Acum, că sezonul intern de volei s-a încheiat, stabilindu-se şi ultimele echipe campioane naţionale la copii şi juniori – e vorba de cadeţi şi cadete – pot să vă povestesc ceva ce m-a deranjat săptămâna trecută la un turneu final de volei.
Este vorba de turneul final de volei pentru cadeţi, care a avut loc la Dej. De la început vreau să subliniez că nu scriu asta pentru a contesta vreo secundă victoria echipei locale, LAPI Dej. Vreau doar să vă povestesc ceva ce m-a deranjat la doi dintre arbitrii de tuşă. Localnici, aşa cum e obiceiul și e și normal pentru reducerea costurilor. Nu voi vorbi despre corectitudinea aprecierii fazelor, s-au achitat bine de sarcini, ci despre un anumit comportament al lor din timpul meciurilor.
Primul caz este cel al Oanei Baias. Arbitru asistent la toate meciurile disputate în Sala Sporturilor din Dej, domnişoara îşi pierdea orice fel de sobrietate necesară acestei meserii când evolua echipa gazdă. De la bătutul „cubei” cu jucătorii gazdă în momentul schimbării terenurilor la îmbrăţişarea antrenorului sau a jucătorilor în primele secunde după obţinerea unei victorii ori strânsul pumnului în semn de bucurie cu întoarcerea cu spatele la teren la punctele făcute de favoriţii săi în momentele decisive, a trecut prin toate stările.
Totul a culminat, însă, cu meciul dintre LAPI Dej şi Nicu Gane Fălticeni, din ultima etapă, atunci când o parte dintre spectatori s-au grupat chiar la peluza de lângă ea şi au început să cânte, susţinându-şi jucătorii locali. Ei bine, a fost prea mult pentru un suporter nevoit să ridice steagul în loc să cânte, aşa că nici mai mult nici mai puţin, domnişoara şi-a scos telefonul la time-out şi a început să filmeze galeria, după cum veţi vedea din fotografiile de mai jos. Evident, un comportament care nu are ce să caute la un arbitru. Care dacă este suporter, ar trebui să rămână în tribună, nu să decidă soarta unui joc.
Al doilea caz este cel al lui Cristian Man. Profesor-antrenor la Dej, acesta a oficiat fără greşeală la tuşă în marea majoritate a meciurilor. Mai puţin la „finala” dintre LAPI Dej şi CTF Mihai I. Atunci când, în setul al patrulea, după ce arbitrul principal a dat o minge în favoarea bucureştenilor, şi-a permis să se ducă spre el să-i reproşeze că nu a fluierat o infracţiune. A fost pentru prima dată când am văzut aşa ceva, ca un asistent să îşi permită să-i reproşeze ceva arbitrului principal fără să fie întrebat (dacă este regulamentar îmi cer scuze, dar nu am mai văzut/ auzit până acum aşa ceva). Asta mi se pare chiar mai grav decât să arate spre partea de public unde stăteau părinţii bucureştenilor, printre care mă număram, trei degete, întâmplător atâtea puncte făcuseră consecutiv favoriții săi în setul decisiv.
Repet, nu am scris toate acestea pentru a diminua din meritele echipei campioane, LAPI Dej. Și nici pentru a acuza cu ceva atmosfera de la Dej, acolo unde toată lumea din tribune a fost fair-play în majoritatea timpului. Nici măcar pentru a-i acuza de partizanat pentru gazde pe asistenţi, căci prestaţia lor a fost în nota normală a unor tuşieri locali, iar atunci și dacă s-a sărit calul arbitrii principali au pus imediat lucrurile la punct. Dar am vrut să trag un semnal de alarmă şi să îi rog pe localnicii care vor oficia la tuşă în viitor, indiferent de oraș, să se recuze dacă nu îşi pot stăpâni sentimentele de suporter. Căci fac rău întregii tagme prin manifestările lor. În plus, unii inflamează spiritele degeaba și chiar nu este cazul, mai ales într-o sală în care se respiră volei prin toți porii. Atât în tribune cât și pe teren.
