la Brașov, Corona și Dinamo, situația e similară, în sensul că oaspetele, jucătoarele din București, conduc cu scorul de 2-0, după ce s-au impus cu 3-2, respectiv 3-1, în primele două întâlniri.

Meciul trei dintre Corona și Dinamo va avea loc sâmbătă, de la ora 16.30, în Sala Metrom. În cazul unei victorii a Coronei, echipele se vor muta în Sala Sporturilor, acolo unde vor juca, duminică, de la ora 14.30, cel de-al patrulea meci.

Eventuala partidă decisivă va avea loc la București, cel mai probabil miercuri.

Cum puteți susține Doarvolei.ro doar făcându-vă cumpărăturile obișnuite

Dacă vă place acest site și vreți să îl susțineți, o puteți face mai simplu decât vă imaginați. E de ajuns ca atunci când vreți să cumpărați ceva de pe eMag, Elefant, Fashion Days, Hervis Sport, PC Garage, Libris, F64, Meli Melo sau E-rovinieta, să intrați pe site-urile respective folosind link-urile pe care le veți găsi mai jos, pe această pagină. Ele sunt generate de una dintre cele două platforme importante de afiliere din România, Profitshare și 2performant.

Dacă veți face acest lucru, veți ajunge pe pagina magazinului online pe care îl căutați, dar în prealabil veți trece printr-un cod de ”afiliere” prin care eu voi primi un procent (de regulă 2% – 5%, în funcție de categoria de cumpărături) din suma pe care o veți plăti pe ceea ce oricum doriți să vă cumpărați. Toate tranzacțiile rămân anonime, însă recunoștința mea va fi publică și mi-o voi exprima chiar acum, mulțumindu-vă tuturor.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe eMAG, vă rog să folosiți link-ul de AICI.

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Fashion Days, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Elefant.ro, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Hervis Sport, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe F64, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Libris, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe PC Garage, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Dacă doriți să faceți cumpărături de pe Cărturești, vă rog să folosiți link-ul de AICI

Andrei Constantinescu

Ziarist din 1995, absolvent de ANEFS in 1996 cu specializarea volei. Dupa 20 de ani de la debutul in presa am decis ca e momentul sa imi pun experienta in slujba voleiului, a popularizarii acestui minunat sport si, desigur, a celor fara de care nimic nu ar fi posibil: jucatorii, antrenorii, conducatorii de cluburi. Daca voi reusi sau nu sa fac acest lucru, veti stabili voi, cei care accesati acest site. Cert este că e un loc dedicat exclusiv voleiului, voleibalistilor si iubitorilor acestui frumos sport, cazut pe nedrept parcă in dizgratie. În perioada noiembrie 2020 - martie 2023 am fost ofițerul de presă al FRV. Daca vreti sa discutam sau sa ma criticati, o puteti face pe adresa de e-mail contact@doarvolei.ro, pe pagina de facebook a site-ului, https://www.facebook.com/doarvolei sau pe cea de Instagram: https://www.instagram.com/doarvolei/ .

You may also like...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *